Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 19/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 10859/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ - SINDICATE
Sentința civilă Nr. 19
Ședința publică de la 04 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. F.
Grefier L. B.
Ministerul Public a fost reprezentat de V. S. - procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. .
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul S. S. AL SPITALULUI CLINIC DE NEUROPSIHIATRIE C., având ca obiect modificări acte constitutive persoane juridice.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul sindicatului P. O. C. carea depus la dosar completare cerere prin care s-a motivat cererea, adresă privind nr total de membrii ai sindicatului, tabel (listă ) cu membrii tuturor organelor de conducere (Birou Executiv, Birou Operativ, Consiliu Sindical ).
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
Reprezentantul petentei a pus concluzii de admitere a acțiunii
Reprezentantul Parchetului a pus concluzii de admitere a acțiunii.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 24.03.2013 de către S. S. AL SPITALULUI CLINIC DE NEUROPSIHIATRIE C., întemeiată pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 62/2011, s-a solicitat încuviințarea și înregistrarea ca atare în registrul special al instanței a modificărilor conform procesului –verbal din 19.03.2013 .
S-au depus la dosar: cererea privind înregistrarea modificărilor, proces-verbal din 19.03.2013 semnat de membrii participanți la ședința sindicatului, tabelul cu membrii organelor de conducere, sent. civ. nr. 274/04.06.2009 pronunțată de Judecătoria C. (irevocabilă), sent. civ. nr 23/22.03.2000 pronunțată de Judecătoria C..
La termenul din 28 03 2013, instanța constatând documentația depusă ca incompletă a apreciat necesară amânarea cauzei, pentru a fi citat petentul prin împuternicitul special în Camera de Consiliu urmând ca, potrivit dispoz. art. 15 al. 2 coroborat cu art. 20 alin 3 din legea 62/2011 să completeze actele depuse la dosar, astfel: să precizeze în cerere ce solicită și în ce temei (motivarea în fapt și în drept a cererii ) ; să se depună procese verbale în care să se precizeze care este nr. total de membri și care este numărul membrilor prezenți la ședință pentru a se aprecia dacă ședința a fost statuară sau nu (întrucât în procesul-verbal nu se precizează acest lucru ) ; să se depună tabel (listă ) cu membrii tuturor organelor de conducere (Birou Executiv, Birou Operativ, Consiliu Sindical ), să se precizeze dacă se schimbă organele de conducere, dacă se completează sau alte cauze.
Petenta a depus completarea actelor solicitate de instanță la termenul de azi.
Din analiza actelor depuse la dosar, instanța reține că, la dosar au fost depuse înscrisurile prevăzute de art. 20 din Legea 62/2011, că actele încheiate sunt legale și statutare.
În raport de actele menționate, de cele reținute de instanță și de disp art 20 din legea 62/2011, se constată că cele solicitate de petent sunt întemeiate, astfel încât instanța va admite cererea și va dispune înscrierea în registrul special al instanței a mențiunilor privind modificare componență organe de conducere, conform procesului verbal încheiat la data de 19. 03. 2013 al conferinței Sindicatului S. al Spitalului clinic de Neuropsihiatrie C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea formulată de petentul S. S. AL SPITALULUI CLINIC DE NEUROPSIHIATRIE C., cu sediul în C. ,.. 149 județul D. .
Dispune înscrierea în registrul special al instanței a mențiunilor privind modificare componență organe de conducere, conform procesului verbal încheiat la data de 19 03 2013 al conferinței Sindicatului S. al Spitalului clinic de Neuropsihiatrie C..
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 04 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. F. L. B.
Red. jud. VF.
Tehnored.VF/. LB.
3 ex./ 09. 04 2013
← Pretenţii. Sentința nr. 6260/2013. Judecătoria CRAIOVA | Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... → |
---|