Evacuare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 17070/215/2013
Dosar nr._ - evacuare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică de la 30 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C.
Grefier A. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant R. C. și pe pârât F. NUȘA T., pârât F. N. F., pârât F. G. C., având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică c.j. M. pentru reclamantă, lipsind pârâții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
C.j. M. pentru reclamantă depune la dosarul cauzei delegație de reprezentare.
Verificând competența, în conformitate cu prevederile art. 131 N.C.p.civ., instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 și art. 126 alin. 1 din Constituție, este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probatorii.
C.j. M. pentru reclamantă solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și probei cu interogatoriu pârâților.
Instanța, încuviințează, pentru reclamantă, proba cu înscrisurile de la dosar și proba cu interogatoriu pârâților, ca fiind admisibile, putând duce la soluționarea procesului.
Având în vedere că pârâții au fost citați pentru acest termen cu mențiunea personal la interogatoriu și nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
C.j. M. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să se dispună evacuarea pârâților, întrucât locuiesc fără forme legale într-un . este Primăriei Municipiului C., iar reclamanta este administrator, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
INSTANȚA
La data de 22.05.2013 reclamanta R. C. a chemat în judecată pârâții F. NUȘA T., F. N. F., F. G. C., solicitând instanței să dispună evacuarea pârâților din spațiul situat în C., cart. Eroilor (fost cart. Valea Roșie), .. 18, ..
În motivarea cererii reclamanta a arătat că spațiul situat în C., cart. Eroilor (fost cart. Valea Roșie), .. 18, ., jud. D. este ocupat de pârâți, așa cum este specificat și în adresa nr. 3372/18.03.2013 transmisă de IPJ D. – Secția 3 Poliție.
Reclamanta a învederat că pârâții ocupă abuziv locuința, aceștia nu înțeleg să dea curs numeroaselor somații emise de reclamantă în vederea clarificării situației locative, în sensul obținerii unei repartiții de la Primăria Municipiului C. necesară încheierii unui contract de închiriere pentru respectiva locuință.
Reclamanta a arătat că pârâții au fost somați prin adresa nr. 3684/22.03.2013, însă fără rezultat.
În drept a invocat disp. art. 555, C.civ., Legea nr. 14/1996, art. 1038 și 1040 din N.C.pr.civ.
În scop probator a depus la dosarul cauzei Hotărârea Consiliului Local al Municipiului C. nr. 144/27.09.2012, adresa nr. 3684/22.03.2013, confirmare primire adresă, adresa nr. 3372/18.03.2013 emisă de IPJ D. – Secția 3 Poliție.
Referitor la probele solicitate de reclamantă, instanța, a încuviințat, pentru reclamantă, în baza art. 258 N.C.pr.civ., proba cu înscrisurile aflate la dosar și proba cu interogatoriul pârâților, ca fiind admisibile, putând duce la soluționarea procesului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta este administratorul imobilului situat în C., cart. Eroilor (fost cart. Valea Roșie), .. 18, ., jud. D., în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului C. nr. 144/27.09.2012, proprietarul locuinței fiind Municipiul C..
Pârâții ocupă abuziv locuința și nu înțeleg să dea curs somațiilor emise de reclamantă în vederea clarificării situației locative, în sensul obținerii unei repartiții de la Primăria Municipiului C. necesară încheierii unui contract de închiriere pentru respectiva locuință.
Din actele depuse la dosar dar și din refuzul pârâților de a se prezenta la interogatoriu, instanța reține că aceștia nu dețin acte de proprietate asupra imobilului în care locuiesc, ocupându-l în mod abuziv.
În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art. 555 NCC instanța apreciază că acțiunea reclamantei este întemeiată, urmând a o admite și a dispune evacuarea pârâților din spațiul cu destinație de locuință situat în C., cart. Eroilor (fost cart. Valea Roșie), .. 18, ., jud. D.
În baza art. 451 alin. 1 NCPC va obliga pârâții în solidar către reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10 lei, reprezentând taxă timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta R. C., cu sediul în C., . A, jud. D., în contradictoriu cu pârâții F. NUȘA T., cu domiciliul în C., cart. Eroilor (fost cart. Valea Roșie), .. 18, ., jud. D., F. N. F., cu domiciliul în C., cart. Eroilor (fost cart. Valea Roșie), .. 18, ., jud. D., F. G. C., cu domiciliul în C., cart. Eroilor (fost cart. Valea Roșie), .. 18, ., jud. D..
Dispune evacuarea pârâților din imobilul cu destinație de locuință situat în C., cart. Eroilor ( fost cart. Valea Roșie ), ., nr. 18, ., jud. D..
Obligă pârâții în solidar către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10 lei, reprezentând taxă timbru.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Septembrie 2013.
Președinte,Grefier,
L. CanacheA. M.
Red L.C.
Tehnored./A.M.
6 ex./24.10.2013.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6760/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 21/2013.... → |
---|