Plângere contravenţională. Sentința nr. 21/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 14083/215/2013
DOSAR NR_ – plângere contravențională -
JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 21.10.2013
Președinte – T. G. C. – Judecător
Grefier – L. Talpa N.
Pe rol, judecarea acțiunii civile formulată de petentul R. C. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. S..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au raspuns partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul disp. art. 131 C.pr. civilă instanța verifică competenta generală, materială și teritorială în soluționarea cauzei.
Instanța din oficiu invocă excepția de necompetență teritorială exclusivă a Judecătoriei C. în soluționarea plângerii contravenționale și retine cauza spre solutionare
I N S T A N T A
La data de 18.04.2013 petentul R. C. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 07.04.2013 de I.P.J. S., solicitând anularea acestuia in sensul restituirii permisului de conducere suspendat, exonerarea de plata amenzii contraventionale, precum si anularea punctelor de penalizare.
În motivare, arată că prin procesul verbal contestat a fost sanctionat pentru savârsirea faptei contraventionale prevazute de dispozitiile art. 102 alin 37 din OUG 195/2002 Rep. si anume pentru faptul ca a deposit viteza legala cu mai mult de 50 km/h in localitate.
Arata petentul ca potrivit dispozitiilor art. 4.4. din Norma de Metrologie Legala nr. NML 021-05/23.11.2005, "masurile effectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislatiei rutiere daca nu sunt respectate cerintele 4.1 – 4.3 din prezenta norma, precum si daca masurarile au fost efectuate in conditii de ceata, ploaie, ninsoare, furtuna.
Se mai arata ca a fost surprins cu aparatul radar pe raza comunei C., la momentul respectiv conditiile meteo erau de cer acoperit insotit de ploaie, fapt confirmat si de adeverinta solicitata de petent de la Centrul de Meteorologic Regional C..
Apreciaza petentul ca procesul verbal contestat sub aspectul legalitatii este lovit de nulitate relative, intrucât nu se putea stabili exact si corect viteza cu care circula, simpla mentiune in cadrul procesului verbal neputând constitui o proba, chiar in eventualitatea inaintarii, de atre intimat a fotografiilor radar, de natura sa faca dovada incheierii in conditii de legalitate a procesului verbal contestat.
În drept, plângerea este întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001 si OUG 195/2002 rep.
S-a depus la dosar procesul-verbal contestat, adeverinta meteo, dovada provizorie, CI.
După parcurgerea procedurii prealabile reglementată de N.C.P.Civ s-a fixat termen de judecată la data de 21.10.2013 cu citarea părților iar la acest prim termen de judecată,verificând competența potrivit art. 131 Cod procedură civilă, instanța reține că, potrivit prevederilor art.32 alin 2 din OG nr.2/2001,privind regimul juridic al contravnțiilor, soluționarea plîngerii este în competența judecătoriei de la locul unde s-a săvîrșit fapta contravențională reținută în actul întocmit de agentul constatator, respectiv fapta fiind constatată pe raza comunei C., în raza de competență a Judecătoriei S., rezultă că exceptia de necompetență teritorială exclusivă a Judecătoriei C., invocată de instanță din oficiu este întemeiată urmând a fi admisă ,în temeiul dispozițiilor art.129 alin 2 pct.3 coroborate cu art.130 și art.132 alin 3 din NCPC și se va dispune declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei S. căreia i se va înainta dosarul cauzei spre competentă soluționare intrucît normele de competență în această materie sunt de ordine publică și părțile nu pot înlătura competența teritorială exclusivă a altei instanțe de același grad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei C..
Declină competența de soluționare a cauzei formulată de petentul R. C., domiciliat in C., ., jud. D. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. S., cu sediul in S., jud. D. in favoarea Judecatoriei S..
F. cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi 21.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. G. C. L. T. N.
Red. T.G.C., tehnored. L.T.N.
2 ex/23.10.2013
← Evacuare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 06/2013.... → |
---|