Partaj judiciar. Sentința nr. 22/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 4904/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 22.11.2013
Completul constituit din:
Președinte: C. A.
Grefier: I. Ș. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M. E. și pe pârâta P. M., având ca obiect partaj succesoral.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin avocat M. D., lipsă fiind părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-cauza are ca obiect partaj judiciar;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
Avocat M. D. pentru reclamantă, depune la dosarul cauzei dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 150,08 lei.
Instanța ia act de faptul că s-a achitat diferența de taxă judiciară de timbru în cuantum de 150,08 lei, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat M. D. pentru reclamantă, având cuvântul, solicită să se ia act de tranzacția părților și să se pronunțe o hotărâre care să consfințească învoiala părților. Fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.02.2013, sub nr._, reclamanta M. E. a chemat în judecată pe pârâta P. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să constate deschise succesiunile autorilor G. G. și G. I., să constate calitatea lor de moștenitoare testamentare și să dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor care au format obiectul testamentelor autentice încheiate de cei doi autori, conform cotelor ce li se cuvin.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 07.02.2009 a decedat autoarea G. G., mama lor firească, care a avut ultimul domiciliu în orașul D., județul D.. În lipsa altor moștenitori legali, întrucât ea și pârâta au fost înfiate cu efecte depline de către C. S., autoarea a dispus prin testamentul încheiat în formă autentică la data de 13.10.1960, să primească în deplină proprietate din averea ei, după încetarea din viață, următoarele bunuri: cota de ½ din terenul în suprafață de 1250 mp situat în intravilanul orașului D., împreună cu cota de bun comun din casa construită din paianță și acoperită cu țiglă, dobândite în timpul căsătoriei cu autorul G. I., conform actului de vânzare-cumpărare încheiat la fostul notariat de Stat, Biroul raional Gura Jiului, regiunea C. și autentificat prin procesul-verbal nr. 103/89 din data de 03.04.1956, teren arabil în suprafață de 5.000 mp situat pe teritoriul comunei Ș. cel M., teren fânețe în suprafață de 1.200 mp, situat pe teritoriul orașului D., în pct. Valea de Apus, teren plantat cu viță de vie, în suprafață de 600 mp, situat pe teritoriul orașului D., în pct. Muta.
A mai arătat reclamanta că la data de 13.02.2011 a decedat autorul G. I., cu ultimul domiciliu în orașul D., județul D., care a dispus prin testamentul autentic încheiat la data de 13.10.1960, ca ea și pârâta să primească în deplină proprietate din averea sa următoarele bunuri: cota de ½ din terenul în suprafață de 1250 mp situat în intravilanul orașului D., împreună cu cota de bun comun din casa construită din paianță și acoperită cu țiglă, dobândite în timpul căsătoriei cu autorul G. I., conform actului de vânzare-cumpărare încheiat la fostul Notariat de Stat, Biroul raional Gura Jiului, regiunea C. și autentificat prin procesul-verbal nr. 103/89 din data de 03.04.1956, teren arabil în suprafață de 5.000 mp situat pe teritoriul orașului D., în pct. Înșiratele, teren în suprafață totală de 5.000 mp, situat pe teritoriul orașului D., din care 3.700 mp plantat cu viță de vie, iar restul de 1.200 mp teren arabil, situat în pct. Braniștea de R, teren plantat în parte cu viță de vie în suprafață de 1.200 mp, situat pe teritoriul orașului D., în pct. Ogrăzi.
A precizat reclamanta că, în baza Legii nr. 18/1991, autorului G. I. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor cu care a figurat în registrul agricol înainte de colectivizare, fiindu-i eliberat titlul de proprietate nr. 1685 din 13.12.2002 pentru suprafața totală de 1 ha și 3200 mp. De asemenea, a arătat că încă din timpul vieții autorilor a renovat casa de locuit, iar pe terenul aferent a mai construit împreună cu soțul său o altă casă din chirpici, compusă din 2 camere și pivniță, precum și o anexă gospodărească din paianță, compusă din două camere. Până în prezent, pârâta nu a acceptat legatul, reclamanta fiind cea care a locuit în imobil și a administrat bunurile succesorale. Deși a rugat-o pe pârâtă să meargă la notariat pentru a dezbate cele două succesiuni, aceasta a refuzat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 728 C.Civ., art. 899 și urm. C.civ..
La dosar s-au depus în copie următoarele acte: testamente, acte de stare civilă, titlul de proprietate nr. 1685 din 13.12.2002, actul de vânzare-cumpărare încheiat la fostul Notariat de Stat, Biroul raional Gura Jiului, regiunea C. și autentificat prin procesul-verbal nr. 103/89 din data de 03.04.1956, anexa nr. 24 eliberată de Primăria orașului D., Încheierea nr. 2 din 11.01.2013 și Încheierea nr. 1 din 17.01.2013 privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale Camerei Notarilor Publici, copii de pe registrul agricol.
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Instanța, din oficiu, a dispus emiterea unei adrese către Primăria D. pentru a comunica instanței corespondența dintre tarlalele și parcelele înscrise în titlul de proprietate nr. 1685 din 13.12.2002 și de asemenea denumirea toponimică, la dosar fiind depuse relațiile solicitate.
La termenul de judecată din data de 25.10.2013, reclamanta și pârâta s-au prezentat personal și au procedat la semnarea unei tranzacții în fața instanței de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 728 cod civil de la 1864, „nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărțeala succesiunii, chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrarii ”.
Partajul este operațiunea juridică prin care se pune capăt stării de indiviziune sau coproprietate, în sensul că bunul stăpânit în comun pe cote părți este împărțit materialmente între copărtași, fiecare dintre aceștia devenind proprietar exclusiv asupra unei părți determinate din bunul ce formează obiectul indiviziunii sau coproprietății. Prin urmare, pe calea acestui partaj judiciar, instanța este ținută de a hotărî modalitățile concrete de partajare, adică de a stabili fie atribuirea bunului în proprietatea exclusivă a unuia dintre coproprietari, fie de a forma loturi și de a le atribui în natură fiecărui coproprietar, fie, în ultimă analiză, de a dispune vânzarea bunului și de a împărți echivalentul bănesc între copărtași.
Principala modalitate de realizare a împărțelii este partajul în natură, prin formarea de loturi și atribuirea acestora coproprietarilor, în funcție de criteriile prevăzute de art. 6739 Cod procedură civilă, printre care se menționează în mod expres și acordul părților.
La termenul de judecată din data de 25.10.2013 părțile au învederat instanței că înțeleg să stingă litigiul pe cale amiabilă, depunând la dosar o tranzacție, pe care au semnat-o în fața instanței de judecată.
Având în vedere că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 271-272 C.proc.civ., instanța urmează să ia act și să consfințească prin prezenta hotărâre tranzacția părților având conținutul înfățișat prin înscrisul depus la dosarul cauzei în ședința publică din data de 25.10.2013.
De asemenea, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de tranzacția părților, respectiv reclamanta M. E., domiciliată în orașul D., ..15, județul D. și pârâta P. M., domiciliată în orașul D., ., nr.77, județul D. și consființește învoiala acestora, care constituie dispozitivul sentinței astfel:
"TRANZACȚIE PENTRU TERMINAREA PROCESULUI
Subsemnatele:
1) M. E., domiciliată în orașul D., ..15, județul D., identificată cu CI . nr._, având CNP-_ și
2) P. M., domiciliată în orașul D., ., nr.77, județul D., identificată cu CI . nr._, având CNP-_,
părți în procesul civil ce formează obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei C., înțelegem să punem capăt litigiului dintre noi, care are ca obiect partajarea bunurilor succesorale rămase de pe urma autorilor noștri, G. G., decedată la data de 07.02.2009 și G. I., decedat la data de 13.02.2011 și lichidarea stării de indiviziune asupra bunurilor imobile, respectiv casa de locuit și terenurile care au aparținut autorului nostru G. I. și înscrise în titlul de proprietate nr. 1685/13.12.2002, astfel:
1) Subsemnata M. E. primesc în proprietate exclusivă:
- casa de locuit, construită din paianță și acoperită cu țiglă, situată pe terenul din intravilanul orașului D. în suprafață de 1250 mp, dobândit de autorii noștri prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la fostul Notariat de Stat, Biroul Raional Gura Jiului, regiunea C. și autentificat prin procesul-verbal nr. 103/89 din data de 03.04.1956;
- teren în suprafață de 4.900 mp, având categoria de folosință arabil, situat în extravilanul orașului D., în tarlaua 1014, . titlul de proprietate nr. 1685/13.12.2002, cu următoarele vecinătăți: N- DE 6882, E- C. S, S- DE 814 și V- PDP 339;
- teren în suprafață de 1.100 mp, având categoria de folosință arabil, situat în extravilanul orașului D., în tarlaua 280/1, . titlul de proprietate nr. 1685/13.12.2002, cu următoarele vecinătăți: N- DE 6951, E- C. T., S- DE 7018, V- Ș. O;
-.teren în suprafață de 2.100 mp, având categoria de folosință arabil, situat în extravilanul orașului D., în tarlaua 40/2, . titlul de proprietate nr. 1685/13.12.2002, cu următoarele vecinătăți: N- Antena H, E- G. D., S- DE 5002,V- G. V.;
-teren în suprafață de 2.556 mp, având categoria de folosință arabil, situat în extravilanul orașului D., în tarlaua 493, . titlul de proprietate nr. 1685/13.12.2002, cu următoarele vecinătăți: N- DE 6140, E- S. M., S- DE 6141, V- Murătură I.;
-teren în suprafață de 2.544 mp, având categoria de folosință vii, situat în extravilanul orașului D., în tarlaua 199, . titlul de proprietate nr. 1685/13.12.2002, cu următoarele vecinătăți: N- PD 1274, E- HC 6079., S- HC 6079, V- G. D.;
2) Subsemnata P. M. declar că am primit sultă în valoare de 2.000 lei și nu mai am alte pretenții în legătură cu masa succesorală.
Această înțelegere scrisă reprezintă voința noastră liberă și neviciată și rugăm instanța de judecată să pronunțe o hotărâre de expedient, în baza art. 271-273 C.proc.civ., care să consființească înțelegerea noastră.
Prezenta tranzacție s-a încheiat în 3 exemplare, câte unul pentru fiecare parte și unul pentru instanța de judecată.
SS indescifrabil reclamantă /SS indescifrabil pârâtă."|
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. I. Ș. C.
Red./Tehnored.C.A.
Ex.4/2 ex. .>
← Pretenţii. Sentința nr. 9281/2013. Judecătoria CRAIOVA | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|