Plângere contravenţională. Sentința nr. 30/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 30/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 22863/215/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 30 Septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte- C.-F. D.- Judecător
Grefier-D. G.
Pe rol, judecarea cauzei civile formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C. în contradictoriu cu pârâții P. B., N. A. și I. B., având ca obiect " pretenții".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru 30.09.2013, când în aceiași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile deduse judecății:
Prin cererea înregistrată sub nr._ /08.08.2011, reclamantul S. C. Județean de Urgentă C. a chemat în judecată pe pârâții P. B., N. A. și I. B., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata sumei de 846,08 lei, reactualizată cu indicele de inflație de la data pronunțării sentinței până la data plății efective a debitului, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare pentru numitul V. F., victima unei agresiuni provocată de pârâți.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat prin rezoluția din data de 26.01.2009 din dosarul nr._/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul V. F. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzute de art. 180 alin. 1 Cod penal, iar din cuprinsul rezoluției mai sus menționate rezultă în seara zilei de 30.10.2008 numitul V. F. a fost agresat fizic de numiții P. B., N. A. și I. B., provocându-i leziuni traumatice, pentru leziunile respective acesta necesitând un număr de 5 zile de îngrijiri medicale, fiind internat cu diagnosticul de fractură a unghiului maxilarului, la Secția Chirurgie Toracică, în perioada 31.10-04.11.2008, contravaloarea zilelor de spitalizare fiind de 846,08 lei, ce nu a fost achitată până în prezent.
A mai arătat reclamantul că întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzută de dispozițiile art. 998, 999 C.civil și dispozițiile art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 998 și 999 cod civil și art. 14 rap. la art. 346 alin. 1 Cpp și art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997.
La dosarul cauzei, reclamantul a depus, în scop probator, decontul de cheltuieli, interogatorii pentru pârâți, rezoluția din data de 26.01.2009 din dosarul penal nr._/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C..
Deși, legal citați pârâții nu au formulat întâmpinare în condițiile dispozițiilor art. 115-118 Cpciv.
În cauză, s-a administrat proba cu interogatoriul pârâtului I. B.(fila 34) și proba testimonială cu martorul V. F., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei(fila 65).
La solicitarea instanței a fost atașat dosarul penal nr._/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C..
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin rezoluția din data de 26 ianuarie 2009, pronunțată de P. de pe lângă Judecătoria C., s-a dispus neînceperea urmării penale față de pârâții P. B., N. A. și I. B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. 1 Cod penal ca urmare a faptului că partea vătămată nu a formulat plângere penală.
Din cuprinsul referatului cu propunere de a nu se începe urmărirea penală, reiese că la data de 30.10.2008 numitul V. F., în timp ce se deplasa pe .. C., în fața oficiului poștal din cartierul Lăpuș a fost agresat fizic de numiții P. B. și N. A., la cererea pârâtului I. B. care i-a chemat pe cei doi pentru a se răzbuna pe numitul V. F. în urma conflictului spontan avut cu acesta.
Totodată, instanța mai reține că în perioada 31.10.- 04.11. 2008, numitul V. F. a fost internat la S. C. Județean de Urgență C., ca urmare a leziunilor traumatice rezultate în urma agresiunii fizice, beneficiind de asistenta medicala de specialitate în cuantum de 846,08 lei, astfel cum rezultă din decontul de cheltuieli(fila 3).
În drept, potrivit art. 998 Cod Civil” orice fapta a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a căruia greșeala s-a ocazionat, a-l repara”, iar conform dispozițiilor art. 999 Cod civil, “omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa”.
Din prevederile legale menționate mai sus rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existenta unei fapte ilicite a unei persoane, prin care s-au adus prejudicii materiale sau morale unei alte persoane, existenta unei legături de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciul cauzat si vinovăția autorului faptei ilicite.
Fapta ilicita reprezintă o acțiune sau inacțiune a unei persoane prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv se aduc prejudicii dreptului subiectiv al unei alte persoane.
Astfel, fapta ilicită constă în lovirea numitului V. F. de către pârâții P. B., N. A. la cererea pârâtului I. B., așa cum rezultă din declarațiile pârâților și numitului V. F. date în fața organelor de cercetare penală ( filele 7-8, 10-11, 12-13 dosar de urmărire penală ) și în fața instanței ( filele 34,50).
Referitor la prejudiciul cauzat reclamantului S. C. Județean de Urgență C., instanța reține că acesta este în cuantum de 846,08 lei, constând în contravaloarea zilelor de spitalizare ca urmare a leziunilor traumatice suferite de numitul V. F. în urma agresiunii fizice suferite.
Acest prejudiciu este dovedit prin decontul de cheltuieli din data de 21.11.2011( fila 3) îndeplinind și condițiile cerute de lege pentru a se putea obține repararea lui și anume, de a avea un caracter cert și de a nu fi fost reparat.
Instanța constată că și condiția raportului de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită este îndeplinită, întrucât, astfel cum rezultă din ansamblul materialului probator administrat în cauză efectul produs, respectiv prejudiciul provocat reclamantului, este rezultatul acțiunii cauzatoare, respectiv a faptei ilicite a celor trei pârâții constând în agresarea fizică a numitului V. F..
Cu privire la vinovăție, instanța reține că aceasta a aparținut pârâților care s-a făcut vinovați de săvârșirea faptei ilicite.
Pentru motivele arătate, instanța constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998- 999 C. civil, precum și de dispozițiile art.313 alin.1 din legea 95/2006 va admite acțiunea și va obliga pârâții P. B., N. A., I. B., în solidar să plătească reclamantului suma de 846,08 lei, reactualizată la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., cu sediul în C., ., județul D. în contradictoriu cu pârâții P. B., domiciliat în C., ., ., ., N. A., domiciliat C., Bld. C. I, nr. 115, ., . și I. B., domiciliat în C., ., nr. 5, ., ..
Obligă pârâții P. B., N. A., I. B., în solidar să plătească reclamantului suma de 846,08 lei, reactualizată la data plății efective.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.09.2013.
Președinte, Grefier,
C.-F. DrăgoiDiana G.
Red CDF/Tehn. DG
5 ex./
← Pretenţii. Sentința nr. 4123/2013. Judecătoria CRAIOVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7517/2013. Judecătoria... → |
---|