Partaj judiciar. Sentința nr. 9485/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 9485/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 23323/215/2012

Dosar nr._ - partaj judiciar -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9485

Ședința publică de la 19 Iunie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: Anișoara G.- Judecător

Grefier: V. G.

Pe rol judecarea acțiunii civile privind pe reclamanții Z. R. și Z. F. si pârâtul L. E., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, cerere de amânare a cauzei din partea apărătorului reclamanților, din motive medicale, după care,

Instanța respinge cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul reclamanților ca fiind nejustificată.

Instanța invocă excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată și reține cauza pentru soluționarea excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 12.09.2012, reclamanții Z. F. si Z. R. au chemat in judecată pe pârâtul L. E. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea indiviziune asupra imobilului situat în Mun. C., . dreptului de proprietate prin accesiune asupra celor două camere, modificarea documentației cadastrale pentru înscrierea în cartea funciară, atribuind fiecăruia construcțiile cuvenite prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1961/22 noiembrie 2000 prin BNP F. T..

Motivând în fapt acțiunea au arătat că prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1961/22 noiembrie 2000 au cumpărat în indiviziune de la B. V. I. un imobil situat în Mun. C., ., nr. 6 B, iar în partea de sud sunt în indiviziune cu pârâtul L. E., respectiv zid cărămida, gard de beton plus zid de casă, proprietatea indiviza din imobilul sus menționat, devenind astfel proprietar indivizar împreună cu pârâtul.

În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 728 Cod civil.

În dovedirea acțiunii înțeleg să se folosească de proba cu acte, respectiv actul de vânzare cumpărare autentificat, certificate de nomenclatura stradala, carte funciară și CI.

La data de 17.10.2012, reclamanții, prin apărător, au depus precizare la acțiune, în sensul că evaluează provizoriu obiectul acțiunii la suma de 20.000 lei, față de care instanța a stabilit taxă timbru în cuantum de 1311 lei și 5 lei timbru judiciar.

La același termen de judecată, reclamanții, prin apărător, au depus la dosar un set de înscrisuri, respectiv: acte de stare civilă, extras de carte funciară pentru informare, ordin nr. 407 din data de 25.09.2000, plan de amplasament și delimitare a bunului imobil, certificat de nomenclatură stradală nr. 1321 din data de 10.04.2010, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1961 din data de 22.11.2000, ordin nr. 376 din data de 22.09.2000, încheiere nr._ din data de 16.02.2001, fișa bunului imobil, certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice nr._ din data de 13.07.2012.

La data de 28.11.2012, reclamanții au formulat cerere de ajutor public judiciar, sub forma scutirii, reducerii, eșalonării sau amânării la plata taxelor judiciare, cerere care a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 13.02.2013.

Reclamanții au formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii de soluționare a cererii de ajutor public judiciar, care a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 29.04.2013.

Prin încheierea de ședință din data de 22 mai 2013, instanța a încuviințat cererea formulată de reclamanți, privind achitarea taxei de timbru în cuantum de 1311 lei și 5 lei timbru judiciar, în mod eșalonat, până la soluționarea dosarului.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține că potrivit art. 20 alin. 1 din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit art. 20 alin.3 din Legea 146/1997 neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În speță, la teremnul din 19.06.2013, reclamanții nu s-au prezentat în instanță și nu au achitat taxă de timbru în totalitate, motiv pentru care instanța va anula cererea ca insuficient netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează cererea având ca obiect partaj judiciar, formulată de reclamanții Z. R. și Z. F., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat R. O. – C., cu sediul în C., .. 21, .. 5, jud. D., împotriva pârâtului L. E., cu domiciliul în C., .. 6 A, actual nr. 18, jud. D..

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 19.06.2013.

Președinte Grefier

Anișoara G. V. G.

Red. A.G.

Teh. V.G. 5 ex./19.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 9485/2013. Judecătoria CRAIOVA