Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2272/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2272/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 28025/215/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2272
Ședința publică de la 11.02.2013
Completul compus din:
Președinte L. T.
Grefier D. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant U. C. și pe pârât L. N., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă (poziția 7), s-a constatat lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța a dispus lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că judecata cauzei a fost suspendată la data de 14.11.2011, iar dosarul a fost repus pe rol din oficiu în vederea constatării perimării.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 10.10.2011 sub nr._, reclamantul U. C. în contradictoriu cu pârât L. N. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se constate valabilitatea conventiei de vânzare-cumpărare încheiată între părți la data de 15.05.2011.
La termenul de judecată din 14.11.2011 s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C.Pr.civ., pentru lipsa nejustificată a părților la apelarea pricinii.
Prin rezoluția din data de 16.11.2012, judecata a fost redeschisă din oficiu în vederea discutării perimării.
Analizând actele și lucrările dosarului sub acest aspect, instanța reține că potrivit art. 248 C.pr.civ, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, perimarea fiind deci acea sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește.
Cu referire la prezenta cauză, instanța reține că judecarea cauzei a fost suspendată la data de 14.11.2011, în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., termenul de perimare începând să curgă la acea dată. De la acest moment și până la termenul din 11.02.2012, termen acordat după repunerea pe rol din oficiu, reclamantul nu a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei care să întrerupă cursul perimării în condițiile art. 249 C.p.civ.
Față de toate aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera perimarea, prevăzute prin dispozițiile art.248 alin.1 C.pr.civ, instanța urmează a constata perimată acțiunea formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea formulată de reclamant U. C., cu domiciliul în com. Almăj, ., județ D., în contradictoriu cu pârâta L. N. cu domiciliul în com. Almăj, ., județ D..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2013.
Președinte, Grefier,
L. T. D. N.
Red.jud.L.T.
Tehnored.D.N.
2EX/13.03.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA | Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|