Rezoluţiune contract. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 17708/215/2013

Dosar nr._ - rezoluțiune contract -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013

Ședința publică de la 04 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. C.

Grefier A. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant C. G. și pe pârât V. A. F., având ca obiect rezoluțiune contract.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. V. pentru pârât, lipsind reclamantul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Av. V. pentru pârât depune la dosarul cauzei delegație de substituire, certificat de moștenitor după reclamant, precum și declarație de renunțare la judecarea cauzei autentificată sub nr. 2249/21.10.2013, formulată de moștenitorul reclamantului, numitul C. C. L..

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Av. V. pentru pârât solicită să se ia act de renunțarea la judecată a moștenitorului reclamantului, numitul C. C. L., fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată la Judecătoria C. la 28.05.2013 reclamantul C. G. a chemat în judecată pe pârâta V. A. F. solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 4546/05.12.2008 de BNP D. E. și D. F. L., pentru motivul neîndeplinirii, de către pârâtă, a obligațiilor contractuale în cauză.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 05.12.2008 a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 4546/05.12.2008, prin care a înstrăinat pârâtei garsoniera sa, în schimbul obligării pârâtei la asigurarea întreținerii pe timpul vieții reclamantului cu hrană, îmbrăcăminte, medicamente, sursă de căldură și tot ce este necesar pentru traiul zilnic, iar la deces să îl înmormânteze și să-l pomenească potrivit obiceiului creștinesc.

Reclamantul a precizat că de aproximativ 6-7 luni calendaristice atât pârâta, cât și soțul acesteia, nu l-au vizitat deloc, nu au achitat facturile la utilități.

Reclamantul a menționat că pârâta a achitat, în ultimul an, doar chiria lunară în valoare de 60 de lei a aparatului oxigenal necesar reclamantului.

Reclamantul a arătat că nu a primit prețul imobilului menționat în contractul de vânzare cumpărare.

Reclamantul a învederat că nu a citit actul de vânzare cumpărare înainte de a-l semna, întrucât se afla într-o stare critică din cauza numeroaselor boli și a solicitat notarului să beneficieze de asistență din partea autorității tutelare. Potrivit legi, iar întreținătoarea și notarul au refuzat și au consemnat, în mod neadevărat, că nu a solicitat asistență în cauză.

În drept a invocat art. 111 C.pr.civ., art. 1020-1021 vechiul C.civ., rt. 1549, 1550, 1554 N.C.civ.

În scop probator a depus contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4546/05.12.2008 de BNP D. E. și D. F. L..

La data de 27.06.2013 reclamantul a a solicitat acordarea ajutorului judiciar în forma eșalonării plății taxei judiciare de timbru, în cuntum de 1662 lei, în 3 rate lunare, iar instanța a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamantul C. G., și a dispus eșalonarea plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 1662 lei pe o perioadă de 5 luni, câte 332,4 lei lunar.

La data de 05.08.2013 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat a reclamantul să-și precizeze obiectul acțiunii, în fapt și drept, având în vedere că inițial a menționat că obiect al acțiunii este rezoluțiunea contractului, ulterior a invocat o nulitate absolută pentru dol la încheierea contractului.

În motivarea în fapt, pârâta a arătat că îl cunoaște pe reclamant de 10 ani, datorită relației de concubinaj pe care a avut-o cu bunica acesteia.

Pârâta a precizat că reclamantul, având în vedere că nu are moștenitori și că a considerat-o ca un membru al familiei sale, a abordat-o în vedere încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, pentru garsoniera situată în C., .. 18, ..

Pârâta a menționat că la încheierea contractului, acesta i-a fost citit și reclamantul a fost reprezentat de un avocat care i-a explicat implicațiile semnăturii acestuia.

Pârâta a arătat că de fapt contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 4546/05.12.2008 de BNP D. E. și D. F. L. este un contract de întreținere, întrucât în contract nu a fost stipulat nici un preț pe care trebuia să îl achite pârât.

Pârâta a învederat că susținerile reclamantului referitoare la neîndeplinirea obligațiilor contractuale sunt neadevărate, întrucât aceasta îl vizita pe reclamant, îi ducea mâncare, îl ajuta la treburile casei, și înainte de încheierea contractului, și după. Arată că i-a cumpărat acestuia mobila pentru garsonieră, i-a instalat apometre, i-a schimbat televizorul.

Pârâta a susținut că probele între părți au apărut în momentul în care reclamantul a început să fie abordat de un vecin de al său, numitul S. Brichici, care l-a convins că pârâta nu are grijă de el și că ar trebui să rezoluționeze contractului și să încheie unul asemănător cu el.

Cu privire la susținerile reclamantului că cu privire la lipsa discernământului la încheierea contractului, pârâta a arătat că reclamantul era lucid și perfect conștient de conținutul actului, care i-a fost citit de notarul public și avocatul pe care l-a angajat .

În drept a invocat art. 205 N.C.pr.civ.

În scop probator a depus chitanțe pentru utilități, loc de veci, apometre, TV, ușă metalică, aparat oxigen, rate CAR.

În ședința publică din data de 21.10.2013 pârâta prin apărător a învederat că reclamantul a decedat, conform certificatului de deces pe care le-a depus la dosarul cauzei și a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua legătura cu apărătorul reclamantului pentru a comunica dacă va continua procesul cu moștenitorii reclamantului, cerere admisă de către instanță.

La termenul de judecată de astăzi, pârâta, prin apărător, a depus la dosarul cauzei certificatul de moștenitor după reclamant, precum și declarație de renunțare la judecarea cauzei autentificată sub nr. 2249/21.10.2013, formulată de moștenitorul reclamantului, numitul C. C. L..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 406 N.C.p.c., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal, fie prin cerere scrisă.

Având în vedere declarația de renunțare la judecarea cauzei autentificată sub nr. 2249/21.10.2013, formulată de moștenitorul reclamantului numitul C. C. L., conform certificatului de moștenitor depus la dosarul cauzei, autentificat sub nr. 4591/21.10.2013, și depusă la dosar de apărătorul pârâtei, în temeiul art. 406 N.C.p.c., instanța va lua act de renunțarea moștenitorului reclamantului numitul C. C. L. la judecarea acțiunii formulate de autorul său având ca obiect rezoluțiune contract întreținere, în contradictoriu cu pârâta V. A. F..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecarea cauzei a reclamantului C. C. L., CNP:_, domiciliat în C., ., ., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâta V. A. F., CNP:_, cu domiciliul procesual ales în C., ., ., ..

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Noiembrie 2013.

Președinte,Grefier,

L. CanacheA. M.

Red L.C/Tehnored./A.M.

4 ex14.11.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA