Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 13075/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la 11.12.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. C. L.
GREFIER: S. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamantul T. C. în contradictoriu cu pârâta C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA, având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
În temeiul art. 104 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară, instanța a dispus lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal efectuat la a doua strigare părțile nu au răspuns.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cuprinsul căruia se învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Având în vedere că niciuna dintre părți nu s-a prezentat la cele două strigări ale cauzei, conform regulamentului, dar pârâta a cerut în scris, prin întâmpinare și judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 131 din Noul Cod procedură civilă, constatând că este prima zi de înfățișare, conform art. 94 alin. 1 pct. 4 din Noul Cod procedură civilă și art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
Conform art. 258, 254 și 255 din Noul Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamant și pârâtă proba cu înscrisurile solicitate și atașate la dosar.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea formulată la data de 10.04.2013, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de dosar_, petentul T. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul CNADNR SA - CESTRIN, anularea procesului-verbal de contravenție contestat.
În motivare, petentul a arătat că în perioada în care a fost sancționat, nu mai era proprietarul autoturismului marca Daewoo Matiz, cu numărul de înmatriculare_, conform contractului de vânzare- cumpărare încheiat cu . C..
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Petentul a anexat plângerii: contract de vânzare -cumpărare procesul-verbal de contravenție, adresă financiar, certificat atestare fiscală, petiție către CNADNR.
Intimatul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță, dar a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestatiei ca nefondată și menținerea procesului -verbal de constatare a contravențiilor . nr._ ca fiind temeinic și legal.
În drept s-au invocat dispozițiile OG 2/2001, OG 15/2002, Legea 455/2001, Ordinul MTI 769/2010.
S-a solicitat judecarea cauzei în baza art. 411(1), pct. 2 N.C.P.C.
Analizând plângerea prin prisma motivelor invocate, probelor administrate și dispozițiilor legale incidente în materie, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 24 al. 2 lit. d din Ordinul nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane.
Radierea se trece în baza de date a MAI – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, moment de la care devine opozabilă.
Prin urmare, înstrăinarea autovehiculului trebuie menționată prin grija vânzătorului, în evidențele autorității competente, în caz contrar acesta neputând invoca propria culpă pentru scutirea de plata tarifului pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale, cu motivarea că autoturismul nu mai este în proprietatea sa, întrucât a fost vândut pe baza unui contract – înscris sub semnătură privată care nu a fost adus la cunoștința autorităților. Într-un asemenea caz, fostul proprietar sancționat contravențional are la îndemână doar o acțiune civilă în despăgubiri pe care o poate promova împotriva actualului proprietar, vinovat pentru neplata rovinietei.
Pe de altă parte, instanța constată că intimata a depus la dosar certificatul calificat de semnătură electronică pentru agentul constatator, iar în cuprinsul procesului-verbal de contravenție se menționează că acesta a fost generat și semnat electronic, potrivit Legii nr. 455/2001 și a HG nr. 1259/2001, indicându-se și numărul și data certificatului de semnătură electronică.
În consecință, instanța constată că susținerile petentului din plângerea contravențională sunt neîntemeiate, iar procesul-verbal de contravenție nu este afectat de nicio cauză de nulitate expresă sau virtuală dintre cele prevăzute de OG nr. 2/2001, constatările agentului constatator se bucură în continuare de prezumția de validitate, fapta comisă de petent a fost corect descrisă în fapt și în drept de către agentul constatator, iar individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate s-a făcut, de asemenea, în mod corect, în limitele prevăzute de lege și este proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.
Față de cele expuse, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul T. C., cu domiciliul în C., .. 6, jud. D., în contradictoriu cu intimatul CNADNR SA, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/11.02.2013.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER
V. C. L. B. S.
Red. V.C.L../.04.02.2014
Tehnored. S.B./ 4 ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 7804/2013. Judecătoria CRAIOVA | Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|