Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 9986/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013

Ședința publică de la 22 Noiembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: C.-Nicușor M.

Grefier: R. C. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta G. DE J. MOBILĂ C. (UNITATEA MILITARĂ 0449 C.) cu sediul în C., .. 7, județul D. în contradictoriu cu intimata S. L. domiciliată în comuna Plenița, ., județul D., având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 13.11.2013, prin Serviciul Registratură, s-au depus la dosar la dosar relațiile anterior solicitate la Primăria C. – Serviciul de Impozite și Taxe, după care,

La a II a strigare, la apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține în vederea soluționării.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin acțiunea înregistrata pe rolul acestei instanței la data de 15.03.2013, sub nr._ petentul G. DE J. MOBILĂ C. (UNITATEA MILITARĂ 0449 C.) a chemat în judecata pe S. L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivare, petentul a arătat că intimata a fost sancționată contravențional prin procesul verbal de contravenție . nr._/22.08.2012 cu suma de 1000 lei si nu poate fi executată silit, întrucât deși intimata a fost somată, aceasta nu a achitat amenda, iar conform adresei emise de Primăria Comunei Plenița acesta nu are bunuri sau venituri impozabile si nici nu figurează ca obținând venituri salariale.

In drept, au fost invocate prevederile art. 9 din OG 2/2001.

Analizând legalitatea si temeinicia acțiunii, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/22.08.2012 intimatei i-a fost aplicată amenda în cuantum total de 1000 lei.

Prin adresa nr._/08.01.2013 Primăria Comunei Plenița a sesizat petentul IPJ D. in vederea aplicării art. 9 din OG 2/2001, având in vedere ca intimata nu figurează in evidenta fiscala cu bunuri mobile sau imobile si nu exista posibilitatea continuării executării silite.

Potrivit art. 9 din OG 2/2001 "În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, cu acordul acestuia.

Intimata a depus în data de 02.07.2013 la dosar chitanța . CLP nr. 3234 din 01.07.2013 prin care face dovada achitării amenzii contravenționale în sumă de 1000 de lei aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/22.08.2012.

În această situație nu se mai poate face aplicarea art. 9 alin.3 din OG nr. 2/2001, având în vedere faptul că intimatul a făcut dovada achitării amenzii contravenționale.

În raport de cele menționate, urmează a fi respinsă sesizarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge sesizarea formulată de petenta G. DE J. MOBILĂ C. (UNITATEA MILITARĂ 0449 C.) cu sediul în C., .. 7, județul D. în contradictoriu cu intimata S. L. domiciliată în comuna Plenița, ., județul D..

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se va depune la sediul Judecătoriei C..

Pronunțată în ședința publică de la 22.11.2013.

PreședinteGrefier C.-Nicușor M. R. C. B.

Red. C.N.M

Tehnored. RCB/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA