Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 21740/215/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013

Ședința publică de la 12 Noiembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte L.-D. B.

Grefier C.-E. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari nr. 1 Lăpuș și pe pârât B. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordine de pe listă la prima strigare se constată lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reluând cauza la a doua strigare la sfârșitul ședinței se constata lipsa părților.

Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării cererii de chemare in judecată și reține cauza pentru soluționarea excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

La data de 24.08.2012 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ cererea de chemare în judecată formulata de către reclamanta Asociația de Proprietari nr. 1 Lăpuș, prin care solicita obligarea pârâtului B. M., la plata sumei de 4340,56 lei ce reprezintă cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere.

In motivarea in fapt a cererii, reclamanta a arătat ca pârâtul, în calitate de proprietar al apartamentului din C., .. A 18, ., jud. D. nu a achitat obligațiile privind cheltuielile de întreținere pe perioada ianuarie 2011 – mai 2012.

Deși a fost somat pârâtul de mai multe ori să achite debitul, acesta nu a dat curs solicitării.

In drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 112 din Cod proc civ, art. 1488 din Cod civil, art. 50 din Legea nr. 230/2007 și Normele de aplicare a Legii nr. 230/2007 .

In dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, in fotocopie: extras de cont, procesele verbale ale adunării generale, listele lunare de plată pe perioada 2011 –2012.

In temeiul art. 242 din Cod proc civ a solicitat judecarea cauzei in lipsă.

Prin încheierea de ședință din data de 16.10.2012, instanța a dispus suspendarea cauzei in temeiul art. 155 ind. 1 Cod proc civ.

La data de 12.11.2013 instanța, în temeiul art. 248 alin. 1 Cod proc. Civ. a invocat excepția perimării cererii de chemare în judecată privind pe reclamanta Asociația de Proprietari nr. 1 Lăpuș și pe pârât B. M., având ca obiect pretenții.

Analizând ansamblul materialului probatoriu administrat in cauză, reține următoarele:

Potrivit art. 137 alin. 1 Cod proc. civ. „ instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura si asupra celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii”. Astfel urmeaza a se analiza cu prioritate excepția perimării cererii de chemare in judecată, exceptie de procedură, fiind in legătură cu respectarea regulilor de procedură civilă, dirimantă, intrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului in faza in care se găsește si absoluta, pentru că este reglementată prin norme imperative, de vreme ce perimarea este prevăzută nu numai in interesul părților ci și in interesul unei bune administrări a justiției.

În conformitate cu art. 248 C.p.c. orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina păți timp de 1 an de zile în materie civilă.

Perimarea este o instituție juridică cu o natură mixtă reprezentând atât o prezumție simplă de desistare a părții de la judecată, cât și o sancțiune constând în stingerea procesului în faza în care se află, ca urmare a lipsei de stăruință a părții în judecată din vina sa timp de 6 luni în materie comercială și un an în materie civilă.

Pentru a interveni perimarea unei acțiuni este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții.

În primul rând perimarea presupune existența pe rolul instanței de judecată a unei cerii de chemare în judecată.

Condiția este îndeplinită in cauză, instanța fiind investită legal cu soluționarea unei acțiuni având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta Asociația de Proprietari nr. 1 Lăpuș și pe pârât B. M..

A doua condiție privește lăsarea pricinii in nelucrare timp de un an in materie civilă.

Termenul de perimare de 1 an în materie civilă începe să curgă de la data îndeplinirii ultimului act de procedură, moment din care din vina părții reclamante acesta nu a mai fost urmat de îndeplinirea altor acte de procedură care în mod firesc îi succed.

În prezenta cauza ce are ca obiect uzucapiune, ultimul act de procedură îl constituie încheierea de ședință din data de 16.10.2012 prin care s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă, pentru lipsa părților.

Cea de-a treia condiție presupune că lăsarea pricinii in nelucrare să se datoreze culpei părților.

Având in vedere că, raportat la prevederile art. 248 alin. 1 din Cod proc. Civ., instanța nu are posibilitatea de a aprecia perimarea însăși, ci doar să verifice condițiile ei, urmează a admite excepția perimării cererii de chemare in judecată și să constate perimată cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta Asociația de Proprietari nr. 1 Lăpuș și pe pârât B. M., având ca obiect pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii de chemare in judecată, invocată din oficiu de instanță.

In temeiul art. 248 alin. 1 Cod proc. Civ. constată perimată cererea de chemare în judecată,formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 1 Lăpuș, cu sediul în C., .. A 15, ., uscătorie, jud. D. și pe pârât B. M., domiciliat în C., .. A 18, ., jud. D., având ca obiect pretenții.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.11.2013.

Președinte Grefier

L. D. B. C. E. C.

Red. LDB

Teh.CCE/4ex/18.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA