Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 15536/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 16 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. S.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. C. și pe intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE D., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat I. A., pentru petent și martora D. I.-G., propusă de petent.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța procedează la administrarea probei testimoniale cu martora martora D. I.-G., propusă de petent (în lipsă de confesiune a rostit jurământul aflat la al.6 art. 319 N.C.pr.civ.), în conf. cu disp. art. 318-323 N.C.pr.civ., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Instanța, declarând cercetarea procesului încheiată conform art. 244 N.C.Pr.civ. și potrivit art. 392 N.C.Pr.civ. deschide dezbaterile asupra fondului.
Avocat I. A., pentru petent, având cuvântul solicită admiterea plângerii, anularea procesului-verbal iar în subsidiar aplicarea disp. art. art. 5 alin. 2 lit. a raportat la art. 7 alin. 3 din OG 2/2001, fără cheltuieli de judecată.
În conformitate cu dispozițiile art. 394 N.C.Pr.civ. instanța declară dezbaterile încheiate și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față:
La data de 07.05.2013, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, plângerea formulată de către petentul B. C. prin care s-a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al jud. D. să se dispună anularea procesului –verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 23.04.2013 și în subsidiar aplicarea disp. art. 5 alin. 2 lit. a raportat la art. 7 alin. 3 din OG 2/2001.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 23.04.2013, în calitate de șofer al . timp ce efectua o cursă regulată de transport public persoane conform contractului de delegare a gestiunii nr. 42/12.01.2009, din direcția Preajba de P. către C., a fost surprins că ar fi transportat un număr de persoane mai mare decât numărul de locuri înscris în certificatul de clasificare.
Pe cale de excepție, petentul a invocat nulitatea absolută a procesului-verbal întrucât actul normativ în temeiul căruia a fost constatată și sancționată contravenția nu este aplicabil activității desfășurate de către societatea al cărei salariat este.
Petentul a mai arătat că potrivit prevederilor legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, prin contractul nr. 42/2009 de delegare a gestiunii serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate, societatea angajatoare a fost autorizată să efectueze transport de persoane prin servicii regulate județene, în acest sens fiind emise și licențele de traseu . nr._, respectiv . nr._. S-a susținut că serviciul de transport public local persoane efectuat de petent, nu intră sub incidența prevederilor H.G. nr. 69/2012 .
Petentul a precizat că efectuează cursă regulată Preajba de P.-C. cu autobuzul înmatriculat sub nr._, ce are capacitate de 36 de locuri iar în data de 23.04.3023, la ., a rămas în pană cu instalația de alimentare a motorului. A sunat-o pe doamna administrator a firmei iar aceasta a trimis de la sediul firmei din C., către Pielești unde se afla oprit, un alt mijloc de transport pe care îl folosea ca rezervă și a cărui capacitate este de 15 locuri (14 pasageri + 1 șofer). Prin urmare a transferat toți călătorii în microbuz și și-a continuat cursa în ciuda faptului că unele persoane erau în picioare.
În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
La plângere s-a atașat procesul-verbal a cărui anulare s-a solicitat, contract de delegare a gestiunii serviciului de transport public nr. 42/21.01.2009, act adițional nr. 06/13.03.2012 la acesta, licență de traseu ., nr._/0, licență de traseu ., nr._/1, licență de traseu ., nr._/2, licență de traseu ., nr._,
În dovedirea plângerii, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și testimoniale cu un martor.
La data de 17.05.2013 s-a depus de către intimat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată întrucât procesul-verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de OG 2/2001, iar starea de fapt descrisă de agentul constatator nu poate fi înlăturată de declarația unui martor.
În cauza a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de către petent și proba testimonială cu martora D. I.-G., propusă de petent, declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.
Examinând materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 23.04.2013 de către agentul constatator din cadrul IPJ D., s-a reținut în sarcina petentului că, în data de 23.04.2013 ora 12.00, pe DN 65, km 2, în calitate de conducător auto angajat al operatorului de transport . a fsot depistat conducând microbuzul marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare_ cu care a transportat un număr de persoane mai mare decât numărul de locuri înscris în certificatul de clasificare( 11 persoane în plus), faptă ce constituie contravenție prevăzută de art. 4, pct. 71 din HG 69/2012 și pentru care petentul a fost sancționat cu amenda in cuantum de 8000.
Instanța, din oficiu, conform art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, a verificat și a constatat că plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție.
După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În prezenta cauză, atât miza litigiului cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Cat privește legalitatea procesului-verbal, instanța retine ca acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sanctiunea nulitatii actului constatator, nulitate care poate fi constatata si din oficiu de catre instanța.
În ceea ce privește temeinicia, petenta a contestat starea de fapt reținută în actul de contravenție, dar nu și-a dovedit susținerile din plângerea contravențională, deși conform art.1169 Cod civil, sarcina probei propriilor afirmații îi revine.
Totodată, conform art.129 alin.1 Cod procedură civilă, „Părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art.723 alin.1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările.”
Art. 4, pct.76 din H.G. nr. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, precum și a sancțiunilor și măsurilor aplicabile în cazul constatării acestor încălcări prevede că nerespectarea de către conducătorii auto angajați ai operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu a obligației de a transporta numai persoanele nominalizate în documentul de control, reprezintă încălcări grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni.
Potrivit art. 7 alin. (1), din același act normativ,"Contravențiile prevăzute la art. 4 se sancționează cu amendă de la 8.000 lei la 12.000 lei", iar alin. (2) litera b) arată că "sancțiunile contravenționale se aplică conducătorului auto român sau străin, după caz, pentru faptele prevăzute la art. 4 pct. 13 și 72-76.
În speță, petentul a susținut că dispozițiile H.G. nr. 69/2012 nu sunt aplicabile în cauză întrucât serviciul public de transport local persoane efectuat de către societatea angajatoare nu intra sub incidența acestuia, însă instanța nu poate să reține aceste apărări ale petentului, având în vedere că din cuprinsul actului normativ în discuție, precum și din denumirea acestuia rezultă aria de aplicabilitate care cuprinde și ipoteza efectuării operațiunilor de transport din litigiu.
Pentru argumentele expuse, instanța apreciază că în mod corect s-a constatat prin procesul-verbal . nr._, întocmit la data de 23.04.2013, faptul că petentul a săvârșit contravenția prevăzută de art. 4, pct.76 din H.G. nr. 69/2012 și sancționată de art. alin. 1 și 2,lit. b) .
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, instanța reține că potrivit art. 6 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările ulterioare „avertismentul și amenda contravențională se pot aplica oricărui contravenient persoană fizică sau juridică”.
Potrivit art. 7 ,,- (1) avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.,,
Aliniatul (2) al aceluiași articol, prevede că, avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, chiar și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
În speță, față de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta contravențională, instanța reține că sancțiunea ,,avertisment,, este o sancțiune îndestulătoare pentru a putea fi atins scopul sancțiunii contravenționale.
Conform art.21 alin. 3 din OG nr.2/2001, „sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsă, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal”.
Astfel, fata de criteriile prevăzute de art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001 raportate la împrejurările concrete in care faptele contravenționale au fost săvârșită și față de atitudinea procesuală a petentului, instanța apreciază ca scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins si prin aplicarea sancțiunii avertisment, potrivit art.7 din O.G. nr.2/2001, nefiind justificata aplicarea sancțiunii cu amendă contravențională.
Pe cale de consecința, instanța va admite in parte plângerea si va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 8000 lei aplicate petentului prin procesul-verbal contestat cu sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul B. C., domiciliat în C., ., nr. 13, .. 1, . împotriva procesului –verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit la data de 23.04.2013, în contradictoriu cu IPJ D..
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 8000 aplicate petentului cu sancțiunea "avertisment".
Menține celelalte dispoziții ale actului sancționator.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16.10.2013.
Președinte Grefier
Red. R.S./tehn.V.P.
4 ex./20.12.2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 17/2013. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
|---|
