Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 14504/215/2013
Dosar nr._ -plângere contravențională-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 18 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. S.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. G. L. și pe intimata C. DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CESTRIN, având ca obiect plângere contraventionala .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că petenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Procedând în condițiile art. 131 N.C.Pr.civ. la verificarea competenței, instanța, având în vedere disp. art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, constată că Judecătoria C., sesizată cu soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul M. G. L. împotriva procesului-verbal . nr._ întocmit la data de 09.04.2013, este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
În temeiul art. 238 alin. 1 N.C.Pr.civ., instanța stabilește că durata estimată, optimă și previzibilă, necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de împrejurările cauzei, este de cel mult 30 de zile.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 258 raportat la art. 255 N.C.p.c., încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de petent prin plângerea formulată și de către intimată prin întâmpinarea depusă la dosar, ca fiind admisibilă și necesară soluționării cauzei.
Instanța, constatând probele administrate declară cercetarea procesului încheiată conform art. 244 N.C.Pr.civ. și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față:
La data de 23.04.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, plângerea formulată de petentul M. G. L. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 09.04.2013 de intimată, prin care a solicitat anularea acestuia și exonerarea de măsurile dispuse.
În motivare, petentul a arătat că în data de 15.04.2013 a primit la domiciliu, prin poștă, procesul-verbal contestat, prin care a fost sancționat de către intimată pentru faptul că ar fi circulat cu autoturismul proprietate personală, cu nr. de înmatriculare_, pe DN 65 F, fără a deține rovinietă valabilă. În continuare, petentul a învederat că procedând la verificarea chitantei privind plata tarifelor de utilizare a retelei de drumuri nationale a constatat că din eroare în cu prinsul acesteia la rubrica nr. auto în loc de_ s-a specificat_ .
Petentul a mai arătat faptul că la data de 16.05.2012 a achitat contravaloarea rovinietei, iar autoturismul înmatriculat sub nr._ este un Oltcit pe care l-a deținut cu mulți ani în urmă care în anul 2006 a fost radiat din circulație.
În drept, petentul nu și-a întemeiat plângerea.
În susținerea plângerii petentul a depus la dosar procesul-verbal de contravenție contestat, xerocopie de pe cartea sa de identitate, certificatul de înmatriculare al autoturismului și chitanța privind plata contravalorii rovinietei .
La data de 03.06.2013, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.
În motivare, intimata a arătat că potrivit disp. art. 1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 1 iulie 2012 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată și de numărul de axe, după caz, iar vehiculul cu nr. de înmatriculare_ , aparținând petentului, a fost surprins că a circulat în data de 12.02.2013 pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care a fost întocmit procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 09.04.2013.
Intimata a mai arătat că procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 09.04.2013 îndeplinește toate condițiile prev. de OG 15/2002, coroborat cu OG 2/2001, învederând că acesta a fost generat și semnat în mod electronic de către agentul constatator cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.
În drept, intimata și-a întemeiat cererea pe disp. art. 411(1), pct. 2 N.C.Pr.civ.
În susținerea cererii, intimata a depus la dosar: proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator și certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Se constata ca prin procesul verbal de contravenție ., nr. nr._ întocmit la data de 09.04.2013 petentul a fost sancționată pentru savarsirea contravenției prev. de art. 8 alin. 2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat la data de 12.02.2013, ora 15,59 pe DN 65F km 9+000 m, centura de nord C., județul D. cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ fără a deține rovinietă valabilă, sancțiunea fiind aplicata in data de 09.04.2013.
Fiind investită, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal contestat instanța de fond a reținut următoarele:
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea atât a dispozițiilor prevăzute de art. 16 cât și cele reglementate de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, instanța reține că actul constatator cuprinde mențiunile referitoare la locul, data unde a fost încheiat, datele agentului constatator, datele contravenientului, descrierea faptei contravenționale precum și a actului normativ prin care se stabilește și sancționează contravenția.
În aceste condiții, față de cele de mai sus, instanța reține că procesul-verbal contestat a fost întocmit cu respectarea atât a dispozițiilor prevăzute de art. 16 cât și cele reglementate de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că petentul se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute in sarcina sa.
Din interpretarea art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 procesul - verbal beneficiază de prezumție relativă de temeinicie, fiind întocmit de către un agent al statului însărcinat cu exercițiul autorității de stat pentru a constata și aplica sancțiuni, iar pe de altă parte, petentul are posibilitatea să facă dovada contrară celor reținute în procesul verbal cu privire la acest aspect în conformitate cu dispoz. art. 249 C.proc.civ (potrivit cărora, cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege).
În cauza de față, petentul a afirmat că deține rovinietă pentru autovehicul pentru perioada în care a fost surprins de mijloacele specifice ale sistemului de monitorizare și control a rovinietei, însă în chitanța privind plata tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din eroare a fost consemnat numărul autoturismului_, care în prezent este radiat, în loc de numărul_ . Cu privire la această afirmație, instanța reține că petentul nu a făcut dovada împrejurării care să justifice presupusa confuzie a numerelor de înmatriculare, în sensul că a deținut autoturismul cu nr. de înmatriculare_ , în prezent radiat și pentru care din eroare a achitata tariful pentru rovinietă.
Din imaginea foto, înregistrată de intimată și aflată la fila 16 din dosar, rezultă că numărul de înmatriculare a autoturismului captat cu aparatul video este_, care aparține petentului. Acesta nu a făcut dovada efectuării plâții tarifelor, care asigură dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România în momentul deplasării pentru vehiculul, categoria A, cu nr. de înmatriculare_ în ziua de 12.02.2013 ora 15,59, fapta respectivă potrivit art. art. 8 din OG 15/2002 constituind contravenție.
Prin urmare, nefăcând dovada unei alte stări de fapt decât cea reținuta prin procesul verbal, respectiv a deținerii rovinietei valabile la momentul controlului, pentru vehiculul menționat in actul sancționator, instanța va reține netemeinicia plângerea contravenționala .
În concluzie, față de cele de preced instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată si va menține procesul-verbal ca legal si temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. G.-L., domiciliat în C., ., .. 1, . împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit la data de 09.04.2013, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R.- S.A. ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 18.09.2013.
Președinte Grefier
Red. R.S./tehn.V.P.
4 ex./03.10.2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2524/2013. Judecătoria... | Suspendare provizorie. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
---|