Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 15402/215/2013
Dosar nr._ -plângere contravențională-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 18 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. S.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul C. I. - L. și pe intimata C. DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CESTRIN, având ca obiect plângere contravenționala .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că petenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Procedând în condițiile art. 131 N.C.Pr.civ. la verificarea competenței, instanța, având în vedere disp. art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, constată că Judecătoria C., sesizată cu soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul C. I. - L. împotriva procesului-verbal . nr._ întocmit la data de 09.04.2013, este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
În temeiul art. 238 alin. 1 N.C.Pr.civ., instanța stabilește că durata estimată, optimă și previzibilă, necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de împrejurările cauzei, este de cel mult 30 de zile.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 258 raportat la art. 255 N.C.p.c., încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de petent prin plângerea formulată și de către intimată prin întâmpinarea depusă la dosar, ca fiind admisibilă și necesară soluționării cauzei.
În ceea ce privește proba testimonială solicitată de către petent prin plângerea formulată, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 254 alin. (1) N.C.proc. civ. aplică sancțiunea decăderii din dreptul de a administra probă întrucât martorii nu au fost nominalizați prin cererea de chemare în judecată iar la înștiințarea care i-a fost comunicată de către instanță cu mențiunea de a indica numele și adresele martorilor acesta nu s-a conformat.
Instanța, constatând probele administrate, declară cercetarea procesului încheiată conform art. 244 N.C.Pr.civ. și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față:
La data de 02.05.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, plângerea formulată de petentul C. I. - L. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 09.04.2013 de intimată, prin care a solicitat anularea acestuia și exonerarea de măsurile dispuse.
În motivare, petentul a arătat că prin procesul-verbal atacat s-a constatat că în data de 03.02.2013, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a circulat fără rovinietă pe DN 6, pe raza localității L.. Petentul a mai arătat că procesul-verbal este netemeinic și nelegal deoarece nu mai este proprietarul autovehiculului sus-menționat din data de 11.01.2007, dată la care l-a vândut către numitul O. R. M..
În drept, petentul și-a întemeiat plângerea pe disp. OG 2/2001 și OG 15/2002 .
În susținerea plângerii petentul a depus la dosar procesul-verbal de contravenție contestat, xerocopie de pe cartea sa de identitate și contractul de vânzare-cumpărare al autovehiculului sus-menționat .
La data de 30.05.2013, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.
În motivare, intimata a arătat că potrivit disp. art. 1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 1 iulie 2012 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată și de numărul de axe, după caz, iar vehiculul cu nr. de înmatriculare_ , aparținând petentului, a fost surprins că a circulat în data de 03.02.2013 pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care a fost întocmit procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 09.04.2013.
Intimata a mai arătat că procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 09.04.2013 îndeplinește toate condițiile prev. de OG 15/2002, coroborat cu OG 2/2001, învederând că acesta a fost generat și semnat în mod electronic de către agentul constatator cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.
În drept, intimata și-a întemeiat cererea pe disp. art. 411(1), pct. 2 N.C.Pr.civ.
În susținerea cererii, intimata a depus la dosar: proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator și certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată și reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . 13 nr._ întocmit la data de 09.04.2013 emis de CNADNR-SA-Cestrin, petentul a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 225 lei, reținându-se în sarcina sa că, în data de 03.02. 2013, ora 09.52, vehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului, a circulat pe DN 205 Km +800 m pe raza localității L. fără a deține rovinieta valabilă și a fost surprins de camerele de supraveghere.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța constată că nu există nici un motiv pentru care să constate nulitatea sau să anuleze procesul-verbal contestat. Astfel, OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cuprinde norme juridice generale referitoare la procedura de constatare a contravențiilor și de întocmire a procesului verbal pentru ca acest act juridic administrativ unilateral să beneficieze de prezumțiile de legalitate, de autenticitate și de veridicitate.
Art. 17 din ordonanță, sancționează cu nulitatea absolută omisiunile din procesul-verbal privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.
Examinând procesul-verbal contestat, instanța constată că acesta respectă toate aceste cerințe, sancționate cu nulitatea absolută.
Referitor la critica petentului privind anulabilitatea actului constatator deoarece la acea dată nu mai era proprietar al autoturismului, în susținerea acesteia în cauză au fost depuse ca dovada contractul de vânzare pentru autovehicul folosit încheiat între petent, în calitate de vânzător, pe de o parte, și numitul O. V., pe de altă parte, și prin care se individualizează obiectul înstrăinării, respectiv numărul de înmatriculare al autoturismului, . și număr identificare sașiu, precum și adresa emisă de Primăria Municipiului C. care atestă scoaterea din evidențele fiscale, la cerere, a autoturismului care a făcut obiectul vânzării.
Analizând înscrisurile depuse, instanța constată că petentul nu a respectat integral procedura privind vânzarea unui autovehicul folosit. Astfel, după încheierea contractului de vânzare cumpărare pentru autovehicul folosit acesta trebuia să se prezinte, împreună cu cumpărătorul, la serviciul circulație unde era înmatriculat autoturismul ce a făcut obiectul vânzării cu acest act de vânzare, cu cartea de identitate a autoturismului, cu certificatul de înmatriculare și cu plăcile cu numărul de înmatriculare unde trebuia să completeze certificatul de radiere pentru a radia autoturismul de pe numele său și a-l înmatricula pe numele cumpărătorului, căruia, prin urmare îi revine obligația de a achita și taxa de înmatriculare.
Astfel, potrivit disp art 24 alin 2 lit d) din Ordinul 1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau probe a vehiculelor:
" Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data:
…
d)trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane.
(4)Vehiculul pentru care poliția rutieră a dispus radierea din circulație, potrivit legii, se radiază de la data comunicării măsurii.
(5)Radierea se comunică în termen de 30 de zile, de către autoritatea care a efectuat-o, organului fiscal competent al autorității administrației publice locale."
Or, în prezenta cauză petentul nu a făcut dovada că a respectat această procedură și că a finalizat operațiunea de vânzare cumpărare prin radierea autoturismului de pe numele său și înmatricularea pe numele cumpărătorului.
Totodată, instanța reține că potrivit articolul 9, alineatul (3) din OG 15/2002 modificat prin legea 144/2012 :" În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)."
Prin urmare, instanța nu poate să rețină susținerea petentului în sensul că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate, deoarece, pe de o parte, aceasta nu a făcut dovada că a respectat procedura prevăzută de Ordinul 1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau probe a vehiculelor, procedură care este obligatorie, iar pe de altă parte, intimatul, potrivit dispozițiilor legale sus menționate, pentru identificarea contravenientului este obligat să verifice baza de date a Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, bază de date in care petentul figurează ca proprietar.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de probă care face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Însă, petentul beneficiază de o prezumție de nevinovăție care nu este însă absolută, așa cum nu este absolută nici prezumția de legalitate a procesului verbal. Faptele constatate personal de către agentul de poliție dau naștere unei prezumții simple în ce privește situația desfășurării evenimentelor, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Instanța are obligația de a asigura un raport de proporționalitate între aceste prezumții în vederea respectării caracterului echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
Instanța constată că aspectele reținute de agentul constatator în sarcina petentului rezultă atât din constatările personale ale acestuia,în calitate de funcționar public al statului, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu cât și din fotografia depusă la dosar, iar petentul nu a contestat starea de fapt reținută în procesul verbal.
Prin urmare, apreciază că prin probele administrate nu s-a făcut dovada existenței unei alte stări de fapt decât cea reținută in cuprinsul procesului verbal de contravenție.
În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. I. L. în contradictoriu cu intimata CNADNR- SA CESTRIN împotriva procesului – verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 09.04.2013ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. I. L., domiciliat în C., ., nr. 4, .. 4, județul D. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit la data de 09.04.2013, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R.- S.A. ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 18.09.2013.
Președinte Grefier
Red. R.S./tehn.V.P.
4 ex./ 04.10.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5160/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 4435/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|