Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-07-2013 în dosarul nr. 13547/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr._/2013
Ședința publică de la 03 Iulie 2013
Instanță constituită din:
PREȘEDINTE -CLAUDIA-MIRELA RADU
Grefier-A. B.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petenta . în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probatoriul fiind administrat, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin plângerea contravențională formulată la data de 15.04.2013 și înregistrată sub nr._ petenta . a contestat procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 14.03.2013 .
În motivarea plângerii petenta a arătat că nu se face vinovată de contravențiile reținute în sarcina sa . Astfel, la data de 14.03.2013 a fost sancționata cu amendă în cuantum de 4000 lei, fiind reținut în sarcina sa, faptul că șoferul societății a condus ansamblul rutier în zona localității Beharca, județul D., fără a putea prezenta în trafic numărul necesar de diagrame pe perioada 14.02._13 sau a listărilor cu imprimanta tahografului .
Au fost invocate ca și motive de nelegalitate a procesului-verbal de contravenție faptul că a fost în imposibilitatea de a prezenta aceste documente la momentul controlului, cât timp acest ansamblu rutier a fost pus în mișcare cu o zi înaintea încheierii procesului verbal, 13.03.2013.
De asemenea, petenta a invocat în susținerea plângerii faptul că și înmatricularea în România a ansamblului cu numărul_ și_ este făcută pe 11.03.2013, cu 3 zile înainte, licența de transport pe acest mijloc de transport fiind emisă pe 13.03.2013, fiind evident că nu putea circula cu acest autoturism în ultimele 29 de zile pentru că tahograful montat pe aceasta mașină să înregistreze timpii de lucru și de odihnă pe ultimele 29 de zile.
În drept plângerea nu a fost întemeiată.
La dosar s-a depus procesul verbal contestat în copie, certificat de înregistrare, certificat de înmatriculare, proces verbal de afișare.
Intimatul IPJ D. a depus la data de 14.05.2013 întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În apărare, a arătat că în data de 14.03.2013, ora 12:50 pe DN 6, KM244+100 pe raza localității Beharca, județul D. a fost oprit ansamblul rutier cu numărul de înmatriculare_ și_ utilizat de petentă .
A mai precizat că în urma verificărilor a constat neprezentarea în trafic a numărului necesar de diagrame tahografice, a cartelei tahografice sau a listărilor efectuate cu imprimanta tahografului digital pe perioada 14.02.2013 ora 00:00-14.03.2013 ora 07:19.
La dosarul cauzei intimatul a depus :copie împuternicire nr.3910/09.07.2012, copie a procesului verbal, copie dovadă comunicare, copie formular de control în trafic, copie vizualizare diagrame.
În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozoțiile art.201 și art.205-208 C.P.C, art.8 alin.1 pct 31 din O.G nr.37.2007.
La data de 20.05.2013 petenta a depus la dosarul cauzei precizare la acțiune prin care a arătat instanței că angajatul acestora M. I., cel care a condus autovehiculul_ , în momentul surprinderii în trafic fără numărul necesar de diagrame sau listări tahografice, a desfășurat în perioada anetrioară respectiv 13.02._13, o altă activitate în cadrul firmei alta decât condusu., depunând în acest sens la dosar certificatul de atestare.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției contestat ,petenta a fost sancționata contravențional,reținându-se că, în data de 14.03.2013, ora 12:50 pe DN 6, KM244+100 pe raza localității Beharca, județul D. a fost oprit ansamblul rutier cu numărul de înmatriculare_ și_ utilizat de petentă, iar în urma verificărilor s-a constat neprezentarea în trafic a numărului necesar de diagrame tahografice, a cartelei tahografice sau a listărilor efectuate cu imprimanta tahografului digital pe perioada 14.02.2013 ora 00:00-14.03.2013 ora 07:19.
Conform art.34 din O.G. nr.2/2001,instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie,prezumție care,deși neconsacrată legislativ,este unanim acceptată.O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil,nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție.
După cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauzele Salabiaku c. Franței,hotărârea din 07.10.1998 și A. c. României, hotărârea din 04.10.2007 ), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie contravențională sau materie penală(cum este calificată,în unele situații, materia contravențională,prin raportare la CEDO),pentru dovedirea vinovăției făptuitorului.Trebuie însă îndeplinite două condiții:respectarea unor limite rezonabile,ținându-se cont de miza litigiului,și respectarea dreptului la apărare
În cauză,atât miza litigiului cât și posibilitatea petentei de a combate prezumția de legalitate și de temeinicie, îndreptățesc aplicarea acestei prezumții.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16,17 din O.U.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale.
Sub aspectul temeiniciei,analizând cuprinsul procesului verbal, instanța reține că petenta nu a dovedit că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
În speță,instanța reține că petenta a săvârșit fapta reținută în sarcina sa întrucât nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea reținută de agentul constatator.
Având în vedere aceste considerente,instanța va respinge plangerea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de ., cu sediul în Târgu J., ., ., . în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER, cu sediul în București, . 1, nr.38 .
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 03.07.2013.
Președinte,Grefier,
C. M. R. A. B.
Red.C.M.R
Tehnored.A.B
A.B. 27 August 2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6932/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5624/2013. Judecătoria... → |
---|