Plângere contravenţională. Sentința nr. 21/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 8471/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 21 Octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte-C.-F. D.- judecător
Grefier-D. G.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de petenta . SRL în contradictoriu cu intimata G. Națională de Mediu – Comisariatul General, având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns C.j.V. M., pentru intimată, lipsind reprezentantul petentei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza are ca obiect „plângere contravențională”;
Instanța invocă, din oficiu, excepția lipsei calității de reprezentant a av. T. N., pentru petentă.
C.j.V. M., pentru intimată, având cuvântul, a solicitat admiterea excepției.
Instanța reține cauza spre soluționare asupra excepției lipsei calității de reprezentant a av. T. N., pentru petentă invocată din oficiu, la acest termen.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile deduse judecății:
Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 01.03.2013 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ petenta . solicitat în contradictoriu cu intimata G. Națională de Mediu- Comisariatul D. anularea procesului verbal ., nr._ încheiat la data de 12.02.2013, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că la data de 12.02.2013 comisari ai Gărzii de Mediu, Comisariatul Județului D. au efectuat un control și au amendat-o contravențional cu suma de 40.000 lei pe motiv că a desfășurat activitatea de eliminare prin incendiere a deșeurilor reciclabile, respectiv izolația cablurilor electrice în cantitate de aproximativ 50 kg.
Mai arată petenta că în momentul controlului efectuat de comisarii Gărzii de Mediu, a strâns acea izolație a cablurilor, a depozitat-o, urmând să o transporte la groapa de gunoi a orașului și că potrivit art. 16 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de contravenție va cuprinde în mod obligatoriu “actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția” în cazul de față actul normativ fiind indicat cu totul greșit, astfel încât în cauza de față sunt incidente dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul verbal fiind lovit de nulitate.
Se mai arată că procesul verbal nu cuprinde numele și adresa martorului care erau obligatorii în speță, procesul verbal fiind lovit de nulitate absolută.
În drept, au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001.
În dovedirea cererii, petenta a depus înștiințare de plată amenda contravențională și proces verbal în original.
La data de 15.05.2013 intimata G. Națională de Mediu- Comisariatul General a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și menținerea procesului verbal contestat ca legal și temeinic.
Astfel, având in vedere prevederile art. 10 alin. 1 din H.G. nr. 1005/2012 privind organizarea si funcționarea Gărzii Naționale de Mediu, care stipulează: "Comisariatul General al GNM are în subordine 41 de comisariate județene, Comisariatul Municipiului București si Comisariatul Rezervației Biosferei "Delta Dunării", organizate ca structuri fără personalitate juridica, la nivel de serviciu", arată că Comisariatului Județean D. este organizat ca serviciu, in subordinea Comisariatului General, instituție cu personalitate juridica.
În ceea ce privește fondul cauzei, arată că în urma numeroaselor sesizări telefonice, primite de la cetățenii care locuiesc în zona 1 Mai- Popoveni, cu privire la arderea cablurilor electrice în scopul recuperării cantităților de cupru de către cetățenii de etnie romă din zona menționata, în data de 06.02.2013, orele 16,00 o echipă de comisari din cadrul Comisariatului Județean D., împuterniciți cu legitimații speciale de control, s-au deplasat în zonă- . verificării veridicității sesizărilor, la control participând și două echipaje mobile ale Politiei Locale a Municipiului C..
Urmare verificării amplasamentului s-a constatat că, la sediul societății . C., . se incinerau deșeuri ( izolația cablurilor electrice in cantitate de aprox. 100 kg), în afara spațiilor autorizate în acest scop, fapt dovedit și de planșele fotografice depuse la dosar.
Datorită faptului că . elimina prin incinerare deșeurile rezultate din activitatea desfășurată, comisarii Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean D. au întocmit procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției ., nr._/12.02.2013 prin care au reținut că se aplică amendă de 40.000 lei ca urmare a săvârșirii de către contravenientă a faptei ce se încadrează în prevederile art. 61, alin. 1, lit.a din Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor.
Mai arată intimata că sub aspectul legalității procesului verbal contestat, se constată că nu pot fi identificate cauze de nulitate, fiind respectate disp. art. 17 si art. 16 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Referitor la încălcarea art. 16 din OG 2/2001, învederează că, procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției este temeinic si legal încheiat, el având forța probanta deplina, chiar daca prevederile referitoare la indicarea actului normativ sancționator ar fi fost ocolite, însă, așa cum reiese si din conținutul procesului verbal de sancționare ., nr._/12.02.2013, acesta cuprinde în mod clar fapta contravențională constatată descrisă in mod corespunzător de către comisarul GNM-C.J. D. cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția (legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor), in așa fel încât să poată fi verificate criteriile de aplicare a sancțiunilor in conformitate cu disp. art. 21, alin. 3 din OG 2/2001.
În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 19 din OG 2/2001 prin lipsa mențiunii din cuprinsul procesului verbal de contravenție a martorului, arătă ca procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției a fost încheiat la sediul Comisariatului Județean D. al GNM, fapt confirmat de însuși procesul verbal de sancționare, persoanele prezente la momentul încheierii acestuia fiind numai agenți constatatori, care conform art. 19, alin. 2 din OG 2/2001 nu pot avea calitatea de martori, de aceea comisarii instituției lor au și făcut mențiunea in actul sancționator că „persoanele prezente nu au calitatea de martori", urmând a fi comunicat prin posta împreuna cu înștiințarea de plata (adresa nr. 249/C.J. D./20.02.2013) si confirmarea de primire conform art. 26, alin.3 din OG 2/2001.
De asemenea, procesul verbal de constatare si sancționarea contravenției conține numele, prenumele si calitatea agentului constatator, denumirea societății si sediul acesteia, fapta săvârșită si data comiterii acesteia, precum si semnătura agentului constatator, astfel încât nu există motive de anulare a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ încheiat în data de 12.02.2013.
In plus, arătă că procesul verbal de sancționare este temeinic si legal, considerând astfel că reprezentanții Gărzii de Mediu si-au îndeplinit obligațiile legale in ceea ce privește completarea actului sancționator si comunicarea acestuia.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de sancționare, învederează că procesul verbal este un act de autoritate emis de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit de autoritatea statala pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedura speciala si care face dovada situației de fapt menționate in cuprinsul său .
Se mai arată că la individualizarea sancțiunilor, s-au avut în vedere împrejurările săvârșirii faptelor, gradul de pericol social, conduita contravenientei, agentul constatator aplicând în mod corect criteriile individualizare prevăzute de art. 21 din OG 2/2001 întrucât amenda contravențională a fost corect stabilită, în limitele legale, cu posibilitatea achitării jumătate din minim - 10.000 lei, în termen de 48 h, sancțiunea este expresie a principiului „poluatorul plătește", principiu statuat legislația română privind protecția mediului care a transpus directivele europene, faptele săvârșite de petentă prezintă pericol social concret, ridicat, întrucât la momentul efectuării controlului aceasta elimina deșeurile prin incinerare ( izolația cablurilor electrice în cantitate aprox. de 100 kg ) în afara spațiilor autorizate în acest scop, fără asigurarea măsurilor de protecție a sănătății populației si a mediului, afectând atmosfera prin emisii necontrolate, precum si mirosuri și disconfort, astfel încât impactul asupra factorilor de mediu să fie cât mai redus.
În ceea ce privește solicitarea petentei . de înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertisment, importanta actului de autoritate nu poate fi trecuta cu vederea întrucât poate crea un cadru permisiv agenților economici din zona ,care perpetua metoda de poluare specificată, iar sancțiunea contravențională pecuniara constituie o atenționare si totodată o acțiune preventivă cu efecte benefice mediului si omenirii in general.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 C.proc.civ, HG nr. 1005/2012 privind organizarea si funcționarea Gărzii Naționale de Mediu, OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor.
În dovedire, intimate a anexat: nota de constatare ar. 87/12.02.2013, proces verbal de constatare si sancționare a contravenției ., nr._/12.02.2013, împuternicire reprezentare juridică nr. 616/14.03.2013, planșe fotografice.
Prin încheierea de ședință din data de 23.09.2013 instanța a dispus citarea petentei cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant a av. T. N. sub sancțiunea anulării cererii potrivit dispozițiilor art. 82 alin.1 Cod de procedură civilă, sub sancțiunea anulării cererii..
Asupra excepției lipsei calității de reprezentant, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 80 alin.1 C.proc.civ., părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant ceea ce echivalează cu împrejurarea că, în mod obișnuit, reprezentarea părților în cadrul procesului civil este posibilă.
Dispozițiile legale anterior menționate trebuie interpretate coroborat cu prevederile art. 194 alin 2 C.proc.civ., dispoziții legale care instituie pentru persoana ce introduce o acțiune la instanță să arate „ calitatea juridică în care părțile stau în judecată, atunci când nu stau în nume propriu”.
Calitatea de reprezentant, indiferent dacă reprezentarea este pentru exercițiul acțiunii sau pentru reprezentarea în judecată, se justifică printr-un înscris autentic, iar când împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau juridică dată unui avocat sau consilier juridic se dovedește prin înscris potrivit legilor de organizare și exercitare a profesiei (art. 85 C.proc.civ.).
Dispozițiile Codului de procedură civilă stabilesc și sancțiunea care intervine în ipoteza în care nu se face dovada calității de reprezentant.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 82 alin.1 Cod proc.civ., instanța poate acorda un termen de judecată, pentru ca reprezentantul părții să facă dovada calității sale. În ipoteza în care această dovadă nu este împlinită, instanța are dreptul de a anula cererea de chemare în judecată.
Din analiza înscrisurilor existente la dosar, instanța reține faptul că, deși s-a dispus citarea petentei . cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant a av.T. N. sub sancțiunea anulării cererii potrivit dispozițiilor art. 82 alin.1 Cod de procedură civilă, aceasta nu a înțeles să se conformeze, obligația nefiind îndeplinită.
Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 82 alin.1 Cod proc.civ., instanța urmează să admită excepția lipsei dovezii calității de reprezentat a avocatului T. N., invocată din oficiu de către instanța de judecată si să anuleze plângerea formulată de av. T. N. pentru petenta . împotriva procesului verbal ., nr._/12.02.2013 pentru lipsa dovezii calității de reprezentant a av. T. N...
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității de reprezentant a av. T. N..
Anulează plângerea formulată de petenta . prin avocat T. N., cu sediul în C., ., jud. D. în contradictoriu cu intimata G. Națională de Mediu – Comisariatul General, cu sediul în București, ., ., și sediul procesual ales înb C., .-94, . pentru lipsa calității de reprezentant.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.10.2013.
Președinte,Grefier,
C.-F. DrăgoiDiana G.
Red CDF/Tehn. DG
4 ex./
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9262/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 19/2013. Judecătoria... → |
---|