Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-07-2013 în dosarul nr. 10276/215/2013

Dosar nr._ - plângere contravetionala -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013

Ședința publică de la 08 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. C.

Grefier A. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent B. L. S. și pe intimat P. L. A MUNICIPIULUI C., având ca obiect plângere contravetionala PL NR_.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Verificând competența, în conformitate cu prevederile art. 131 N.C.p.civ., instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 și art. 126 alin. 1 din Constituție, art. 1 C.p.civ. și art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.

Instanța apreciază durata dosarului la 60 de zile.

Instanța încuviințează, pentru petent, în baza art. 258 N.C.pr.civ., proba cu înscrisurile aflate la dosar și, în temeiul art. 205 N.C.pr.civ decade petentul din proba testimonială.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre judecare.

INSTANȚA

La data de 19.03.2013 a fost înregistrată sub nr._ plângerea formulată de petentul B. L. S. în contradictoriu cu P. L. A MUNICIPIULUI C., prin care s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data 11.03.2013 de P. L. A MUNICIPIULUI C. și exonerarea de la plata amenzii contravenționale. În subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea în fapt a acțiunii, petenta a arătat că în data de 11.03.2013 a fost sancționată contravențional deoarece călătorea cu autobuzul fără a avea bilet de călătorie.

Petenta a arătat că nu cunoștea faptul că nu poate achiziționa bilet de călătorie de la șoferul autobuzului și intenționa să coboare la prima stație pentru a-și cumpăra bilet.

În drept a invocat disp OG nr. 2/2001 și OUG 195/2002.

În scop probator a depus procesul verbal de contravenție în original, copie CI.

Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare.

În scop probator instanța a încuviințat pentru petentă proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit la data 11.03.2013 de către un agent constatator din cadrul intimatului P. L. A MUNICIPIULUI C., petenta a fost sancționată pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 45 alin. 2 din Legea nr. 92/2007 cu amendă contravențională în cuantum de 100 lei .

S-a reținut că a călătorit cu mijlocul de trensport în comun, respectiv cu autobuzul 443, fără a deține legitimație de călătorie.

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța constată că nu există nici un motiv pentru care să constate nulitatea sau să anuleze procesul-verbal contestat. Astfel, OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cuprinde norme juridice generale referitoare la procedura de constatare a contravențiilor și de întocmire a procesului verbal pentru ca acest act juridic administrativ unilateral să beneficieze de prezumțiile de legalitate, de autenticitate și de veridicitate.

În ceea ce privește temeinicia, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de principiu, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 100 lei) cât și asigurarea posibilității petentei de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Ca atare, avându-se în vedere împrejurarea că petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal de contravenție, instanța constată așadar ca forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită în favoarea sa.

Cu toate acestea, în temeiul art. 34 din OG 2/2001 - care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care, coroborat cu art. 38 al 3 din același act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv natura sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului verbal nu a fost răsturnată), instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția contestatoarei asupra obligațiilor ce îi revin în materia reglementată de O.G. 2/2001.

Pentru a proceda astfel, instanța are în vedere pe de o parte dispozițiile art. 5 alin 5 din O.G. 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea stabilită de organul constatator trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite) și art. 21 alin 3 din același act normativ (conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul si mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului), iar pe de altă parte dispozițiile art. 7 alin 3 (prin care se prevede că avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor respective nu prevede în mod expres această sancțiune).

Totodată, ținând cont de dispozițiile art. 34, al. 1 din O.G. 2/2001 potrivit cărora instanța hotărăște asupra sancțiunii, instanța constată că se justifică înlocuirea sancțiunii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, având în vedere tocmai gradul de pericol social al faptei si situația personală a petentei.

Față de aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea formulată de petentă și va înlocui amenda contravențională în cuantum de 100 lei aplicată petentei în baza procesului verbal . nr._/11.03.2013, întocmit de intimată, cu sancțiunea avertismentului.

Se vor menține celelalte dispoziții din procesul verbal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de petentul B. L. S., cu domiciliul în C., .. 36 B, jud. D., în contradictoriu cu P. L. A MUNICIPIULUI C., cu seidul în C., .. 22, jud. D..

Înlocuiește amenda contravențională în cuantum de 100 lei aplicată petentei în baza procesului verbal . nr._/11.03.2013, întocmit de intimată, cu sancțiunea avertismentului.

Menține celelalte dispoziții din procesul verbal.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Iulie 2013.

Președinte,Grefier,

L. CanacheA. M.

Red L.C.

Tehnored./A.M.

4 ex./16.07.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA