Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-07-2013 în dosarul nr. 8189/215/2013

Dosar nr._ - plângere contravențională -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013

Ședința publică de la 08 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. C.

Grefier A. M.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent I. D. F. și pe intimat C. SA, având ca obiect plângere contravențională R12 NR_.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Verificând competența, în conformitate cu prevederile art. 131 N.C.p.civ., instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 și art. 126 alin. 1 din Constituție, art. 1 C.p.civ. și art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.

Instanța încuviințează, pentru părți, în baza art. 258 N.C.pr.civ., proba cu înscrisurile aflate la dosar, ca fiind admisibilă, putând duce la soluționarea procesului.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre judecare.

INSTANȚA

La data de 27.02.2013 a fost înregistrată sub nr._ plângerea formulată de petentul I. D. F. în contradictoriu cu C.N.A.D.N.R. SA, prin care s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . 13 nr._ întocmit la data 11.01.2013 de C.N.A.D.N.R. SA și exonerarea de la plata amenzii.

În motivarea plângerii, petentul arată că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a fost înstrăinat de la data de 18.11.2009, către numitul M. P., conform contractului de vânzare cumpărare încheiat, autoturismul fiind radiat in evidențele fiscale ale Primăriei C. la data de 03.12.2009.

În drept a invocat OG 2/2002, OUG 195/2002, Regulamentul de punere în aplicare a OUG 195/2002.

În scop probator a depus procesul verbal de contravenție . 13 nr._, proces verbal de comunicare, contract de vânzare cumpărare.

La data de 29.04.2013 intimatul a depus întâmpinare în care arată că, în conformitate cu art. 7 din OG 15/2002, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și deținerea rovinietei valabile, revin în exclusivitate, în cazul utilizatorilor români, deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare, în documentele vamale sau în alte documente oficiale, iar în cazul deținătorilor străini, acestea revin în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”. Iar potrivit prevederilor art. 1 ind. 1 din OG nr. 15/2002, utilizatorii au obligația deținerii rovinietei la bordul autovehiculului.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, solicită ca instanța să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului și că în opinia acesteia, instanța nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal care este un act de autoritate. Susține că măsura dispusă de agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând dovada deplină a situației de fapt menționată în cuprinsul său.

În drept, a invocat prevederile Codului de Procedură Civilă și ale OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.

În scop probator a depus proba foto, autorizația de control a agentului constatator, certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.

La data de 04.06.2013 petentul a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 11.01.2013 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul C.N.A.D.N.R. S.A. procesul-verbal de contravenție . 13 nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat la data de 26.07.2011, ora 11:12 pe DN 5 km 28+120 m Călugăreni, fără a deține rovinietă valabilă.

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.

În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 250 lei) cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Examinând legalitatea procesului-verbal de sancționare a contravenției, instanța retine că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, nefiind afectat de nicio cauză de nulitate absolută prevăzută de art.17 din O.G.2/2001.

Având in vedere ca, petentul nu a solicitat incuviințarea de probatorii, nereușind astfel să facă dovada contrară celor reținute in actul sancționator, se apreciază de instanță, temeinicia procesului-verbal de contravenție.

Potrivit art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă. Art. 1 alin. 1 lit. j din OG nr. 15/2002 definește rovinieta ca fiind documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale dinRomânia.

Cum petentul a circulat pe un drum național (DN 5 km 28 + 120 m Călugăreni, jud. GR ) fără a deține rovinietă și nefiind exceptat de la plata tarifului de utilizare conform art. 3 din OG nr. 15/2002, rezultă că a săvârșit contravenția prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002.

Referitor la susținerea petentului că a înstrăinat autoturismul prin vânzare unei alte persoane, instanța nu o poate reține ca o cauză exoneratoare de răspundere, atâta timp cât în baza de date a M.A.I.-Direcția Regim permise de Conducere nu a fost radiat și apare menționat ca proprietar, răspunderea contravențională îi revine conform OG nr. 15/2002.

Astfel, petentul avea obligația, conform Ordinului 1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau probe a vehiculelor, art. 24 alin. 2 lit. d, să procedeze la efectuarea formalităților privind înstrăinarea autoturismului în sensul radierii acestuia de pe numele său și în baza de date a M.A.I.-Direcția Regim permise de Conducere și Înmatriculare a vehiculelor, altfel rămâne menționat în cartea de identitate a vehiculului ca fiind proprietar și utilizator, situație în care răspunderea contravențională în sarcina acestuia este angajată conform OG nr. 2/2001 și OG nr. 15/2002.

Prin urmare, instanța constată că forța probantă a procesului-verbal de contravenție nu a fost înlăturată și întrucât în cauză nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, actul constatator se bucură în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege in favoarea sa.

Față de considerentele expuse mai sus, dat fiind faptul că prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat instituită de legea română nu a fost răsturnată prin proba contrară, în temeiul art. 34 coroborat cu art. 31 din OG nr. 2/2001, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent și să mențină procesul-verbal contestat ca fiind legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul I. D. F., cu domiciliul în C., .. 75, bl52, ., jud. D., în contradictoriu cu C.N.A.D.N.R. SA, cu sediul în București, sector 6, .. 401 A, ca tardiv introdusă.

Menține procesul verbal . nr._/11.01.2012 întocmit de intimată, ca legal și temenic.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Iulie 2013.

Președinte,Grefier,

L. CanacheA. M.

Red L.C.

Tehnored./A.M.

4 ex./16.07.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA