Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 12839/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013

Ședința publică de la 09 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier C.-C. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent C. M. și pe intimat P. M. C., BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contravetionala CP NR_

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul, martorul C. C., lipsind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier.

La interpelarea instanței petentul nu poate estima durata procesului

În baza art 238 N.c.pr.civilă instanța estimează durata procesului la 6 luni.

Consideră pertinente, concludente, legale și utile probele solicitate, astfel că în baza 237 alin. 2 pct. 7 coroborat cu disp. art. 258 alin. 1 N.C. pr. civilă încuviințează petentului proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul C. C. și va încuviința intimatei proba cu înscrisuri.

Sub prestare de jurământ s-a audiat martorul C. C.,declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

Instanța acordă cuvântul pe fond.

Petentul solicită admiterea plângerii,anularea procesului verbal contestat și exonerarea de la plata amenzii.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 08.04.2013 petentul C. M. a solicitat în contradictoriu cu intimata Poliția M. C., Biroul Rutier anularea procesului verbal . nr._ din data de 01.04.2013, exonerarea de la plata amenzii și restituirea permisului de conducere.

Motivând în fapt acțiunea a arătat că la data de 01.04.2013 ora 11, 46 conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe strada Nicovalei către .. C. și după ce a efectuat virajul dreapta pe acest bulevard la circa 100 m, înainte de a ajunge la intersecția semaforizată cu . fost oprit de un echipaj de poliție rutieră, care după ce i-a solicitat documentele, iar petentul le-a prezentat, i-a adus la cunoștință că urmează să fie sancționat contravențional pentru faptul că nu a acordat prioritate unui pieton care traversa . de la intersecția străzii Nicovalei cu . va reține permisul de conducere în vederea suspendării.

A fost informat să rămână la autoturism până se întocmește procesul verbal, iar petentul s-a conformat, dar i-a spus agentului constatator că pietonul s-a angajat în traversarea străzii din dreapta sa prin spatele unui autoturism care era parcat înainte de marcajul pietonal, reducând vizibilitatea pietonilor care doresc să traverseze . ( o persoană de sex feminin ) era de statură mică și era greu de observat din timp, din cauza respectivului autoturism, care era mai înalt din construcție, iar când a început să traverseze, partea din fața a mașinii sale se afla deja pe marcajul pietonal, continuându-și deplasarea fără să incomodeze în vreun mod pietonul. Menționează că acest lucru l-a consemnat și în procesul verbal la rubrica alte mențiuni.

Menționează că și pietonii au obligația să se asigure înainte de a se angaja în traversarea străzii, chiar și prin locurile special amenajate, iar traversarea să o facă cu pas vioi, după ce s-au asigurat corespunzător.

În drept prevederile OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002 R.

În susținerea plângerii contravenționale a solicitat administrarea probei cu martori.

S-a depus: proces verbal contestat, în original, dovada de reținere a permisului de conducere și copie Ci a petentului.

La data de 19.06.2013 intimatul IPJ D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca temeinic și legal.

Solicită ca instanța să constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond si de formă prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.

Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimata a învederat instanței că deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.

Învederează instanței de judecată că abaterea săvârșită de petent a fost filmată de aparatul radar ce se afla montat pe autoturismul poliției rutiere, prin urmare sancționarea acestuia este legală și temeinică.

Așadar, consideră că IPJ D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Dispozițiile art. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 obligă orice participant la trafic să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.

Mai mult decât atât, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

Fapta reținută în sarcina petentului prezintă un pericol social destul de ridicat deoarece circulând cu o viteză peste limita legală admisă, există riscul producerii unor accidente de circulație în care să fie implicate persoane nevinovate.

Având în vedere numărul mare de accidente cu consecințe grave cu care se confruntă societatea noastră ca urmare a nerespectării regulilor de circulație de către conducătorii auto, a se permite acestora să se eschiveze de la suportarea răspunderii contravenționale ce le revine ca urmare a propriei conduite culpabile prin ignorarea mențiunilor proceselor verbale de constatare a contravențiilor întocmite corect, este atât contrar legii cât și un act de iresponsabilitate socială care încurajează atitudinea de nerespectare a regulilor de circulație a acestora, lipsind-o de consecințele pe care legea le prevede.

Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv planșa foto cuprinzând 5 fotografii și buletinul de verificare metrologică pentru aparatul radar.

Precizează că prin Ordinul nr. 187/2009 emis de Biroul Român de Metrologie a fost a brogat pct. 4 din NML 021-05 astfel că măsurătorile și înregistrările cu aparatul radar pot fi efectuate și de către polițiști care nu au calitatea de operatori calificați.

În drept prevederile OUG nr. 195/2002 rep, Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 rep și OUG nr. 2/2001.

În baza art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ solicită judecarea cauzei și în lipsă.

La termenul de judecată din data de 09.09.2013 instanța a încuviințat administrarea probei cu martorul C. C. și probei c u înscrisuri pentru petent, iar pentru intimata proba cu înscrisuri.

La același termen de judecată a fost audiat martorul C. C..

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._/01.04.2013 petentul a fost sancționat contravențional cu suma de 300 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 135 lit.h din ROUG 195/2002 constând în aceea că a condus auto marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ pe strada Nicovalei dinspre .-dul Dacia și ajungând la trecerea de pietoni din dreptul sediului Poliției TF,nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversare .

Analizând legalitatea procesului verbal raportat la prev. art. 17 din OG 2/2001,instanța constată că nu există motive de nulitate absolută care să conducă la anularea acestuia.

Analizând temeinicia procesului verbal față de susținerile petentului și având în vedere declarația martorului audiat conform căruia petentul a văzut pietonul în momentul în care autoturismul său se afla jumătate pe trecerea de pietoni,instanța constată că prezumția de temeinicie nu a fost răsturnată sub acest aspect,starea de fapt reținută de agentul constatator fiind corectă.

În consecință,instanța va respinge plângerea formulată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea petent C. M. domiciliat în C., .. 4, . . și pe intimat P. M. C., BIROUL RUTIER.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 09.09.2013

Președinte,

M. M.

Grefier,

C.-C. S.

Red.M.M./tehnoredC.C.S.

4ex./24.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA