Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 12554/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civila Nr._/2013
Ședința publică de la 25.11.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE TATIANA GEORGETA CIUCĂ
Grefier L. T. N.
Pe rol solutionarea plangerii contraventionale formulata de petenta P. S. E., in contradictoriu cu intimat I. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică au raspuns av. C. pentru petenta si martorul P. A. I., lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care:
In temeiul art. 306 alin 1 Noul Cod de Procedura Civila, instanta procedeaza la audierea martorului P. A. I., declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosar.
În temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acorda cuvântul pe fond.
Aparatorul petentei solicita admiterea plângerii, anularea partiala a procesului verbal, fara cheltuieli de judecata.
Arata aparatorul petentei ca autoturismul petentei trecuse de trecerea de pietoni, când pietonul se angajase in traversare.
INSTANȚA
Asupra plângerii contravenționale dedusă judecății:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.04.2013, sub nr._, petenta P. S. E. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D., anularea partiala a procesului-verbal de contravenție . nr._/25.03.2013, exonerarea de la plata amenzii, anularea sanctiunii complementare si mentinerea sanctiunii cu avertisment.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că, la data de 25.03.2013, a fost sancționata cu amendă contravențională in cuantum de 300 lei si retinerea permisului de conducere, avertisment, reținându-se în sarcina sa că la data menționată în actul sancționator, ar fi condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ dinspre . . efectuarea virajului la stânga pes tr. I. J. catre Gradina Botanica nu a acordat prioritate pietonului angajat în traversare prin loc special amenajat si de asemenea nu a purtat centura de siguranta in timpul mersului.
Arata petenta ca cele mentionate in procesul verbal de contraventie nu corespund realitatii deoarece pietonul era pe sensul opus de circulație, respective se deplasa din stânga sape marcajul pirtonal intrând pe sensul petentei de mers după trecerea acesteia peste marcaj.
În drept plângerea se întemeiază pe dispozițiile OG nr. 2/2001.
În susținerea plângerii petenta a depus la dosar originalul procesului verbal de contravenție contestat.
La data de 10.07.2013 intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, procesul-verbal de contravenție fiind încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
La data de 09.09.2013, petenta a depus raspuns la intâmpinare, aratând ca prezumtia de nevinovatie nu are caracter absolute, dupa cum nici prezumtia de veridicitate a faptelor contestate de agent si consemnate in procesul verbal nu are caracter absolute, dar prezumtia de veridicitate nu poate opera decât pâna la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge in situatia ca persoana invinuita de savârsirea faptei sa fie pusa in imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate in procesul verbal desi din probele administrate de "acuzare" instanta nu poate fi convinsa de vinovatia "acuzatului" dincolo de orice indoiala rezonabila.
Arata petenta ca fotografiile depuse de intimata nu pot fi edificatoare si nu ar trebui sa se tina cont de ele, intrucât nu se poate pune clar in valoare ca autoturismul petentei este cel care se sesiseaza in zona trecerii de pietoni, cu atât mai mult cu cât nici tipul autovehiculului nu este clar, dar mai ales nr. de inmatriculare al autoturismului.
De asemenea, petenta arata ca au fost incalcate prevederile art. 109 alin 2 din OUG 195/2002, in sensul ca lipseste in procesul verbal mentiunea seriei aparatului radar.
În susținerea plângerii contravenționale, petenta a solicitat administrarea probei testimoniale, fiind audiat martorul P. A. I.,declaratia acestuia fiind consemnata si depusa la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ incheiat la 25.03.2013 de intimata I. D.-Biroul Rutir C., petenta P. S. E. a fost sancționată contravențional cu suma de 300 lei, pentru contravențiile prevazute de art. 135 lit.h și 36 alin.1 din OUG 195/2002 republicată.
S-a retinut ca, petenta a condus autoturismul marca Opel cu nr.de înmatriculare_ pe . nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare pe marcaj pietonal. De asemenea nu a purtat centura de siguranță.
Impotriva procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor, petenta a formulat in termen legal prezenta plangere.
Verificand potrivit art.34 din OG nr.2/2001 legalitatea si temeinicia procesului verbal contestat, instanta retine ca acesta a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor legale incidente, neexistand cazuri de nulitate absoluta ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanta retine ca desi OG 2/2001 cu modificarile si completarile ulterioare nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare a contraventiei, din economia textului art.34 rezulta ca procesul verbal contraventional face dovada deplina a situatiei de fapt pana la proba contrara.
In cauza insa aceasta prezumtie de veridicitate de care se bucura procesul verbal de contraventie nu a fost rasturnata, intrucat petenta nu a prezentat probe prin care sa faca dovada contrarie celor retinute in procesul verbal de contraventie.
Astfel declarația martorului Pătruna A. I. care a relatat faptul că, în momentul în care petenta a trecut pe trecerea de pietoni, pietonul angajat în traversarea străzii nu se afla pe sensul lor de mers este contrazisă de planșele foto atașate la dosar.
Apărarea petentei în sensul că nu se poate ști care din cele două autoturisme prezentate în prima planșă foto era cel condus de aceasta fiind aplicabil astfel principiul in dubio pro reo este contrazisă de celelalte planșe foto din care reiese că primul auto este un autoturism Taxi.
Pentru aceste considerente, instanta apreciaza ca petenta a savarsit fapta descrisa in procesul verbal si prin urmare, va respinge plangerea formulata ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulata de petenta P. S. E., domiciliata in C., .. 71, jud. D. in contradictoriu cu intimat I. D., cu sediul in C., jud. D..
Cu apel in 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 25.11.2013.
PresedinteGrefier
T. G. C. L. T. N.
Red.T.G.C.
Tehnored.L.T.N.
4ex/07.01.2014
← Grăniţuire. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 25/2013.... → |
---|