Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 57/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA Nr._/2013

Ședința publică de la 11 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M.-D. M.

Grefier L.-C. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul C. N. și pe intimat A. E. PERMANENTĂ-FILIALA SUD VEST OLTENIA, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, lipsind reprezentantul intimatei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța pune în discuție excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei C. invocată de către intimată prin întâmpinare.

Petentul solicită respingerea excepției.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată la data de 03.01.2013 petentul C. N. a solicitat în contradictoriu cu intimata A. E. Permanentă - Filiala Sud Vest Oltenia anularea procesului verbal ., nr._/26.11.2012 și înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 5000 lei cu sancțiunea avertismentului.

Motivând în fapt acțiunea a arătat că la data de 14.12.2012 i-a fost comunicat procesul verbal indicat anterior prin care a luat cunoștință de faptul că a fost sancționat cu amendă în cuantum de 5000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 38 alin. 1 din Legea nr. 334/2006 republicată și avertisment pentru încălcarea prevederilor art. 29 alin. 4 din Legea nr. 334/2006 R.

În cadrul procesului verbal a fost indicat faptul că în calitate de candidat independent la funcția de consilier al comunei Mârșani, județul D., la alegerile din data de 10.06.2012, petentul nu a depus la AEP raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale pentru candidatul independent și numărul de materiale de propagandă electorală depuse defalcat pe categorii.

Cu privire la sancțiunea amenzii aplicate, petentul a arătat că există o . circumstanțe personale și reale care indică o disproporție vădită între gravitatea faptei și sancțiunea aplicată.

În calitate de candidat independent pentru funcția de consilier local al comunei Mârșani a desfășurat o campanie electorală de mică anvergură, bazată doar pe comunicare orală și întâlniri cu alegătorii.

Astfel, nu a fabricat materiale electorale de orice fel, fiind lipsit de sponsori, fonduri proprii sau susținerea financiară a unui partid politic.

Nu a organizat evenimente electorale sau orice alt manifestații cu caracter electoral.

În mod categoric, nu a înregistrat vreun venit din campania electorală.

Sub aspectul cheltuielilor efectuate, acestea au constatat doar în energia și timpul personal investit în discuțiile directe cu alegătorii.

Documentația de la AEP cu privire la înscrisurile solicitate nu i-a fost transmisă direct.

Solicitarea desemnării unui mandatar financiar și a depunerii înscrisurilor indicate a fost transmisă de către Biroul Electoral Județean către Biroul Electoral de Circumscripție ( B. ).

Personalul B. - președinte și locțiitor- i-au înmânat această documentație târziu și i-au dat asigurări verbale că pentru un candidat independent nu sunt necesare formalități.

Petentul nu are cunoștințe juridice și nu a putut să asimileze complet cadrul legislativ care reglementează candidaturile pentru funcțiile publice.

A mai arătat că locuiește în . venituri materiale modeste, plata amenzii de 5000 lei fiindu-i aproape imposibilă.

Cuantumul amenzii aplicate este disproporționat față de fapta și de gravitatea acesteia.

Scopul sancțiunii contravenționale este acela de a preveni pentru viitor comiterea unor astfel de fapte sau a unor fapte mai grave.

Fapta în discuție nu are o gravitate semnificativă dat fiind că:

- a fost comisă prin omisiune, din neștiință ( lipsește deci elementul intențional al faptei )

- se poate comite doar la un ciclu electoral - la 4 ani distanță și în legătură cu alegerile

- a fost identificată și sancționată la peste 5 luni de zile de la comiterea ceea ce conduce la diminuarea semnificativă a pericolului social și gravității acesteia.

Pentru considerentele expuse anterior, a solicitat admiterea plângerii și înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment.

În drept, a invocat prevederile OG nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.

În dovedirea acțiunii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și a oricărei probe a cărei necesitate ar rezulta din dezbateri.

A depus: proces verbal contestat, înștiințare de plată nr._ din data de 10.12.2012, decizia nr. 402 din data de 10.12.2012.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către A. E. Permanentă Filiala Sud- Vest Oltenia pentru a înainta la dosar toate actele care au stat la baza încheierii procesului verbal contestat de petent, relațiile fiind comunicate cu adresa nr. 3857 din data de 13.03.2013.

La termenul de judecată din data de 13.03.2013 intimata A. E. Permanentă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei competentei teritoriale a Judecătoriei C..

Conform dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 334/206 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată coroborat cu dispozițiile art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului verbal a contravențiilor este de competența judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Petentul a fost sancționat contravențional pentru încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 29 alin. 4 și art. 38 alin. 1 din Legea nr. 334/2006.

Conform acestor dispoziții, în termen de 15 zile de la data desfășurării alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2012 era obligat să depună la sediul Filialei Sud Vest din cadrul Autorității Electorale Permanente un raport detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale aferente campaniei electorale.

Contravenția a fost constatată la sediul filialei S - V, pe baza celor menționate în nota de constatare nr. 5 din data de 26.07.2012, întocmită ca urmare a desfășurării controlului privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerea autorităților administrației publice locale din 10 iunie 2012, efectuat de instituție în conformitate cu atribuțiile prevăzute de Legea nr. 334/2006.

Deoarece A. E. permanentă - Filiala Sud Vest are sediul în Municipiul Rîmnicu V., .. 15, județul V., a considerat că instanța de fond competentă să soluționeze plângerea contravențională este Judecătoria V..

În drept a invocat prevederile art. 137 C.pr.civ, art. 158 și următoarele, art. 26, art. 38 alin. 1, art. 41 alin. 1 și art. 43 alin. 1 din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare, art. 32 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Pentru aceste motive, a solicitat să se admită excepția lipsei competentei teritoriale a Judecătoriei C..

A solicitat judecarea cauzei în baza art. 242 alin. 2 C.pr.civ, în lipsă.

A anexat următoarele înscrisuri: decizia nr. 402 din data de 10.12.2012, înștiințare de plată și copie a documentației care a stat la baza emiterii acesteia constând în proces verbal și notă de constatare nr. 5 din data de 26.07.2012.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/26.11.2012 petentul fost sancționat cu amendă în cuantum de 5000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 38 alin. 1 din Legea nr. 334/2006 republicată și avertisment pentru încălcarea prevederilor art. 29 alin. 4 din Legea nr. 334/2006 R.

Potrivit dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 334/206 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, coroborat cu dispozițiile art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului verbal a contravențiilor este de competența judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Potrivit art 29 alin 4 din Legea 344/2006 partidele și alianțele politice, precum și candidații independenți sunt obligați să declare Autorității Electorale Permanente, prin mandatar financiar, numărul de materiale de propagandă electorale produse, defalcat pe categorii.

Potrivit art 38 alin 1 în termen de 15 zile de la data desfășurării alegerilor, mandatarul financiar este obligat să depună la A. E. permanentă un raport detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale pentru fiecare partid, alianță politică, alianță electorală, organizație a cetățenilor români aparținând minorităților naționale sau candidat independent.

Contravenția a fost săvârșită și constatată la sediul filialei Sud – Vest din cadrul Autorității Electorale Permanente, din Râmnicu V., .. 15 A, județul V., pe baza celor menționate în nota de constatare nr. 5 din data de 26.07.2012, întocmită ca urmare a desfășurării controlului privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerea autorităților administrației publice locale din 10 iunie 2012, efectuat de instituție la sediul său în conformitate cu atribuțiile prevăzute de Legea nr. 334/2006.

Potrivit art 32 alin 2 din OG 2/2001 plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Constatând că petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa pe raza municipiului Râmnicu V. care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Râmnicu V., instanța urmează ca, în baza art. 158 C.p.civ., să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei judecătorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declina competența de soluționare a cauzei formulată de petentul C. N., cu domiciliul în Mârșani, ., județul D., în contradictoriu cu intimata A. E. Permanentă - Filiala Sud Vest Oltenia, cu sediul în Râmnicu V., . A, județul V., la Judecătoria Râmnicu V..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din data de 11.09.2013.

Președinte Grefier

M. D. M. L. C. A.

Red. M.D.M.

teh. L.C.A.

2 ex/30.09.2013

JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.

DOSAR NR._

DATA 17.09.2013

C Ă T R E,

JUDECĂTORIA RÂMNICU V. JUDEȚUL V.

Vă înaintăm alăturat dosarul nr._ privind pe petentul C. N., cu domiciliul în Mârșani, ., județul D., în contradictoriu cu intimata A. E. Permanentă - Filiala Sud Vest Oltenia, cu sediul în Râmnicu V., . A, județul V., conform sentinței civile nr._/11.09.2013 prin care s-a declinat competența de soluționare la Judecătoria Râmnicu V..

Președinte, Grefier,

M. D. MecleneanuLuminița C. A.

JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.

DOSAR NR._

DATA 17.09.2013

C Ă T R E,

JUDECĂTORIA RÂMNICU V. JUDEȚUL V.

Vă înaintăm alăturat dosarul nr._ privind pe petentul C. N., cu domiciliul în Mârșani, ., județul D., în contradictoriu cu intimata A. E. Permanentă - Filiala Sud Vest Oltenia, cu sediul în Râmnicu V., . A, județul V., conform sentinței civile nr._/11.09.2013 prin care s-a declinat competența de soluționare la Judecătoria Râmnicu V..

Președinte, Grefier,

M. D. MecleneanuLuminița C. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA