Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-07-2013 în dosarul nr. 8165/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr._/2013

Ședința publică de la 12 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C. M.

Grefier L. N.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent P. O. A. și pe intimat I. D., având ca obiect plângere contravetionala

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul ,lipsind intimatul .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;

Instanța din oficiu pune în discutie excepția de necompetentă teritorială invocată de intimat în întâmpinare .

Petentul arată că este de acord cu excepția de necompetentă teritorială .

Instanța reține cauza spre solutionare pe baza excepției invocate .

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 27.02.2013 petentul P. O. A. a formulat în contradictoriu cu intimatul I. D. plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 23.02.2013 solicitând ca prin sentinta ce se va pronunta să se dispuna anularea procesului -verbal de contravenție mai sus menționat, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 675 lei și restituirea permisului de conducere.

În fapt, prin procesul -verbal de constatare a contravenției, agentul constatator Pirvuica C. din cadrul I. D.- Poliția Mun. Băilești l-a sancționat cu amendă în cuantum de 675 lei și reținerea permisului de conducere reținând în sarcina sa că la data de 23.02.2013 a condus autoutilitara marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ pe DN 55 A în . de 67 km/h, fiind testat cu aparatul radar PON 365 si cu aparatul etilotest rezultând 0, 18 mg % /l alcool pur în aerul expirat.

Menționează că pentru depăsirea vitezei a fost sancționat cu avertisment conf. art. 121 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 R.

Face precizarea că situația de fapt consemnată de către agentul constatator cu privire la testarea cu etilotestul nu corespunde realității, motivat de faptul că în ziua respectivă, 23. 02.2013 ,ora 9, 27 nu consumase băuturi alcoolice, ci venea la stomatolog, unde își trata dantura, având gingivită cronică de aproximativ o lună de zile, timp în care s-a tratat cu apă de gură Corssodyl precum și cu o tinctură de la plafar, acestea având un conținut diluat de alcool, ceea ce explică concentrația de 0, 18 mg/l existenta atunci când s-a luat proba.

Menționează că nu avea un comportament din care să rezulte că a consumat băuturi alcoolice, acest lucru putând fi dovedit și cu martorul care era cu el în mașină și care avea cunoștință de faptul că avea probleme cu dantura și că se afla sub tratament.

A semnat procesul verbal pentru că nu a putut să găsească înțelegere la agentul constatator, desi i-a explicat cele relatate mai sus.

Face precizarea că rezultatul testului se datorează faptului că medicamentul tinctura ,de fapt apa de gură Corssodyl, are la baza metodei de fabricare un proces de extracție pe bază de etanol, ceea ce însemna ca ingerarea unei cantități mari dintr.un asemenea medicament, conduce la ingestia unei cantități de alcool etilic, existând posibilitatea teoretică de detectare a acestuia în aerul expirat.

Atunci când folosește această tinctură și apa de gură pentru efectuarea unei clătiri bucale, mai există posibilitatea să și ingereze, lucru ce s-a întâmplat.

De asemenea concentrația de alcool determinată la etilotest, respectiv 0, 18 mg/l este infimă și nicidecum nu reprezintă prin sine un pericol social.

În drept prevederile OG nr. 2/2001 și OG nr. 195/2002 .

În dovedirea plângerii, înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, martori și orice probă admisă de lege.

S-a depus: procesul- verbal contestat, în original.

Examinându-se cererea de chemare în judecată conform dispozițiilor art. 200 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a constatat că aceasta nu îndeplinește toate cerințele prevăzute la art. art. 194-197 Codul de procedura civila.

Astfel prin rezoluția președintelui completului de judecată din data de 22.03. 2013 s-au comunicat petentului în scris lipsurile cererii, cu mențiunea că, sub sancțiunea anularii acesteia, conform art. 200 alin. 3 Cod procedură civila, trebuie sa facă, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, modificările sau completările necesare, după cum urmează: să depună in copie certificata de petent pentru conformitate cu originalul .-verbal de contraventie ,să mentioneze CNP-ul si codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale reclamantei, dacă pârâtul posedă ori i s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii precum si dacă sunt cunoscute de petent aceste date despre intimata,să precizeze sediul pârâtei si numele ,prenumele si adresele martorilor .

Petentul la data de 03.04.2013 a îndeplinit obligatiile impuse de instantă depunind o cerere prin care a indicat datele solicitate si a depus copii CI a sa si a martorului propus si copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe procesul-verbal .

La data de 15.04.2013 s-a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata si a inscrisurilor catre intimat in temeiul art.201 alin 1 ncpc cu mentiunea ca are obligatia de a depune intâmpinare conf.art.165 ncpc sub sanctiunea prevazuta de art.208 alin 2 ncpc .

La data de 24.04.2013 intimatul I. D. a depus întâmpinare la plângerea contravențională .

A invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei C. în cauza dedusă judecății având în vedere că fapta a fost săvârșită pe raza comunei N., județul D. și conformitate cu prevederile art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Băilești.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul verbal a solicitat instanței de judecată să se constate că a ceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. În opinia lor, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul- verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Astfel spus,printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea este inadmisibil.

Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul verbal făcând deplina dovadă a situației menționate în cuprinsul său.

Referitor la procesul verbal consideră că instanța de judecată trebuie să recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, învederează instanței de judecată că deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.

Învederează instanței de judecată, că abaterea săvârșită de petent a fost constatată cu mijloacele tehnice omologate, prin urmare sancționarea acestuia este temeinică și legală.

Așadar, consideră că I. D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Mai mult decât atât, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor de judecată.

De asemenea, în cauza C. N. contra României, plângerea nr. 17. 857/03 Decizia CEDO camera a treia, 18 noiembrie 2008, Curtea nu a aplicat garanțiile oferite de latura penală a art. 6, în lipsa prevederii în legea națională a pedepsei închisorii contravenționale, faptele analizate fiind cel mult sancționabile cu amenda contravențională într-un cuantum relativ redus. Curtea a arătat în mod expres ca atâta timp cât organele statului nu au idei preconcepute la adresa petentului și analizează mijloacele de probă pertinente și utile în condiții de contradictorialitate și nemijlocire, petentul se bucură de garanțiile necesare astfel cum sunt acestea interpretate de către Curte prin prisma art. 6 CEDO.

Având în vedere numărul mare de accidente cu consecințe grave cu care se confruntă societatea lor ca urmare a nerespectării regulilor de circulație de către conducătorii auto, a se permite acestora să se eschiveze de la suportarea răspunderii contravenționale ce le revine ca urmare a propriei conduite culpabile prin ignorarea mențiunilor proceselor verbale de constatare a contravențiilor întocmite corect, este atât contrar legii, cât și un act de iresponsabilitate socială care încurajează atitudinea de nerespectarea a regulilor de circulație a acestora, lipsind-o de consecințele pe care le prevede.

Fapta reținută în sarcina petentului prezintă un pericol social destul de ridicat deoarece, circulând sub influența băuturilor alcoolice și conducând cu viteza de 67 km /h, există riscul producerii unor accidente de circulație în care sunt implicate persoane nevinovate.

Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv protocolul etilotest rezultat rezultat in urma testarii petentului precum si buletinul de calibrare al acestuia.

De asemenea, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv planșa foto cuprinzând 4 fotografii și buletinul de verificare metrologică pentru aparatul radar.

Precizează că prin Ordinul nr. 187/2009 emis de Biroul Român de Metrologie a fost abrogat pct. 4 din NML nr. 021-05, astfel măsurătorile și înregistrările cu aparatul radar pot fi efectuate și de către polițiști care nu au calitatea de operatori calificați.

În drept prevederile OUG nr. 195/2002, Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 și OG nr. 2/2001.

Solicită respingerea plângerii contravenționale formulate de petent ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, menținerea actului sancționator ca fiind temeinic și legal.

În baza art. 411 alin. 1 alin. 2 C.pr.civ solicită judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului unității lor.

A atasat in copie:planse foto, buletine de verificare metrologică ,rezultatul emis de aparatul etilotest.

La data de 25.04.2013 s.a comunicat petentului intâmpinarea cu mentiunea de a depune raspuns la intâmpinare in 10 zile de la comunicare.

La data de 13.05.2013 petentul P. O. A. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției de necompetență a Judecătoriei C. invocata în cauza dedusă judecății și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Băilești.

La data de 15.05.2013 s-a fixat primul termen de judecata pentru data de 12.07.2013 cind s-a pus in discutie exceptia de necompetenta teritoriala invocata de intimat in intâmpinare ,instanta trecând la solutionarea cauzei pe baza acesteia.

Analizând actele si lucrarile dosarului instanta retine in fapt următoarele:

Prin procesul-verbal de contraventie . nr._ din data de 23.02.2013 incheiat de intimata petentul a fost sanctionat cu 9 puncte-amenda contraventionala in valoare de 675 lei si retinerea permisului de conducere pentru contraventia prev.de art.121 alin 1 din RAOUG 195/2002si art 99 alin 2 din OUG 195/2002 si cu avertisment pentru contraventia prev de art.102 alin3 lit.a din OUG 195/2002 retinându-se in fapt ca la data de 23.02.2013 ora 9,27 pe DN 55A in . autoutilitara marca Dacia L. cu nr.de inmatriculare_ cu viteza de 67km/h inregistrata de aparatul radar Autovision 365.Deasemenea a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,18 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Conform art.32 alin 2 din OG 2/2001 "plângerea se depune la Judecatoria în a carei raza teritorială a fost săvârsită contraventia",iar conf.art 118 alin 1 din OUG 195/2002 impotriva procesului-verbal de contraventie se poate depune plângere in 15 zile de la comunicare la Judecatoria in a carei circumscriptie a fost săvârsită fapta,texte de lege ce reglementează o competentă teritorială exclusivă in favoarea acelei instante.

In spetă ,fapta a fost săvârsită pe raza mun.Băilesti ,jud.D. ,localitate aflată in circumscriptia teritoriala a Judecatoriei Băilesti,astfel ca instanta apreciind ca este un caz de necompetentă de ordine publică ,teritorială exclusivă,

in temeiul art 129 alin. 1 pct 3 si art 132 ncpc va admite exceptia invocată de intimat în întâmpinare si va declina competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecătoriei Băilesti,jud.D..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia de necompetentă teritorială invocată de intimat.

Declină competenta de solutionare a cauzei având ca obiect plângerea contraventională formulată de petentul P. O. –A. cu domiciliul în C. ,B-ldul Dacia nr.78, ..1,.,CNP_ în contradictoriu cu intimatul I.P.J.D. cu sediul in C.,. ,jud.D. cod fiscal_ ,cont IBAN RO11TREZ__ in favoarea Judecătoriei Băilesti,jud.D..

Fără cale de atac.

Pronuntată in sedinta publică de la 12.07.2013.

P. Grefier

redCM tehnored L.N. 2 ex/05.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA