Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 19981/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._/2013

Ședința publică din data de 13 decembrie 2013

Completul constituit din:

Președinte: C. A.

Grefier: I. Ș.-C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. I. și pe intimatul I. D.-Serviciul Rutier C., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin încheierea din data de 19 noiembrie 2012, judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 155 indice 1 C.proc.civ și că potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 20.11.2013, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care:

Față de lipsa părților la apelul nominal efectuat în cauză, în baza dispozițiilor art. 104 alin.13 din H.C.S.M. nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La al doilea apel nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza spre soluționare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.08.2012, sub nr. de dosar_, petentul B. I. a formulat, în contradictoriu cu intimatul I. D.-Serviciul Rutier C., plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 25.07.2012.

În motivarea în fapt, petentul a arătat că prin procesul-verbal contestat a fost sancționat cu amendă în cuantum de 140 lei și i s-au aplicat două puncte de penalizare, întrucât la data de 25.07.2012, în jurul orelor 07,40, a condus auto marca Daewoo Damas cu numărul de înmatriculare_ pe DN 63, fără a purta centură de siguranță. A învederat petentul că această situație nu este reală, a purtat centura de siguranță și nu a fost lăsat să consemneze obiecțiunile.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept.

Au fost anexate plângerii, în copie, procesulu-verbal de contravenție . nr._ din data de 25.07.2012 și carte de identitate petent.

La data de 30.08.2012 intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiate, arătând că procesul-verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, a solicitat ca instanța să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului și că în opinia acesteia, instanța nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal care este un act de autoritate. A susținut că măsura dispusă de agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând dovada deplină a situației de fapt menționată în cuprinsul său.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, a învederat că deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și încadrării în drept.

Mai mult, susține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ este unanim acceptată, atât de doctrina de specialitate cât și în practica instanțelor judecătorești.

În drept, a invocat prevederile Codului de Procedură Civilă și ale OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.

În dovedire, au fost depuse la dosar planșe foto, buletinul de verificare metrologică, dovada comunicării procesului-verbal de contravenție.

În baza art. 242 alin.2 C.proc.civ., s-a solicitat de către intimat judecarea cauzei și în lipsă.

Prin încheierea de ședință din data de 19 noiembrie 2012, în temeiul art. 155 indice 1 C.proc.civ, instanța a suspendat judecarea plângerii contravenționale, întrucât petentul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin încheierea de ședință din data de 08.10.2012, în sensul că nu a depus la dosarul cauzei originalul procesului-verbal contestat, deși a fost legal citat în acest sens.

La termenul de judecată din data de 13.12.2013, instanța a invocat din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului sub acest aspect, instanța reține că potrivit art. 248 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, perimarea fiind deci acea sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește.

Cu referire la prezenta cauză, instanța reține că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 19 noiembrie 2012, când judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 155 indice 1 C.proc.civ, termenul de perimare de un an începând să curgă de la acea dată.

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina petentului, neîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, care să întrerupă cursul perimării, instanța în baza art. 248 alin.1 C.proc.civ., urmează a admite excepția perimării cererii de chemare în judecată invocată din oficiu și a constata perimată prezenta cerere de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu.

Constată perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect plângere contravențională privind pe petentul B. I., cu domiciliul în ., județul D. și pe intimatul I. D.-Serviciul Rutier C.,cu sediul în C., județul D..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.12.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. I. Ș.-C.

Red.Dact.C.A. 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA