Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 9018/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică de la 21 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Grefier C.-C. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent D. P. C. și pe intimat C. C., având ca obiect plângere contravetionala R13 NR_
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
În baza art 238 N.c.pr.civilă instanța estimează durata procesului la o lună.
Consideră pertinente, concludente, legale și utile probele solicitate, astfel că în baza 237 alin. 2 pct. 7 coroborat cu disp. art. 258 alin. 1 N.C. pr. civilă va încuviința atât petentului cât și intimatei proba cu înscrisuri.
Instanța reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 07.03.2013 petentul D. P. C. a solicitat în contradictoriu cu intimata Compania națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA anularea procesului verbal . 13 nr._ din data de 07.12.2012 și exonerarea de la plata amenzii contravenționale.
În motivare a arătat că la data de 01.03.2013 i-a comunicat la domiciliu procesul verbal sus menționat prin care i s-a aplicat o sancțiune contravențională pentru că la data de 11.02.2013 ar fi fost depistat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ circulând pe raza localității C., fără a deține rovinieta valabilă.
Arată faptul că la data de 30.08.2012,petentul a vândut autoturismul menționat în procesul verbal, deci nu-i mai aparține astfel că dacă acesta a circulat fără rovinietă, vinovat de contravenție se face actualul proprietar al autoturismului, numita M. T. și nu petentul.
Întrucât petentul nu se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa, solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată.
În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În drept, își întemeiază plângerea pe dispozițiile OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
S-a depus: copie Ci a petentului, proces verbal de constatare a contravenției în original, contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit.
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA- Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și neîntemeiată și în subsidiar menținerea procesului verbal de constatare a contravenției . 13 nr._ ca fiind legal și temeinic.
În fapt, la data de 07.12.2012, pe DN 6 Km 216+000 m, pe raza localității CARCEA, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului P. C. D., cu domiciliul în D. C. . Mun. C., a fost surprins că circulat pe drumurile naționale fară a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 11.02.2013, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către Compania Națională Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - C..
Potrivit dispozițiilor art. 1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante ( EURO ), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe. după caz.
Solicită să se observe că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . 13 nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei S.I. .E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001 reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic către agentul constatator Raduca V. C., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.
Pentru aceste motive solicită respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ ca fiind temeinic și legal.
În temeiul art. 411 (I), pct.2 N.C.P.C., solicită judecarea și în lipsă a prezentei cauze.
În drept, își întemeiază prezenta în baza dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455 / 2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.l nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
Probe: înscrisuri și orice alte probe doveditoare vor reieși din dezbateri.
Anexează: proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator, certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.
Prin încheierea de ședință din data de 01.07.2013, instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art. 242 NCPC, cauza fiind repusă pe rol la data de 30.09.2013.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . 13 nr._/11.02.2013 petentul a fost sancționat contravențional cu suma de 225 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 constând în aceea că a circulat la data de 07.12.2012 pe DN 6 km 216+000m Cîrcea fără a deține rovinietă valabilă.
Analizând legalitatea procesului verbal raportat la prev. art. 17 din OG 2/2001 instanța constată că nu există motive de nulitate absolută care să conducă la anularea acestuia.
Analizând temeinicia procesului verbal față de susținerile petentului și având în vedere înscrisurile depuse la dosar,instanța constată că petentul nu a dovedit că a înstrăinat autoturismul cu care s-a circulat la data depistării fără rovinietă valabilă,astfel că starea de fapt reținută de agentul constatator este corectă.
În consecință,instanța va respinge plângerea formulată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul D. P. C. domiciliat în C., . în contradictoriu cu intimat C. C. cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică 21 octombrie 2013
Președinte, M. M. | ||
Grefier, C.-C. S. |
Red.M.M./tehnoredS.M.
4 ex./19.11.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6736/2013. Judecătoria... | Uzucapiune. Sentința nr. 02/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|