Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 25310/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA Nr._/2013
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-D. M.
Grefier L.-C. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE P. NR 35 CRAIOVITA NOUA și pe pârâtul I. G. L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul reclamantei, președinte T. D., lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În conformitate cu prevederile art. 50 din legea 230/2007 coroborate cu prevederile art. 94 lit j și art 107 N. C.Pr.Civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
Reprezentantul reclamantei, președinte T. D., arată că nu mai are alte cereri.
Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm Noul Cod de Procedură Civilă, consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, acordând cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantei, președinte T. D., solicită admiterea acțiunii.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 18.07.2013 reclamanta Asociația de proprietari nr. 35 Craiovița Nouă a chemat în judecată pârâtul I. G. L., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumelor de 8910,19 lei, din care 3202,59 lei reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate pe perioada noiembrie 2011 – aprilie 2013 și 5707,60 lei penalități de întârziere .
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul în calitate de proprietar al imobilului din C., . E, ., nu a mai achitat contravaloarea cheltuielilor de întreținere, în sumă de 3202,59 lei din luna noiembrie 2011, conform extrasului de cont.
La această sumă, reclamanta a adăugat penalități în sumă de 5707,70 lei, calculate și percepute de furnizori prin contract.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art 46 și 50 din Legea 230/2007, Legea 241/2006 și OUG 88/2010, HCL 315/2012, Ord. ANRSC 88,89,90.
A depus la dosar următoarele înscrisuri: extras de cont, somație, liste de plată, facturi emise de furnizori..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Conform art.46 din L.230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Potrivit art 25 lit a din HG 1588/2007 pentru aprobarea normelor Metodologice de aplicare a Legii 230/2007, penalitățile impuse asociației de proprietari de către terți pentru întârzieri la plata facturilor se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere proporțional cu cuantumul restanțelor.
Din înscrisurile aflate la dosar, instanța reține că pârâtul I. G. L., deși a beneficiat de utilitățile furnizate de regiile de utilități nu a mai achitat cheltuielile de întreținere din luna noiembrie 2011, figurând în evidențele asociației de proprietari-reclamantă în prezenta cauză cu un debit în cuantum de 5707,60 lei reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate pe perioada noiembrie 2011-aprilie 2013, sumă la care reclamanta a calculat penalități în sumă de 3202,59 lei.
Din aceste considerente de fapt și de drept, instanța urmează să admită acțiunea și să oblige pârâtul către reclamantă la plata sumelor de
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta A. DE P. NR 35 CRAIOVITA NOUA, cu sediul în C., . D, . D., în contradictoriu cu pârâtul I. G. L., domiciliat în C., . E, ..
Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumelor de 5707,60 lei cheltuieli de întreținere neachitate pe perioada noiembrie 2011-aprilie 2013 și 3202,59 lei penalități de întârziere aferente.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 20.11.2013.
Președinte,Grefier,
M. D. M. L. C. A.
Red.M.D.M.
teh.L.C.A.
4 ex/21.01.2014
← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 7768/2013. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria... → |
---|