Plângere contravenţională. Sentința nr. 22/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 22/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 74/215/2013*

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

Județul D.

Secția Civilă

Sentința civilă nr._

Ședința publică din data de 22.11.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. C.

GREFIER: D. G.

Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe petenta ., în contradictoriu cu intimata S. C. PENTRU LUCRĂRI DE DRUMURI ȘI PODURI D., având ca obiect plângere contravențională

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic C. P. pentru petentă, lipsind intimata.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordă cuvântul, în dezbateri pe fondul cauzei.

Consilier juridic C. P. pentru petentă, solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea de plata amenzii aplicate, iar în subsidiar solicită înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, fără obligarea intimatei la plata cheltuieli de judecată, depunând note scrise .

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 03.01.2013, petenta . a solicitat, în contradictoriu cu intimata S. C. PENTRU LUCRĂRI DE DRUMURI ȘI PODURI D. SA, admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 29.11.2012.

În motivare a arătat că procesul verbal contestat nu este întocmit conform dispozițiilor OG nr. 2/2001, în sensul că nu cuprinde mențiuni cu privire la persoana care reprezintă persoana juridică presupus contravenienta, conform art.16 alin. 6 din OG nr. 2/2001.

De asemenea, procesul verbal nu este confirmat de nici un martor, conform art. 19 din OG nr. 2/2001, iar mențiunea agentului constatator " ceilalți participanți la trafic refuză calitatea de martor" nu poate fi reținută ca fiind adevărată cu atât mai mult cu cât agentul constatator susține că era însoțit de un echipaj de poliție.

Agentul constatator nu are atribuții în constatarea contravențiilor si aplicarea sancțiunilor pentru nerespectarea prevederilor OG 43/1997, conform art. 61 indice 1. Potrivit acestor prevederi constatarea contravențiilor si aplicarea sancțiunilor pentru nerespectarea prevederilor prezentei ordonanței 43/1997 se efectuează de către personalul împuternicit în acest scop de administratorii drumurilor de interes județean si de interes local, potrivit competentelor stabilite conform legii.

În cazul lor agentul constatator nu a făcut aceasta dovada, astfel ca procesul-verbal este lovit de nulitate.

A mai precizat că autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ nu se deplasa pe DJ 652 A, ci pe DN 6 între I. si C., fiind oprit de agentul constatator la intersecția celor 2 drumuri, astfel ca acesta nu avea dreptul de a sancționa nicio eventuala contravenție deoarece autovehiculul se afla pe un drum național si nu pe un drum județean. Competenta pentru aplicarea unei eventuale sancțiuni aparținea controlorilor de trafic din cadrul ISCTR.

Autovehiculul_ / B_ nu a depășit lungimea maxima admisa pe drumurile publice, având o lungime totala de 16.50 metri.

În conformitate cu dispozițiile art. 109 alin. (2) din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, "contravențiile se constata cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

În procesul-verbal de constatare a contravenției nr._ din 29.11.2012 nu se face nicio mențiune cu privire la mijlocul tehnic cu care agentul constatator a constatat săvârșirea contravenției de depășire a dimensiunilor maxime admise ale vehiculului.

Agentul constatator nu a măsurat autovehiculul conform prevederilor legale mai sus menționate, respectiv cu o ruletă verificată metrologic și omologată .

În conformitate cu prevederile Ordinului 148 al Biroului de Metrologie legală dispozitivele de măsurare a lungimilor sunt supuse verificării metrologice o dată la 2 ani, acestea putând fi folosite dacă sunt introduse pa piața și utilizate conform HG nr. 264/2006.

Potrivit Anexei MI 008 din HG 264/2008: " Pentru ruletele cu lungimi egale sau mai mari de 5 m, erorile maxime tolerate trebuie să fie respectate daca se aplică o fortă de tracțiune de 50 N sau alte valori ale forței specificate de către producător si marcate în consecință pe ruletă; Temperatura de referință este de 20 °C, dacă nu există o altă specificație a producătorului, si este marcată corespunzător pe măsură."

Astfel, agentul constatator trebuie sa facă dovada ca dispozitivul cu care a măsurat autovehiculul este: omologat pentru folosirea in acest scop; verificat metrologic si admis pentru folosirea la măsurarea lungimilor din clasa in care se încadrează valoarea de 17.70 metri;

De asemenea, agentul constatator trebuie sa facă dovada ca: a aplicat forța de tracțiune corespunzătoare mijlocului de măsurare, respectiv cea menționat de producător ca fiind necesara pentru dispozitivul sa se incadreze in clasa de toleranta si ca temperatura la care acest mijloc de măsurare a fost folosit este cea indicata de către producător si marcata corespunzător .

Din informațiile lor se pare ca agentul constatator nu a folosit un dispozitiv corespunzător pentru măsurarea autovehiculului, acesta folosind metoda măsurării cu "pasul".

În drept, au fost invocate dispozițiile art.31 alin.1 din OG2/2001, cu modificările ulterioare, coroborate cu dispozițiile OG2/2001.

Prin sentința civilă nr.1111/23.01.2013 a Judecătoriei C., pronunțată în dosarul numărul_, s-a respins plângerea formulată de către petenta ., în contradictoriu cu S. C. PENTRU LUCRĂRI DE DRUMURI ȘI PODURI D. ca neîntemeiată .

Împotriva sentinței civile menționate mai sus a declarat recurs petentul, iar prin decizia civilă nr. 710/14.06.2013 a Tribunalului D., pronunțată în dosarul nr._ s-a admis recursul formulat de petent, s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecarea instanței de fond.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria C. sub nr._ .

Instanța constată că titularul completului legal investit, prin repartizarea aleatorie a cauzei, respectiv Completul C 2 civil a formulat cerere de abținere, iar prin încheierea din data de 11.09.2013 a Judecătoriei C., s-a admis cererea de abținere și s-a trimis cauza la președintele Secției civile din cadrul instanței, în vederea stabiliri completului care va soluționa cauza, cauza fiind repartizată la completul C14 civil, cu termen de judecată la data de 11.10.2013.

În dovedirea plângerii sunt depuse la dosar: se atașează dosarul nr._ al Judecătoriei C. și dosarul nr._ al Tribunalului D..

Cu ocazia rejudecării pe fondul cauzei, petenta ., prin reprezentant legal C. Panescu nu a solicitat alte probe în suplimentare probatoriului administrat în cauză, depunând doar note scise.

Analizând actele și lucrările dosarulu, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției, . Nr._/29.11.2012, încheiat de către Consiliul Județean D.-S. C. pentru Lucrări de Drumuri și Poduri D. SA s-a dispus sancționarea petentei . reprezentantul legal C. Panescu, cu amenda contravențională în sumă de 15.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 61 alin.1 lit.c din OG 43/1997, reținându-se că a în urma controlului efectuat de către EMCATR, pe DJ 652A a fost oprit autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ /B037692 care circula conform foii de parcurs .,, nr. 1025 din 29.11.2012 pe traseul Jianca –C. – Cernele, fiind încărcat conform CMR, cu una buc. Transformator – Trafo 16 MVA, iar în urma măsurătorii efectuate de către EMCATR și echipajul de poliție autovehiculul depășea dimensiunile maxim admise prevăzute de prezenta ordonanță în anexele 2 și 3, având o lungime de 17,70 m față de 16,50 m maxim admisă .

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001,instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii .

Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil,nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție .

După cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauzele Salabiaku c. Franței, hotărârea din 07.10.1998 și A. c. României, hotărârea din 04.10.2007 ), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie contravențională sau materie penală(cum este calificată,în unele situații, materia contravențională,prin raportare la CEDO),pentru dovedirea vinovăției făptuitorului. Trebuie însă îndeplinite două condiții:respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului și respectarea dreptului la apărare .

În cauză, atât miza litigiului cât și posibilitatea petentei de a combate prezumția de legalitate și de temeinicie, îndreptățesc aplicarea acestei prezumții.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și art.17 din O.U.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale.

Sub aspectul temeiniciei, analizând cuprinsul procesului verbal, instanța reține că petenta . nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea reținută de agentul constatator.

Astfel, instanța constată că petenta ., prin reprezentantul legal C. Panescu se face vinovată de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 61 alin.1 lit.c din OG 43/1997, întrucât în urma controlului efectuat de către EMCATR, pe DJ 652A a fost oprit autovehiculul cu nr.de înmatriculare_ /B037692 care circula conform foii de parcurs .,, nr. 1025 din 29.11.2012, pe traseul Jianca –C. – Cernele, fiind încărcat conform CMR, cu una buc. transformator – Trafo 16 MVA, iar în urma măsurătorii efectuate de către EMCATR și echipajul de poliție, autovehiculul depășea dimensiunile maxim admise prevăzute de prezenta ordonanță în anexele 2 și 3, având o lungime de 17,70 m față de 16,50 m maxim admisă .

În sensul celor reținute mai sus, instanța urmează a respinge plângerea formulată de ., prin reprezentantul legal C. P., împotriva procesul verbal de contravenție . nr._/29.11.2012, în contradictoriu cu intimata S. C. PENTRU LUCRĂRI DE DRUMURI ȘI PODURI D. SA, ca neântemeiată, menținându-se procesul verbal ca temeinic si legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de către petenta ., cu sediul în Pitești, ..115, județul Argeș, împotriva procesului verbal de contravenție, . nr._/29.11.

2012, în contradictoriu cu intimata S. C.

PENTRU LUCRĂRI DE DRUMURI ȘI PODURI D. SA, cu sediul

în C., ..10, județul D., ca neântemeiată.

Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 22.11.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. C. G. D.

Redactat CC/Tehnored/DG

4/Ex/10.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 22/2013. Judecătoria CRAIOVA