Plângere contravenţională. Sentința nr. 2285/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2285/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 28972/215/2012
Dosar nr._ - Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR Nr. 2285
Ședința publică de la 18 februarie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. C. - Judecător
Grefier: A. M. C.
Pe rol solutionarea plangerii contraventionale formulate de petentul B. N. în contradictoriu cu intimatul C. L. PODARI.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta av. B. M. pentru petent, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Se constata depuse la dosar note scrise, formulate de catre intimat.
Av. B. pentru petent depune la dosar un set de înscrisuri, respectiv adresa înregistrata sub nr. 5421/17.12.2012 si raspuns adresa nr. 5455/19.12.2012, pentru a face dovada demersurilor efectuate de petent, privind solicitarea sa de a i se calcula taxa pentru animale.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de solicitat sau exceptii de invocat, instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Av. B. pentru petent solicita instantei sa constate nulitatea absoluta a procesului-verbal de contraventie contestat, în sensul disp.art. 19 din OG nr. 2/2001, care prevad ca actul sanctionator trebuie semnat pe fiecare pagina de agentul constatator, iar în speta acesta a fost semnat decat pe doua pagini din patru, precizand ca acesta a fost totodata încheiat cu încalcarea disp.a rt. 17 din OG nr. 2/2001.
INSTANȚA
Asupra plângerii de față:
La data de 05.11.2012, C. L. Podari a înaintat la data de 05.11.2012, cu adresa nr._/01.11.2012, contestația formulată de petentul B. N. împotriva procesului verbal nr. 4415/18.10.2012 încheiat de Primăria Podari prin care petentul a fost sancționat cu amendă de_ lei.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a învederat instanței faptul că nu i-a fost comunicată înștiințare cu privire la plata pășunatului animalelor, că în nici o comună din județul D. nu se plătește pășunatul, precum și faptul că a fost sancționat la sfârșitul anului.
A menționat că amenda pe cap de animal este foarte mare și că acel număr de animale nu a pășunat de la începutul anului pe islaz, deoarece animalele au fost prea mici și le-a avut închise în gospodăria proprie .
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Odată cu plângerea s-a depus procesul-verbal contestat original și planșă foto.
La data de 19.11.2012, intimata ,Primăria comunei Podari a formulat întâmpinare .
În motivarea cererii a arătat că petentul B. N. a fost sancționat cu amendă de_ lei pentru faptul că a pășunat un număr de 147 de ovine și caprine pe islazul comunal, fără să achite taxa de pășunat stabilită conform hotărârii Consiliului L. Podari nr. 25 din 16.03.2012.
A susținut că motivul contestatorului, acela că trebuia înștiințat, nu are relevanță, deoarece aceasta este obligația fiecărui crescător de animale, iar cel de-al doilea motiv, respectiv acela că a fost sancționat spre sfârșitul anului, de asemenea, nu are relevanță, deoarece termenul de pășunat stabilit prin hotărârea consiliului local nr. 25 din 16.03.2012 este până la 15 noiembrie 2012.
Față de cele arătate, a solicitat respingerea contestației petentului B. N..
În drept și-a întemeiat plângerea pe prevederile art .115 C.pr.civilă .
Odată cu întâmpinarea a anexat la dosar Hotărârea Consiliului L. Podari nr. 25 din 16.03.2012.
La data de 14.01.2013, petentul B. N. a formulat precizare la acțiune, prin care a solicitat admiterea plângerii, anularea procesului verbal, exonerarea de plata amenzii și în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment .
Pe cale de excepție a invocat excepția nulității absolute a procesului verbal, deoarece au fost încălcate prevederile art. 17, art.19 și art. 16 din OG nr. 2/2001.
În motivarea în fapt a cererii a arătat că cele consemnate de agentul constatator, încalcă prevederile legale .
A susținut că nu i-a fost adus la cunoștință termenul până la care trebuia să plătească taxa de pășunat, nu a primit nici o înștiințare în acest sens și că perioada de pășunat a fost până la data de 15.11.2012, el fiind sancționat în luna octombrie 2012, înainte de a se încheia perioada de pășunat, până când ar fi avut dreptul sa achite taxele.
Consideră că amenda de_ lei este abuzivă și foarte mare, raportat la împrejurările cauzei.
A invocat dispozițiile art. 28 alin. 1 din OG 2/2001, potrivit carora, în actul normativ de stabilire a contravențiilor agentul constatator trebuie să menționeze în mod expres posibilitatea pentru contravenient de a achita în 48 de ore jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, ceea ce agentul nu a făcut.
A arătat că amenda stabilită este foarte mare și că potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ, însă trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Consideră că la stabilirea amenzii nu s-a ținut cont de toate aceste aspecte, mai mult fiind o amendă care depășește cu mult valoarea animalelor pe carele deține.
Pentru motivele arătate, a solicitat admiterea acțiunii, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.
A solicitat proba cu acte și martori.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 31 din OG 2/2001, art. 17, art. 18, art. 19,art. 21,art. 28 din OG 2/2001.
Analizand ansamblul materialului probator administrat in cauza, constata urmatoarele:
Prin procesul verbal nr. 4415 încheiat la data de 18.10.2012, petentul a fost sanctionat contraventional cu amenda în cuantum de_ lei, retinandu-se în sarcina sa savarsirea contraventiei prevazute de art. 3 din Hot. 25/2012.
In fapt, s-a retinut în sarcina petentului faptul că acesta a pășunat un număr de 147 de ovine și caprine pe islazul comunal, fără să achite taxa de pășunat stabilită conform hotărârii Consiliului L. Podari nr. 25 din 16.03.2012.
Verificand, in conformitate cu dispozitile art. 34 alin. 1 din OUG nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal, instanta retine ca a fost întocmit cu respectarea dispozitiilor legale incidente, neexistand cazuri de nulitate absoluta care ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește nulitatea procesului verbal în baza art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, instanța constată că petentul are dreptul de a formula obiecțiuni cu privire la încheierea procesului verbal numai în cazul în care semnează procesul verbal, primind astfel o copie de pe acesta.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanta retine ca desi OG 2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare, din economia art. 34 rezulta ca procesul verbal face dovada deplina a situatiei de fapt si încadrarii în drept pana la proba contrara.
Instanta apreciaza ca aplicarea prezumtiei de temeinicie a procesului verbal de constatare a contraventiei în prezenta cauza este în acord cu principiile în materie, conturate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (cauza A. contra Romaniei), mentinandu-se un raport de proportionalitate între aplicarea prezumtiei mentionate pe de o parte si gravitatea mizei, respectiv sanctiunea potential aplicabila –amenda contravențională- si dreptul la aparare al contravenientului, pe de alta parte.
Avand în vedere ca petentul nu a reusit sa faca dovada contrara celor retinute în actul sanctionator, prin adminsitrarea de probatorii în cauza, instanta retine ca în speta nu a fost rasturnata prezumtia de legalitate si veridicitate care opereaza în favoarea procesului-verbal de contraventie contestat.
Față de aceste considerente, constatandu-se că petentul nu a făcut dovada contrară celor reținute în actul sancționator, instanta urmeaza sa respinga plangerea și sa mențina procesul verbal, ca legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plangerea contraventionala formulata de petentul B. N., dom. în Podari, ., jud.D. în contradictoriu cu intimatul C. L. Podari, cu sediul în Podari, jud. D..
Mentine procesul-verbal nr. 4415/18.10.2012, întocmit de intimat, ca legal si temeinic.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica de la 18.02.2013.
P., Grefier,
L. C. A.C.
Red.L.C.
Tehn.A.C. 01.03.13/4 ex
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 07/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7726/2013.... → |
---|