Plângere contravenţională. Sentința nr. 2829/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2829/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 26344/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 2829/2013

Ședința publică de la 21 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. V.

GREFIER M. O.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe, petent B. I. și pe intimat I P J D. - POLIȚIA TF C., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Instanța, in temeiul art. 167 alin. 1 C.pr.civ, încuviințează petentului proba cu înscrisuri solicitată prin plângere ca fiind pertinentă, concludentă si utilă cauzei, după care, constatând cauza in stare de judecată, o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 10.10.2012, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C., plângerea formulată de petentul B. I., in contradictoriu cu intimatul IPJ D. – POLIȚIA TF C., prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea procesul verbal . nr._/11.09.2012.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că in seara zile de 11.09.2012, in jurul orelor 23, 30, in timp ce se afla pe o banca in stația CFR C., cu un prieten de-al său, servind masa, a trecut prin fata acestora numitul B. D., care, fiind sub influența băuturilor alcoolice a începute să ii înjure.

In acest timp a apărut o patrula de la politia TF C. care după ce i-a legitimat pe toți trei, doar acesta a fost dus la sediul de politie, unde agenții au început sa-l înjure, să-l bruscheze si i-au întocmit procesul verbal sus menționat prin care a fost sancționat cu amenda in cuantum de 200 lei, pentru tulburarea liniștii publice.Petentul a mai susținut că sancțiunea i-a fost aplicata pe nedrept, întrucât acesta a fost cel înjurat.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept .

În dovedirea plângerii petentul a depus la dosarul cauzei, procesul verbal contestat in original.

Legal citat intimatul, nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare .

Prin încheierea de ședința din data de 22.11.2012, instanța, având in vedere că dovada procedurii de citare cu petentul, s-a restituit la dosarul cauzei cu mențiunea „ destinatarul nu mai locuiește in localitate”, a dispus efectuarea unei adrese către Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor C., pentru a se comunica adresa de domiciliu reala a petentului B. I., CNP_, cu ultimul domiciliu cunoscut in R., ., județul B., relații ce au fost comunicate prin adresa nr._/29.11.2012, petentul fiind citat la adresa de domiciliu comunicată.

Instanța a administrat in cauza proba cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului raportat la dispozițiile legale incidente, instanța retine următoarele:

Prin procesul verbal . NR._/11.09.2012, petentul B. I., a fost sancționat contravențional cu amenda in cuantum de 200 lei, reținându – se că in data de 11.09.2012, in C., stația CFR C. și a fost depistat la peronul nr. 3 al Statiei CFR, in timp ce adresa cuvinte jignitoare, la adresa celor care se aflau in așteptarea trenurilor.

Constatând ca din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, petentul nu a făcut dovada contrară celor consemnate în procesul verbal și având în vedere că mențiunile procesului-verbal de constatare fac dovada celor constatate pana la proba contrara, instanța apreciază ca situația de fapt reținuta corespunde realității.

Verificând legalitatea si temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările ulterioare, instanța constata ca acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor edictate de legiuitor pentru valabilitatea sa, iar situația de fapt a fost in mod corect reținuta.

Dar, cu toate ca nu exista nici o cauza care sa atragă anularea procesului-verbal acesta poate fi criticat in privința cuantumului sancțiunii aplicate.

Astfel, potrivit art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 astfel cum a fost modificat prin Legea 180/2002 pentru aprobarea OG 2/2001, coroborat cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din aceeași ordonanța, sancțiunea contravenționala trebuie aplicata in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările, modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului.

Așadar, având in vedere criterii legale, ținând cont si de principiul proportionalitatii sanctiunii fata de gradul de pericol social redus al faptei savarsite, instanța constata ca din situația de fapt, astfel cum au fost reținute in procesul-verbal constatator de către agentul constatator, nu rezulta un grad de pericol social al faptelor care sa justifice aplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii in cuantum de 200 lei, aceasta apărând ca împovărătoare si excesiva.

Prin urmare, pentru aceste argumente si văzând posibilitatea oferita prin art. 7 alin. 3 din OG 2/2001, potrivit căruia avertismentul se aplica si in lipsa unei prevederi exprese in actul de sancționare a contravenției respective, instanța va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale in cuantum de 200 lei cu sancțiunea avertismentului, considerând ca aceasta este nu numai necesara ci si suficienta pentru a se atrage atenția contravenientului asupra gradului de pericol social al faptei săvârșite si pentru a preveni săvârșirea de noi fapte antisociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte plângerea formulată de petentul B. I., cu domiciliul in orașul R., ., județul B., in contradictoriu cu intimatul IPJ D. – POLITIA TF C., cu sediul in C., județul D..

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii in cuantum de 200 lei aplicata petentului prin procesul verbal . NR._/11.09.2012, cu sancțiunea "avertisment,, exonerându-l pe acesta de plata amenzii aplicate.

Definitivă și Irevocabilă .

Pronunțată in ședința publica azi 21.02.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

vv.mo, 4 ex, 27.02.2013,,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2829/2013. Judecătoria CRAIOVA