Plângere contravenţională. Sentința nr. 5045/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 5045/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 22389/215/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 5045/2013

Ședința publică de la 27 Martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. N.

Grefier G.-M. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent I. D. - SECȚIA 5 POLIȚIE C. și pe intimat S. G., având ca obiect plângere contraventionala înlocuire amenda cu munca in folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, prin încheierea de ședință din data de 18.01.2012, judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 155 ind 1 Cod procedură civilă și potrivit referatului întocmit de arhiva instanței la data de 20.02.2013, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.

Instanța, în vederea constatării din oficiu a îndeplinirii condițiilor perimării, reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cererii de față înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._, formulată de petent I. D., în contradictoriu cu pârâtul S. G..

Din verificarea actelor de la dosar si din darea de seamă rezulta că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 18.01.2012, data încheierii de suspendare pronunțată de instanță în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina petentului, care nu și-a îndeplinit obligația stabilită de instanță, respectiv să indice domiciliul corect al intimatului.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 cod procedura civila, orice cerere de chemare in judecata se perima de drept, chiar si in contra incapabililor, daca a ramas in nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 cod procedura civila perimarea se poate constata si din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea formulată de reclamantul I.P.J. D.,cu sediul în C., .. 22, județul D. în contradictoriu cu pârâtul S. G., cu domiciliul în . și având ca obiect inlocuire amenda cu munca in folosul comunitatii.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2013.

Președinte,Grefier,

L. N. G.-M. G.

Red.jud. L.N.

Tehnored. gref. G.M.G.,

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5045/2013. Judecătoria CRAIOVA