Plângere contravenţională. Sentința nr. 5081/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5081/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 30535/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 5081/2013
Ședința publică de la 28 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V.
GREFIER M. O.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe, petent C. M. și pe intimat POLIȚIA L. MUNICIPIUL C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns av. M. pentru petent si martorul B. G., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
. că înțelege să isi restrângă proba testimoniala solicitată la termenul de judecată din 31.01.2013, in sensul ca solicita ca in cadrul acestei probe sa fie audiat doar martorul B. G..
Instanța, având in vedere disp. art. 129 alin. 6 C.pr.civ, ia act de poziția procesuală a petentului.
Instanța procedează la administrarea probei testimoniale cu martorul prezent respectiv: B. G., sub prestare de jurământ in conformitate cu disp. art. 198-200 C.P.C, declarația acestuia fiind consemnata si atașata la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza in stare de judecată si acordă cuvântul pe fond.
. plângerii așa cum a fost formulată, anularea procesului verbal contestat, exonerarea de la plata amenzii, aplicarea disp. art. 31 din Legea 50/1991, fără cheltuieli de judecată, după care, instanța păstrează cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 16.11.2012, petentul C. M., in contradictoriu cu intimata POLITIA LOCALA MUNICIPIUL C., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea procesului verbal nr._/31.10.2012 si exonerarea de la plata amenzii.
In motivarea plângerii, petentul a arătat ca in data de 30.10.2012, la adresa din C., . R, județul D., s-a deplasat o echipa din cadrul Politiei Locala a Mun. C., serviciul Disciplina in Construcții, la sesizarea acestuia in legătura cu o construcție executată in urma cu peste 10 ani, construcție finalizata 100%.
Petentul a mai susținut că a transmis aceasta sesizare cu nr._/2012, tocmai in vedere îndrumării de către organele de specialitate de a intra in legalitate pentru o renovare si o îmbunătățire asupra unei construcții mai vechi, lucrare ce s-a executat in urma cu peste 10 ani, dar in loc de îndrumare si ajutor, organele de politie pe lângă termenul acordat pentru solicitarea unei autorizații de construire, au procedat si la amendarea acestuia cu suma de 1000 lei, fără a tine cont de prevederile art. 31 din Legea 50/1991, in sensul ca dreptul de a constata contravențiile si de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrise in termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.
In drept, plângerea a fost întemeiată pe disp. art. 31 ale OG 2/2001, precum si art. 31 din Legea 50/1991.
Acțiunea a fost scutită de la plata taxei de timbru si a timbrului judiciar.
In dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei procesul verbal contestat in original, nota de constatare nr._/31.10.2012.
La data de 03.12.2012, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Intimata a arătat prin întâmpinare ca la data de 31.10.2012, împotriva petentului s-a luat măsura sancționării contravenționale pentru fapta prevăzuta de art. 26 alin. 1 lit. a din Legea 50/_, întrucât acesta a executat, pe ., o locuința cu regimul de înălțime P+1, fără a deține autorizație de construire.
De asemenea, prin același proces verbal s-a dispus sistarea imediata a lucrărilor de construire si . obținerea autorizației de construire, cu termen 05.01.2013.
Intimata a mai susținut ca petentul avea obligația legala de a solicita si obține autorizația de construire înainte de începerea executării lucrărilor, astfel cum statuează prevederile art. 1 si 2 din Legea nr. 50/1991, republicată, iar in ceea ce privește susținerea acestuia ca dreptul de a constata contravenția si de a aplica amenda s-a prescris, invocă disp. art. 37 din același act normativ.
De asemenea intimata a mai precizat ca sancțiunea aplicata este proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșită fapta, iar agentul constatator a întocmit actul sancționator cu respectarea prevederilor OG nr. 2/2001 si Legii nr. 50/1991 R, având in vedere ca a ales sancționarea faptei cu amenda contravențională in cuantum de 3000 lei pe o scara reglementata de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții de la 1000 lei la_ lei.
In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 115-118 C.pr.civ, Legea nr. 50/1991 republicată.
Atașat întâmpinării, intimata a depus al dosarul cauzei nota de constatare nr._/31.10.2012, planșele foto efectuate la fața locului, adresa nr._/17.10.2012, certificat de urbanism nr. 871/15.05.2012.
Prin încheierea de ședința din data de 31.01.2013, instanța, având in vedere disp. art. 167 alin. 1 C.pr.civ, a încuviințat petentului, proba cu înscrisuri si proba testimonială cu doi martori, in cadrul căreia a fost audiat martorul B. G., conform declarației consemnată si atașată la dosarul cauzei, si intimatei in contraproba, proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului in raport de dispozițiile legale incidente instanța retine următoarele:
Prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr._/31.10.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amenda in cuantum de 3000 lei dispunandu - se totodată și oprirea imediată a lucrărilor de construcție și . obținerea autorizației de construire ,retinandu se in sarcina sa ca la data de 31.10.2012, in C. pe . R, a edificat o locuința fara a poseda o autorizație de construcție.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constata ca procesul verbal de contravenție nr. 22/12.05.2010, a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absoluta ce ar putea fi invocate si din oficiu.
Art. 1 al Legii 50/1991 dispune în mod imperativ: ” executarea lucrărilor de construcții este permisa numai pe baza unei autorizații de construire.”
Petentul cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și declarația martorului B. G., din care reiese că petentul a construit in perioada 2004-2007, casa in care locuiește ,situată in C. pe ., jud. D., nu a făcut dovada contrara celei reținute in actul sancționator, ci dimpotrivă confirmă starea de fapt retinuta de agentul constatator in actul sancționator atacat in prezenta cauză.
In ceea ce privește apărarea petentului potrivit căreia in cauza dedusa judecații sunt incidente in cauza dispozițiile art. 31 din Legea 50/1991, potrivit cărora" Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei", este lipsită de fundament juridic întrucât in conformitate cu prevederile art. 37 alin. 2 din Legea 50/1996 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 52/2006 " Lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor. Efectuarea recepției la terminarea lucrărilor este obligatorie pentru toate tipurile de construcții autorizate, inclusiv în situația realizării acestor lucrări în regie proprie. Recepția la terminarea lucrărilor se face cu participarea reprezentantului administrației publice, desemnat de emitentul autorizației de construire", deci, per a contrario, lucrările de construcții neautorizate nu se consideră finalizate.
În privința sancțiunii aplicate, amenda de 3.000 lei, instanța apreciază ca a fost corect individualizata, respectând criteriile legale prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, raportat pericolul social al faptei savarsite, cuantumul amenzii respectând limitele prevăzute de art. 26 din Legea 51/1991, in condițiile in care potrivit alin. 6 a art. 26, nu se aplică sancțiunea avertisment.
Pentru considerentele de fapt si de drept expuse, instanța va respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată.
In temeiul art. 274 c.pr civ, va lua act că petentul nu solicita cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul C. M., cu domiciliul in C., .. 46, județul D., in contradictoriu cu intimata POLITIA LOCALA MUNICIPIUL C., cu sediul in C., județul D., ca neîntemeiată.
Ia act că petentul nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica azi 28.03.3013.
PREȘEDINTE GREFIER
vv.mo, 4 ex, 03.04.2013,
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4262/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|