Plângere contravenţională. Sentința nr. 7561/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7561/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 5150/215/2013

DOSAR NR._ Plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7561

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 14.05.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: S. M. B. - judecător

GREFIER: A. S.

Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul T. M., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/11.02.2013 întocmit de G. DE J. MOBILĂ C..

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns petentul și martorul M. A. C., lipsind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se audiază, sub prestare de jurământ, martorul M. A. C., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța a declarat, potrivit art. 150 C.p.c., închise dezbaterile și a acordat cuvântul pe fond.

Petentul a solicitat admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului-verbal de contravenție.

INSTANȚA

Asupra plângerii contravenționale dedusă judecății:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.02.2013 sub nr._ petentul T. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata G. de J. Mobilă C., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/11.02.2013 iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.

În motivarea plângerii, petentul a susținut, în esență, că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor contravenționale reținute în sarcina sa prin procesul-verbal contestat, întrucât acesta nu corespunde realității.

În susținerea plângerii a fost depus la dosar originalul procesului-verbal de contravenție contestat și copie carte de identitate.

La data de 04.03.2013, prin fax și ulterior, la data de 06.03.2013 prin Serviciul Registratură, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal de contravenție fiind încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

Pentru asigurarea climatului de ordine și liniște publică necesare desfășurării normale a activității economice și social-culturale și promovarea unor relații civilizate în viața cotidiană, cetățenii sunt obligați să aibă un comportament civic, moral și responsabil, în spiritul legilor țării și al normelor de conviețuire socială.

Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecător

În drept, au fost invocate prevederile art. 115 și urm. C.p.civ. și ale O.G. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.

În dovedirea plângerii petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisurile de la dosar și a probei testimoniale, probe apreciate de instanța ca fiind utile cauzei și încuviințate ca atare.

În cadrul probei cu înscrisuri a fost depus la dosar exemplarul doi al procesului-verbal de contravenție iar în cadrul probei testimoniale a fost audiat martorul M. A. C., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/11.02.2013 s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravențiilor prevăzute de dispozițiile art. 3, pct. 23 din Legea 61/1991, constând în aceea că petentul, aflându-se pe . fața stadionului I. Oblemenco, a consumat băuturi alcoolice, petentul fiind sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 100 lei.

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentaui la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.

În prezenta cauză, atât miza litigiului cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Verificând legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, potrivit art. 34, al. 1 din OG nr. 2/2001, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente (art. 16 și art. 17 din OG 2/2001).

Sub aspectul temeiniciei, analizând descrierea făcută faptelor în procesul-verbal, probele administrate in cauza, instanța reține că starea de fapt a fost corect reținută de agentul constatator cu ocazia întocmirii procesului-verbal de contravenție, astfel că acesta se bucura în continuare de prezumția de temeinicie instituită în favoarea sa, prezumție care nu a fost răsturnată prin probele administrate în cauză.

Ca atare, avându-se în vedere împrejurarea că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal de contravenție, declaratia martorului M. A. C. neconfirmand motivele invocate de petent in plangerea formulata, instanța constată așadar ca forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită în favoarea sa.

Cu toate acestea, în temeiul art. 34 din OG 2/2001 - care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care, coroborat cu art. 38 al 3 din același act normativ permite instanței să aprecieze inclusiv natura sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului verbal nu a fost răsturnată), instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția contestatorului asupra obligațiilor ce îi revin în materia reglementată de O.G. 2/2001 și H.G. 537/2007.

Pentru a proceda astfel, instanța are în vedere pe de o parte dispozițiile art. 5 alin 5 din O.G. 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea stabilită de organul constatator trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite) și art. 21 alin 3 din același act normativ (conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul si mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului), iar pe de altă parte dispozițiile art. 7 alin 3 (prin care se prevede că avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor respective nu prevede în mod expres această sancțiune).

Totodată, ținând cont de dispozițiile art. 34, al. 1 din O.G. 2/2001 potrivit cărora instanța hotărăște asupra sancțiunii, instanța constată că justificând înlocuirea sancțiunii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, a avut în vedere tocmai gradul de pericol social al faptei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite, în parte, plângerea formulată de petentul T. M., cu domiciliul în C., .. 23, ., ., în contradictoriu cu intimata G. DE J. MOBILĂ C., cu sediul în C., .. 7, jud. D., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/11.02.2013.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 100 lei aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 11.02.2013, cu sancțiunea avertisment.

Menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. S.M.B./ Tehnored. A.S.

Ex. 2/05.06. 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7561/2013. Judecătoria CRAIOVA