Plângere contravenţională. Sentința nr. 7877/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7877/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 25994/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 7877

Ședința publică de la 20 Mai 2013

Completul compus din:

Președinte-A. P.-Judecător

Grefier-D. G.

Pe rol, soluționarea cauzei Civile formulată de petenta ..G.C. I. SRL în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă D., având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns av. A. C. R., pentru petentă și C.j. T. A., pentru intimat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- cauza are ca obiect „plângere contravențională";

Av. A. C. R., pentru petentă, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat. Depune extras REVISAL.

C.j. T. A., pentru intimat, de asemenea, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pe fond.

Av. A. C. R., pentru petentă, având cuvântul, a solicitat admiterea plângerii precizate, fără cheltuieli de judecată. Solicită ca instanța să aibă în vedere înscrisurile depuse la filele 9-29. Totodată, precizează că cele trei persoane depistate la punctul de lucru prestau activități în favoarea unei alte societăți care avea încheiat cu societatea-petentă un contract de execuție. De asemenea, menționează că din extrasul REVISAL depus de către intimat, se poate observa că data ultimă este modificată.

C.j. T. A., pentru intimat, având cuvântul, a solicitat respingerea plângerii, menținerea procesului-verbal ca temeinic și legal întocmit, precizând că nu s-a făcut dovada încheierii contractelor de muncă cu cealaltă societate pentru efectuarea de săpături.

INSTANȚA

Asupra plângerii contravenționale dedusă judecății:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 08.10.2012, petenta S.C. I.R.I.G.C I. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ D., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/13.09.2012 emis de intimat.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că la data de 12.09.2012, intimatul I.T.M. D. a efectuat un control la punctul său de lucru din C., . procesul-verbal contestat prin care a reținut că au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin 1. Codul muncii, republicat și a dispus sancționarea petentei conform art. 260 alin 1 lit. e din Codul Muncii, prin aplicarea unei amenzii în cuantum de_ lei, aplicarea unui avertisment pentru nerespectarea prevederilor HG 500/2011 art. 4 alin 5, privind transmiterea registrului electronic anterior începerii activității pentru numiții S. I., T. A.(A.)și I. G..

Arată petenta că, aspectele relatate de agentul constatator nu corespund realității, persoanele găsite la punctul de lucru nu activau în cadrul societății petente, ca angajați ai acesteia, ci acestea prestau activitate pentru petentă în baza contractului de execuție nr. 12/31.08.2012, fiind angajații . SRL, în calitate de societate subantreprenore – executantă cu care . a încheiat contract.

În drept, a invocat prevederile art. 31 din O.G. nr. 2/2011.

În dovedirea plângerii a anexat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, proces verbal de control nr._/13.09.2012, anexa nr. 1 și 2 la procesul verbal, contractul de execuție nr. 12/31.08.2012, fișă de instruire colectivă, declarație olografă a administratorului . SRL.

Cererea a fost scutită de taxă de timbru și timbru judiciar, conform dispozițiilor art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997, art. 1 al.2 din OG nr. 32/1995, precum și în temeiul art. 36 din O.G. nr. 2/2001.

La data de la 29.10.2012, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a aratat că procesul-verbal este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001 și a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată pentru următoarele motive.

A învederat că la data de 12.09.2012, în urma controlului efectuat de către agenții constatatori s-au descoperit trei persoane, respectiv S. I., T. A. și I. G. prestând activitate în folosul petentei conform declarațiilor pe propria răspundere.

Referitor la susținerile petentei cu privire la faptul că cele trei persoane menționate sunt salariații societății ., a aratat că in extrasul REVISAL privind salariații acestei societății nu apare niciuna dintre persoanele menționate în procesul-verbal contestat, rezultand deci că nu au fost respectate dispozițiile art. 260 alin 1 litera e) din Legea nr. 53/2003.

În drept, intimatul a invocat art. 115 Cod procedură civilă, dispoz. Legii nr. 53/2003, republicată și ale OG nr. 2/2001.

Intimatul a depus în copie: fișă de identificare ( fila 38), rezultat căutare în baza de date a ITM, proces verbal de control nr._ din 13.09.2012

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul -verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit la data de 13.09.2012 de către un agent constatator din cadrul intimatului I. de Muncă D., petenta S.C. I.R.I.G.C I. S.R.L. a fost sancționată cu amendă contravențională de 30.000 lei, reținându-se faptul că în urma controlului efectuat în data de 12.09.2012, ora 14,00 la punctul de lucru situat în C., . fost depistați numiții S. I., T. A. și I. G. desfășurând activitate in favoarea societății, fără a avea întocmite forme legale de angajare, fiind încălcate prevederile art. 16 alin.1 și art. 260 alin. 1 lit e din Legea nr. 53/2003, republicată. De asemenea, s-a reținut că societatea nu a respectat prevederile art. 4 alin.5 din HG 500/2011 privind transmiterea registrului electronic anterior începerii activității pentru persoanele anterior menționate.

Conform art. 34 din OG nr. 2/2001 instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Examinând procesul-verbal în ce privește legalitatea, instanța constată că nu există nici un motiv pentru care să anuleze sau să constate nulitatea acestuia. Astfel OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cuprinde norme juridice generale referitoare la procedura de constatare a contravențiilor și de întocmire a procesului verbal pentru ca acest act juridic administrativ unilateral să beneficieze de prezumțiile de legalitate, de autenticitate și de veridicitate.

Art. 17 din ordonanță sancționează cu nulitatea absolută omisiunile din procesul verbal privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.

Analizând procesul-verbal contestat, instanța constată că acesta respectă toate aceste cerințe, sancționate cu nulitatea absolută.

În ceea ce privește temeinicia actului sancționator, instanța constată că, prin plângerea formulată, petenta a susținut că persoanele menționate in procesul-verbal de contravenție prestau activitate in beneficiul unei alte societăți, respectiv . SRL.

Astfel, instanța reține că intre societatea petentă și . SRL s-a încheiat contractul de execuție nr. 12/ 31. 08.2012 ( filele 11-12), având ca obiect executarea de către . SRL a lucrărilor de decopertare, săpătură manuală, montat țeavă, astupat șanțuri, curățenie și încărcat moluz.

Din examinarea fișei de instruire colectivă din data de 04.09.2012 și a tabelului nominal cu persoanele participante la instruire( filele 13-19), instanța reține . Romania SA a procedat la instruirea in vederea efectuării lucrării de înlocuire și sistematizare rețea de distribuție a gazelor naturale pe . unui număr de 27 lucrători ai . SRL, printre care și numiții S. I., T. A. și I. G..

Potrivit declarației date de numita M. L.( fila 70), având calitatea de administrator al . SRL, numiții S. I., T. A. și I. G., care in urma controlului efectuat in data de 12.09.2012, la punctul de lucru situat în C., . declarat că prestează activitate pentru S.C. I.R.I.G.C I. S.R.L, sunt in realitate angajați ai . SRL.

Din declarația dată de numitul S. I.( fila 38), in fața agenților constatatori, la data controlului, rezultă că acesta desfășura activitate in favoarea societății petente, din data de 05.09.2012, in calitate de muncitor necalificat, fără forme legale de angajare.

În cuprinsul declarației s-a făcut mențiunea că numitul S. I. lucrează împreună cu numiții T. A. și I. G., fără a se proceda la identificarea și luarea unor declarații acestor persoane de către inspectorii de muncă.

Instanța, pentru a verifica temeinicia procesului-verbal de contravenție, din oficiu, în baza rolului activ, a efectuat demersuri in vederea identificării persoanelor anterior menționate, inclusiv prin emiterea unei adrese către Ministerul Afacerilor Interne- Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de date, comunicându-se instanței că datele furnizate nu permit identificarea acestor persoane.

Instanța reține că, in cauză, fiind vorba de fapte comisive, este sarcina organului constatator de a aduce probe cel puțin pentru demonstrarea existenței faptei și a identității făptuitorului, imposibilitatea identificării numiților S. I., T. A. și I. G. având drept consecință lipsirea de efecte juridice a declarației depuse de intimată, in susținerea temeiniciei procesului-verbal de contravenție.

Intimata avea obligația să se asigure, la data controlului, asupra realității celor declarate de persoana audiată, procedând la legitimarea acesteia, putând apela, în caz de refuz, la organele de poliție.

Neprocedând astfel, dată fiind imposibilitatea identificării acestor persoane pe parcursul soluționării plângerii contravenționale, și cum dubiul profită petentei, instanța apreciază că nu s-a făcut dovada clară a săvârșirii faptei de primire la muncă a numiților S. I., T. A. și I. G., fără întocmirea unui contract de muncă.

Prin urmare, nu se poate reține in sarcina societății petente săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 276 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 republicată și art. 4 alin.5 din HG 500/2011, întrucât obligația de a încheia contractul individual de muncă in formă scrisă incumbă, potrivit art. 16 alin.1 din Legea nr. 53/2003, angajatorului, iar in cauză nu s-a făcut dovada că cele trei persoane prestau activitate in favoarea societății sancționate, in condițiile in care această societate subcontractase efectuarea lucrărilor la punctul de lucru situat in C., . nici nu se poate reține vreo obligație a societății petente de a verifica dacă persoanele care au desfășurat activități pentru societatea subantreprenoare aveau încheiate contracte individuale de muncă.

Împrejurarea că în extrasul Revisal cu salariații . SRL depus la dosar de intimată nu sunt evidențiați numiții S. I., T. A. și I. G. nu poate conduce automat la concluzia că persoanele respective desfășurau activitate in favoarea societății sancționate, astfel cum a susținut intimata.

Pe cale de consecință, instanța urmează să admită plângerea contravențională dedusă judecății, să anuleze procesul-verbal . nr._/13.09.2012 încheiat de intimatul ITM D. și să exonereze petenta de plata amenzii aplicate, în cuantum de 30.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petenta ., cu sediul în București, ., sector 1 în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă D., cu sediul în C., .. 51, jud. D..

Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/13.09.2012 încheiat de intimatul ITM D..

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.05.2013.

Președinte,Grefier,

A. PătruDiana G.

Red. .>

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7877/2013. Judecătoria CRAIOVA