Pretenţii. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 26/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 20698/215/2013
Dosar nr._ - pretenții-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la data de 26 septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. V.
GREFIER: D. C. P.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR 1A CRAIOVIȚA NOUA în contradictoriu cu pârâtul B. D., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic P. I. pentru reclamantă, lipsind pârâtul..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu prevederile 131 coroborate cu prevederile 94 pct. 1 lit. j Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
Reprezentantul reclamantei ,solicită în dovedirea acțiunii, proba cu înscrisurile depuse la dosar .
Conform art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile solicitate de reclamantă prin acțiune sunt admisibile putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar în dovedirea pretențiilor ce fac obiectul acțiunii.
În temeiul art. 254 alin. Noul Cod de Procedură Civilă constată că pârâtul nu a depus întâmpinare și nu a propus probe, fiind decăzut din acest drept.
În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă se administrează proba cu înscrisurile de la dosar.
În temeiul art. 358 Noul Cod de Procedură Civilă constată că pârâtul, legal citat din oficiu cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, nu s-a prezentat.
Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, acordând cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18.06.2013 la Judecătoria C. sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari nr. nr. 1 A Craiovița Nouă a chemat în judecată pârâtul B. D. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2.965,90 lei reprezentând debit din cheltuielile de întreținere neachitate pentru perioada august 2012 - martie 2013 și penalități de întârziere calculate pentru aceeași perioadă de timp.
În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că pârâtul este proprietar a apartamentului nr. 7 din . C., .> În această calitate pârâtul avea obligația să achite lunar cotele de întreținere stabilite în conformitate cu normele legale pentru apartamentul al cărui proprietar este, însă nu și-a îndeplinit această obligație.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1488 Cciv, norme metodologice la Legea nr. 230/2007.
În conformitate cu disp. art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, acțiunea este scutită de taxa de timbru.
S-au depus la dosar, în susținerea cererii: cerere de mediere și în fotocopie facturi și liste de plată pentru perioada noiembrie 2010- februarie 2013.
Pârâta nu a formulat întâmpinare în condițiile dispozițiilor art. 201 alin1 C p civ.,
Având în vedere actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Relațiile si obligațiile dintre parți sunt reglementate de legi speciale, astfel:
Potrivit art. 46 din L. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.”, iar conform art. 48 din același act normativ „Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.
(2) Cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.”
Art. 49 din L. 230/2007 prevede în aliniatul 2 că „Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.” iar aliniatul 1 al art. 50 din același text legal prevede că „Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de
contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.”
Din înscrisurile depuse la dosar de reclamantă, respectiv extras de cont și liste lunare de plată, coroborat cu atitudinea procesuală a pârâtului,instanța reține, pe baza unei prezumții simple, conform art 327 și 329 C pr civ, că pârâtul este proprietarul apartamentului nr. 11 din blocul 62 și datorează cheltuieli de întreținere pentru utilitățile de care au beneficiat.
Din listele lunare de plată și ținând cont și de regula potrivit căreia în materia obligațiilor de rezultat debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației, iar pârâtul în speță nu a făcut nici o proba in acest sens, astfel cum prevede art. 22 alin. 1 teza finală C.p.c., instanța mai reține că pârâtul nu si-a îndeplinit in mod corespunzător obligația în discuție și s-au acumulat restante la plata cotelor de întreținere în sumei de 2.965,90 lei reprezentând debit din cheltuielile de întreținere neachitate pentru perioada august 2012 - martie 2013 și penalități de întârziere calculate pentru aceeași perioadă de timp.
În ceea ce privește penalitățile, instanța reține că, potrivit disp art 49 din legea 230/2007 modif :" Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat", asociația a hotărât ca aceste penalități să fie în cuantum de 0,1 % pe zi la suma restantă.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, instanța va admite acțiunea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta Asociatia de P. nr 1 A Craiovița Nouă, în contradictoriu cu pârâtul B. D. și va obliga pârâta să plătească reclamantei sumei de 2.965,90 lei reprezentând debit din cheltuielile de întreținere neachitate pentru perioada august 2012 - martie 2013 și penalități de întârziere calculate pentru aceeași perioadă de timp.
În temeiul art. 453 C.pr.civ instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIATȚIA DE P. NR. 1 A CRAIOVIȚA NOUĂ, cu sediul în C., . B, ., uscătorie, județul D. în contradictoriu cu pârâtul BONGIOG D., cu domiciliul în C., ., ., județul D. .
Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 2.965,90 lei reprezentând debit din cheltuielile de întreținere neachitate pentru perioada august 2012 - martie 2013 și penalități de întârziere calculate pentru aceeași perioadă de timp.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.09.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. jud.MV.
Tehnored. gref. CDP
, 4 ex/30.09.2013
← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7877/2013.... → |
---|