Plângere contravenţională. Sentința nr. 9674/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9674/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 27269/215/2012
DOSAR NR._/ 215/2012 -plângere contravențională-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDETUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9674
Sedința publică din 21.06.2013
Instanta constituita din:
P.:C. C. M.-Judecător
Grefier:L. N.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul M. C. D. împotriva intimatului I.P.J D. .
La apelul nominal făcut în ședință publică au raspuns av.Butusina pentru petent si martorul,lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S –a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,dupa care s-a audiat martorul prezent sub prestare de juramint ,declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constatind cauza în stare de judecată a acordat cuvintul pe fond.
Av.Butusina pentru petent a solicitat admiterea plingerii ,anularea procesului-verbal deoarece acesta nu a intrat in incinta scolii prin incalcarea normelor de acces ci pentru a i se elibera certificatul de competente profesionale pentru care depusese cerere,a fost elev al scolii respective.
I N S T A N T A
Prin plângerea inregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 19.10.2012 petentul M. C. D. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I.P.J.D. ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea procesului -verbal de contravenție . nr._/25.09.2012 încheiat de intimat si sa se dispuna exonerarea sa de plata amenzii.
In subsidiar a solicitat inlocuirea amenzii cu sanctiunea avertismentului.
In motivarea plangerii a aratat că se afla in incinta Grupului Scolar „Charles Laugier”din C. deoarece trebuia sa ridice certificatul de competente profesionale emis de unitatea de invatamint respectiva ,al carei elev a fost.
A mai aratat ca a formulat o cerere de publicare pierderi acte de studii adresata D-nului Director al RA Monitorul Oficial deoarece pierduse certificatul, cerere obligatorie pentru obtinerea altuia.
Astfel nu a incalcat normele de acces in acea institutie ,asa cum eronat s-a retinut in procesul-verbal ,agentul constatator nepermitindu-i sa ii explice motivul pentru care se afla in incinta unitatii scolare.
Pe de alta parte,la . era prezenta nici o persoana careia sa ii prezinte un act de identitate (jandarm sau portar).
De asemenea procesul-verbal este unul nul deoarece ii lipsesc anumite mentiuni obligatorii cum ar fi lipsa locului unde a fost savirsita contraventia ,lipsa domiciliului martorului asistent,precum si faptul ca agentul nu a indicat instanta unde se poate face contestatie.
In drept a invocat OG 2/2001,art.7 si 8 din legea 61/1991 republicata.
A depus la dosar: originalul si copie a procesului -verbal contestat ,copie cerere de publicare pierderi acte de studii,copie factura,copii chitante,copie certificat de competente profesionale.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neântemeiată și să se constate că procesul – verbal de contravenție este încheiat cu respectarea conditiilor de fond și formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.A mai arătat că starea de fapt consemnată in procesul-verbal nu poate fi inăturată de declaratia unui martor audiat la solicitarea petentului,instanta neputând da relevantă maximă unei astfel de probe inlăturând astfel constatările agentului de politie din procesul-verbal .Instanta trebuie să recunoască valoarea probatorie a procesului-verbal sub aspectul constatării de fapt având in vedere că este intocmit de un agent al statului aflat in exercitiul functiunii.Conform art.34 din OG 2 /2002 procesul-verbal face dovada deplină a stării de fapt și a incadrării in drept până la proba contrară și beneficiază de prezumtia de legalitate si temeinicie.
A mai aratat ca nu detine material probator care sa stea la baza incheierii procesului-verbal.
S-a dispus efectuarea unei adrese la Sectia 1 Politie C. pentru a ne comunica copie de pe dovada comunicarii procesului-verbal ,fiind depus raspunsul cu adresa_/07.12.2012.
S-a mai dispus efectuarea unei adrese la Grupul Scolar „Charles Laugier”din C. pentru a ne comunica in copie normele de acces in institutie in vigoare la 25.09.2012,relatiile solicitate fiind comunicate cu adresa nr.599/07.02.2013.
Petentul a solicitat in dovedirea plingerii probele cu inscrisuri si martorul B. D.,admise de instanta,martorul fiind audiat ,declaratia la dosar.
La termenul din 15.02.2013 cauza a fost luata in pronuntare ,dar s-a repus pe rol in temeiul art.151 c.p.civ.in vederea discutarii cererii de probatiune cu martorul din procesul-verbal formulata de intimat prin intimpinare si in temeiul art.33 din OG 2/2001 .
La termenul urmator s-a admis de instanta proba cu martorul din procesul-verbal R. D. T. solicitata de intimat prin intimpinare,martorul fiind audiat ,declaratia fiind atasata la dosar.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine în fapt următoarele:
Prin procesul -verbal de contravenție . nr._/25.09.2012
încheiat de intimat petentul a fost sancționat cu 1500 lei amenda contraventionala pentru contravenția prev. de art. 3 pct. 13 si sanctionata de art.4 alin.1 lit.c Legea 61/1991 rep.reținîndu-se în fapt că la data de 25.09.2012 ora 13,40 a patruns cu incalcarea normelor legale de acces in incinta Grupului Scolar „Charles Laugier”din C. situat pe .> Potrivit art 34 alin 1 din OG 2/2001 instanta competenta sa solutioneze plangerea verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal si hotaraste asupra sanctiunii aplicate.
Prezumția relativă de temeinicie și legalitate a procesului verbal de contravenție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil. După cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauzele Salabiaku c. Franței și A. c. României), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie contravențională sau materie penală (cum este calificata în unele situații materia contravențională prin raportare la C.E.D.O.), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului. Trebuie însă îndeplinite două condiții:respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
Cat priveste legalitatea procesului-verbal, instanta retine ca acesta este intocmit cu respectarea dispozitiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cuprinzand toate mentiunile obligatorii prevazute de aceste texte de lege.
Astfel nu este intemeiata sustinerea petentului din plingere cum ca s-au incalcat de agentul constatator prevederile art.16 alin.1 din OG 2/2001 ,deoarece nu s-ar fi mentionat locul savirsirii faptei ,acesta fiind descris suficient in cuprinsul procesului-verbal .Deasemenea faptul ca nu s-a indicat in procesul-verbal instanta unde se depune plingerea(art.16 alin 1 prevazind obligatia agentului de a indica organul unde trebuie depusa aceasta) nu este de natura a produce petentului o vatamare care sa poata fi inlaturata numai prin anularea procesului-verbal atita timp cit formularul pe care s-a redactat acesta prevede ca plingerea se depune la agentul constatator ,agentul avind obligatia de a-l inainta instantei,iar ,pe de alta parte ,petentul a depus in mod efectiv plingerea la instanta competenta si in termenul legal.
In ceea ce priveste motivul de nulitate constind in aceea ca nu este trecut domiciliul martorului asistent in procesul-verbal asa cum prevede art.19 alin 3 din OG 2/2001 ,se constata ca lipsa acestuia nu este de asemenea de natura sa produca petentului o vatamare din moment ce a fost indicata adresa martorului de intimat prin intimpinare,adresa la care acesta a fost citat.
In ceea ce priveste temeinicia procesului verbal, instanta retine ca actul de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de o prezumtie simpla de legalitate si temeinicie, care permite petentului ca prin probele pe care le propune in fata instantei sa dovedeasca faptul ca situatia de fapt retinuta nu corespunde realitatii.
Petentul a dovedit prin inscrisurile depuse la dosar ca a declarat pierdut ,la Monitorul Oficial,certificatul de competente profesionale care ii fusese eliberat de Grupul Scolar „Charles Laugier”,unde fusese elev,si ca apoi i-a fost emis un alt certificat de aceasta unitate de invatamint.Cererea de publicare a anuntului prin care a declarat pierdut certificatul a fost depusa la RA Monitorul Oficial la data de 23.07.2012,deci anterior savirsirii faptei constatata prin procesul-verbal,iar noul certificat a fost emis la 01.02.2013,adica ulterior aplicarii sanctiunii contraventionale.
In ceea ce priveste Regulamentul Intern inaintat de Grupul Scolar cu adresa nr.599/07.02.2013 acesta nu cuprinde dispozitii care sa se refere la accesul fostilor elevi in scoala ,petentul nemaiavind calitatea de elev la 25.09.2012 asa cum rezulta din continutul aceleiasi adrese.
Regulile privind accesul, incalcate de petent, sunt descrise de martorul din procesul-verbal, R. D. T. ,care se afla in exercitarea atributiilor de serviciu de agent de paza la liceu, la poarta acestuia.
Astfel martorul a mentionat ca la data respectiva petentul se afla pe treptele de la . scoala unde a fost surprins de o patrula formata dintr-un politist si un jandarm,loc in care nu trebuia sa se afle decit cu acordul elevului sau profesorului de serviciu.Martorul propus de petent, B. D. ,a mentionat de asemenea ca se afla impreuna cu petentul la usa cladirii,unde au fost surprinsi de politie si ca nu au vazut nici elev de serviciu sau alt paznic la usa scolii,care dealtfel era deschisa.Martorul R. D. T. a declarat ca nu stie daca elevul sau profesorul de serviciu erau la usa scolii in acel moment.
In intimpinarea depusa intimata aceasta a mentionat ca nu detine material probator care sa stea la baza incheirii procesului-verbal.
Prin urmare din coroborarea probelor administrate nu a rezultat o stare de fapt contrara celei retinute in procesul-verbal,petentul fiind surprins de agentul constatator la usa scolii unde se afla fara a avea acordul elevului sau profesorului de serviciu.
Având insa in vedere art.21alin.3 din OG 2/2001conform căruia :”sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită,de modul și mijloacele de săvârșire,de scopul urmărit,de urmarea produsă,de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal” ,inclusiv deci circumstanțele concrete ale comiterii acesteia-la usa scolii nu era nici un elev sau profesor de serviciu,usa fiind deschisa, scopul urmarit –obtinerea unui nou certificat de competente profesionale in locul celui pierdut si in calitate de fost elev al scolii- urmarea produsa, persoana contravenientului precum si prev.art.5 alin.5 si 7 alin.3 din OG 2/2001 instanta urmează sa admită in parte plangerea contraventionala si să inlocuiască amenda contraventională cu sanctiunea avertismentului,urmând a menține restul dispozițiilor procesului-verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite în parte plangerea contraventionala formulata de petentul M. C. D. domiciliat in C.,..7,.,. împotriva intimatului I.P.J D. cu sediul in C.,.,jud.D..
Dispune înlocuirea amenzii aplicate petentului prin procesul -verbal . nr._/25.09.2012 încheiat de intimat în cuantum de 1500 lei cu sancțiunea avertismentului.
Menține restul dispozițiilor procesului verbal.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica de la 21.06.2013.
Președinte, Grefier,
redCM tehnored CM 4 ex/02.09.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2013.... → |
---|