Pretenţii. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-07-2013 în dosarul nr. 14468/215/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 10 iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-M. T.
Grefier L. V.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant Asociația de proprietari nr. 19 B. și pe pârâții R. I. și R. N., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că, la dosarul cauzei s-a depus prin serv. Registratură cererea privind renunțarea la judecata cauzei formulată de către reclamanta .
Nefiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, instanta retine cauza spre solutionare.
I N S T A N T A
Deliberând asupra actelor și lucrărilor dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ din data de 23.04.2013, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 19 B. a chemat în judecată pe pârâții R. I. și R. N. solicitând instanței ca solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții la plata sumei de 2934,40 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada martie 2012 și 526,11 lei reprezentând penalități de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâții R. I. și R. N., în calitate de proprietari ai apartamentului nr. 19, situat în C., ., ., . și nu și-au achitat cheltuielile de întreținere aferente perioadei martie 2012, înregistrându-se un debit total de 3460,51 lei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Leg. 230/2007 art. 46,7,48 și 50 alin. 1.
La cerere, s-au atașat următoarele acte: tabel cu cote de întreținere și majorări de întârziere, liste de plată, procese-verbale încheiate cu ocazia Adunării Generale, liste de plată.
În baza art. 50 alin. 2 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari acțiunea a fost scutită de plata taxei de timbru.
In dovedirea cererii, instanța a administrat, la solicitarea reclamantei, proba cu înscrisurile depuse la dosar in copie, urmând totodată a face aplicarea art. 225 C.p.c, deoarece pârâții fiind citați cu mențiunea personal la interogatoriu, aceștia nu s-au prezentat in fata instanței.
La data de 20.06.2013 reclamanta a depus la dosarul cauzei cererea privind renunțarea la judecata cauzei, întrucât pârâții au achitat în totalitate debitul.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Potrivit dispozițiilor art. 406 N.c.p.c., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Renunțarea la judecată este un act de dispoziție procesuală care poate fi efectuat personal de către reclamant sau prin reprezentant cu procură specială.
Având în vedere că reclamanta prin președintele G. I., a depus la dosar cerere de renunțare la judecată semnată de reprezentantul legal și purtând ștampila unității, instanța constată că sunt îndeplinite în cauză condițiile renunțării la judecată.
Prin urmare, având în vedere faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 406 N.c.p.c., instanța urmează să ia act de renunțarea la judecată a reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Ia act că reclamanta Asociația de Proprietari nr. 19 B., cu sediul în C., .. 75 parter, jud. D., renunță la judecata acțiunii formulată împotriva pârâților R. I. și R. N., domiciliați în C., C-tin A., ., ..
Cu drept de recurs, in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10 iulie 2013.
P., GREFIER,
Red.RMT.
Tehnored.L.V. 05.08.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9/2013. Judecătoria... | Cereri privind executarea silită. Hotărâre din 07-08-2013,... → |
---|