Pretenţii. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 27/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 31165/215/2012

Dosar nr._ - pretenții-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

JUDEȚUL D.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR._

Ședința publică de la 27 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C.

GREFIER G. D.

Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari Nr.2 LĂPUȘ, în contradictoriu cu pârâții S. D. V. și S. A. L., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată închisă cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

După terminarea ședinței de judecată se prezintă avocat M. Laruisa V. pentru pârâți, depune la dosar concluzii scrise, copia sentinței civile nr._/22.11.2012 pronunțată de către Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2011 și chitanța nr.26/25.01.2013 reprezentând onorariu de avocat.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 22.11.2012, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr.2 LĂPUȘ, a chemat în judecată pe pârâții S. D. V. și S. A. L., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumei totale de 3226,40 lei, din care 2069,21 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada aprilie 2011- iunie 2012 și suma de 1157,19 lei, reprezentând penalități de întârziere, fără cheltuielilor de judecată .

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că pârâții S. D. V. și S. A. L. în calitate de proprietari locuiesc în imobilul situat în C., ..N 25, ., județul D., au beneficiat de utilitățile aferente apartamentului neachitând cheltuielile de întreținere care se ridică la suma de totale de 3226,40 lei, din care 2069,21 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada aprilie 2011- iunie 2012 și suma de 1157,19 lei, reprezentând penalități de întârziere, fără cheltuielilor de judecată, conform extrasului de cont, deși a fost somat să-și îndeplinească obligația, aceștia au refuzat .

În drept, au fost invocate dispozițiile art.50 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

În dovedirea acțiunii sunt depuse la dosar: extrasul de cont, listele de plată pentru perioada aprilie 2011- iunie 2012, copia procesului verbal ale Adunării Generale a Asociației de P. din data de 28.03.2013, copia contractului de furnizare a energiei termice nr.1345/01.05.2011, facturii fiscale, mod de calcul al penalităților de întârziere .

În susținerea acțiunii, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr.2 LĂPUȘ prin reprezentantul legal solicită proba cu înscrisurile depuse .

În apărare pârâții S. D. V. și S. A. L., depun la dosar; împuternicirea avocațială nr._/24.01.2013, întâmpinare în 2 exemplare din care un exemplar se comunica reprezentantului reclamantei, copia sentinței civile nr._/22.11.2012 pronunțată de către Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2011 și chitanța nr.26/25.01.2013 reprezentând onorariu de avocat, concluzii scrise.

La termenul din data de 15.03.2013, pârâții S. D. V. și S. A. L., prin apărător au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii formulate de către reclamantă, ca neântemeiată, întrucât au fost chemați în judecată pentru achitarea sumei de 3226,40 lei care este compusă din suma de 2069,21 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere și diferența de 1157,19 lei reprezentând valoarea penalităților facturate de furnizorii de utilități și repartizate proporțional cu contravaloarea consumului aferent apartamentului pârâților, având în vedere că pârâți dețin centrală proprie de apartament și au montat contor separat de gaz, iar singurele penalității de întârziere sunt percepute de Regia de Termoficare C. .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele;

Potrivit art.47 din Legea nr.230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari.

Art.58 alin.1 instituțiile administrației publice locale ori centrale sau orice alte societăți de stat care dețin în proprietate apartamente au aceleași drepturi și obligații ca orice proprietar de condomoniu.

Aliniatul 2 al articolului nr. 49 din același act normativ prevede că raporturile juridice ale proprietarului stabilite de comun acord cu chiriașul, indiferent de statutul locuinței, precum și nerespectarea obligațiilor contractuale de către chiriaș nu absolvă proprietarul de la obligațiile sale față de asociația de proprietari prevăzute în prezenta lege.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere instanța constată conform dispozițiilor art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari “dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor”, astfel instanța constată că în mod

mod just reclamanta a calculat în sarcina pârâtului penalități de întârziere

având în vedere perioada mare de timp în care nu și-a respectat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere.

Astfel, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, instanța apreciază că pârâții S. D. V. și S. A. L., în calitate de proprietari ai imobilului situat în C., ..N 25, ., județul D., nu au achitat debitul datorat, în sumă totală de 3226,40 lei, din care 2069,21 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada aprilie 2011- iunie 2012 și suma de 1157,19 lei, reprezentând penalități de întârziere, fără a depăși suma maximă pe care asociația o poate stabili ca sistem propriu de penalizări, estimată pe perioada indicată, conform art. 49 din Legea nr.230/2007,republicată privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor, fără a depăși cuantumul debitului principal.

Având în vedere considerentele menționate mai sus, instanța urmează a admite acțiunea formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr.2 LĂPUȘ în contradictoriu cu pârâții S. D. V. și S. A. L. ca întemeiată, dispunându-se obligarea pârâților, în solidar sa-i plătească reclamantei suma de 3226,40 lei, din care 2069,21 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada aprilie 2011- iunie 2012 și 1157,19 lei, reprezentând penalități de întârziere.

Instanța ia act că reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr.2 LĂPUȘ, nu solicită obligarea pârâților S. D. V. și S. A. L., la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr.2 LĂPUȘ, cu sediul în C., ..T 10, parter, județul D., în contradictoriu cu pârâții S. D. V. și S. A. L., ..N 25, ., județul D.

Obliga pârâții, în solidar să-i plătească reclamantei suma de 3226,40 lei, din care 2069,21 lei, reprezintă cheltuieli de întreținere, pe perioada aprilie 2011- iunie 2012 și 1157,19 lei reprezentând penalități de întârziere.

Ia act că reclamanta nu solicită obligarea pârâților la plata chel. de judecată.

Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.09.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. C. G. D.

Redactat/CC/Tehnrored/ GD

4/Ex./15.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria CRAIOVA