Pretenţii. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 15159/215/2013
DOSAR nr._ -pretenții-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
JUDEȚUL D.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 27.09. 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – C. C.
GREFIER – G. D.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari Nr.34 CRAIOVIȚA NOUĂ, în contradictoriu cu pârâtul N. F., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care:
Instanța, în baza art.131 alin.1 din Noul Cod. de pr.civilă, verifică și stabilește dacă este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza de față .
Instanța, pune în discuție competenta de soluționare a cauzei în conformitate cu art.132 alin.1 din Noul Cod. de pr.civilă și constată că este competentă competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza de față, respectiv pretenții, coroborat și cu art.107 alin.1 din Noul Cod. de pr.civilă, instanța de la domiciliul pârâților chemați în judecată .
Instanța constată că nu se mai impune a se estima durata procesului, în conformitate cu art.238 alin.1 Noul Cod.pr.civilă.
În temeiul art.244 din Noul Cod.pr.civilă, instanța declară cercetarea procesului încheiată și reține cauza spre soluționare .
I N S T A N T A
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 30.04.2013, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr.34 CRAIOVIȚA NOUĂ a chemat în judecată pe pârâtul N. F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata sumei de 1279,42 lei, din care 962,85 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada martie 2012- februarie 2013 și 316,57 lei, reprezentând penalități de întârziere .
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că pârâtul N. F., în calitate de proprietar al apartamentului situat în C., .,.,., nu a achitat cheltuielile de întreținere în sumă de 1279,42 lei, din care 962,85 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada martie 2012- februarie 2013 și 316,57 lei, reprezentând penalități de întârziere, deși a fost somat în nenumărate rânduri la achitarea datoriei, dar fără rezultat .
În drept, au fost invocate dispozițiile art.1073 și urm.Cod civil, Legea nr.230/2007 și Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007.
În susținerea acțiunii sunt depuse la dosar, în procedura de regularizare: delegația de reprezentare nr.130/24.04.2013, extrasul de cont, facturi fiscale, listele de plată cu cheltuielile de întreținere și penalitățile de întârziere pe perioada martie 2012- februarie 2013.
Pârâtului N. F., deși i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, cu mențiunea ca în termen de 25 de zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții aveau obligația de a depune întâmpinare la dosar, existând dovada comunicărilor efectuate către pârât, în procedura de regularizare a cererii, pârâtul nu a depus întâmpinare, instanța reținând la acest termen de judecată incidența în cauză a dispozițiilor art.254 alin 4 din Noul Cod de pr. civilă, fiind astfel decăzut din dreptul de a mai propune probe .
Analizând actele și lucrările prezentului dosar, raportat la dispozițiile din Noul Cod de procedură civilă, instanța retine următoarele:
Potrivit art.47 din Legea nr.230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari .
Conform art.49 alin.1 din aceiași lege asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, iar conform art. 58 alin.1 instituțiile administrației publice locale ori centrale sau orice alte societăți de stat care dețin în proprietate apartamente au aceleași drepturi și obligații ca orice proprietar de condomoniu.
Aliniatul 2 al aceluiași articol prevede că raporturile juridice ale proprietarului stabilite de comun acord cu chiriașul, indiferent de statutul locuinței, precum și nerespectarea obligațiilor contractuale de către chiriaș nu absolvă proprietarul de la obligațiile sale față de asociația de proprietari prevăzute în prezenta lege .
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâților la plata penalităților de întârziere instanța constată conform dispozițiilor art. 25 alin. 3 din HG nr.1588/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari “dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor”, astfel instanța constată că în mod just reclamanta a calculat în sarcina pârâtului penalități de întârziere având în vedere perioada mare de timp în care nu și-a respectat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere .
Astfel, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, instanța apreciază că pârâtul N. F., în calitate de proprietari ai imobilului situat în C., . A, ., ., nu au achitat cheltuielile de întreținere în sumă de 1279,42 lei, din care 962,85 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada martie 2012- februarie 2013 și 316,57 lei, reprezentând penalități de întârziere, fără a depăși suma maximă pe care asociația o poate stabili ca sistem propriu de penalizări,estimată pe perioada indicată, conform art.49 din Legea nr.230/2007, republicată privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, fără a depăși cuantumul debitului principal.
Având în vedere considerentele menționate mai sus, instanța urmează a admite acțiunea formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr.34 CRAIOVIȚA NOUĂ în contradictoriu cu pârâtul N. F., ca întemeiată, dispunându-se obligarea pârâtului să-i plătească reclamantei suma de 1279,42 lei, din care 962,85 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada martie 2012- februarie 2013 și 316,57 lei, reprezentând penalități de întârziere .
Instanța, ia act că reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr.34 CRAIOVIȚA NOUĂ nu solicită obligarea pârâtul N. F., la plata cheltuielilor de judecată .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI Nr.34 CRAIOVIȚA NOUĂ cu sediul în C., . C, parter, județul D., în contradictoriu cu pârâtul N. F. domiciliat în C., . A, ., ..
Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 1279,42 lei, din care 962,85 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, pe perioada martie 2012- februarie 2013 și 316,57 lei, reprezentând penalități de întârziere .
Ia act că reclamanta nu solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată .
Cu recurs, în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C. .
Pronunțată în ședință publică, azi 27.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. D. G.
Redactat/CC/Tehnored/GD
4/Ex/ 14.10.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 17/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|