Pretenţii. Sentința nr. 29/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 29/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 9135/215/2013
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 29 Noiembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte: D. R. C.
Grefier: C. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari nr. 23 Brazda lui N. și pe pârâta D. E., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța dispune conceptarea în mod corect a numelui pârâtei, respectiv D. E..
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 Ncpc, declară închise faza probatorie și dezbaterile și retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria C. în data de 08.03.2013, reclamantul Asociația de Proprietari nr. 23 Brazda lui N. a solicitat obligarea pârâtei D. E. la plata sumei de 4651,74 lei cheltuieli de întreținere și a sumei de 874,21 lei penalități de întârziere, corespunzător perioadei ianuarie 2012-ianuarie 2013.
A motivat că pârâta, în calitate de proprietar, locuiește în . 1, . . ce aparține reclamantei, dar nu își achită cheltuielile de întreținere.
Susține reclamanta că pârâta nu a mai achitat cheltuielile de întreținere din anul 2012, luna ianuarie, care se ridică la suma de 5525,95 lei, deși a fost somată în nenumărate rânduri.
În drept s-a invocat Legea 114/1996.
La dosar s-a depus extras de cont, procese verbale ale adunării generale, liste de plată.
Ulterior a precizat că numele pârâtei este D. E., conform contractului de vânzare cumpărare al apartamentului. (fila 52)
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu a depus cereri în dosar.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri iar pârâta a fost citată cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu.
Analizând actele dosarului instanța reține că în evidențele fiscale, la adresa din C., ., .. 1 . D. E. (fila 52) la dosar fiind depus contractul de vânzare cumpărare din 14.02.1992. (filele 50-52)
Din listele de plată atașate la dosar și extrasul de cont, rezultă că în perioada ianuarie 2012-ianuarie 2013 pârâta datorează suma de 4651,74 lei cheltuieli de întreținere la care s-au calculat penalități de întârziere în cuantum de 874,21 lei.
Prin înscrisurile menționate anterior, coroborat cu împrejurarea că pârâtul nu a contestat pretenția reclamantului și nu s-a prezentat pentru a răspunde la interogatoriu, instanța apreciază că s-a făcut dovada existenței obligației dar nu s-a probat executarea ei sau alte cauze de stingere.
Potrivit art. 46 din Legea 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Art. 49 alin. 1 din Legea 230/2007 prevede că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Conform art. 25 alin. 3 lit. a din HG 1588/2007, dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor;
În aceste condiții urmează a se admite cererea de chemare în judecată iar pârâta va fi obligată la plata sumei totale de 5525,95 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 23 B., cu sediul în C., .. 119, jud. D., în contradictoriu cu pârâta D. E., cu domiciliul în C., ., ., ., jud. D..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5525,95 lei din care 4651,74 lei cheltuieli de întreținere și 874,21 lei penalități aferente perioadei ianuarie 2012-ianuarie 2013.
Cu recurs în 30 zile de la comunicare care va fi depus la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 29.11.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
D. R. C. C. Ș.
Red./tehn. CDR
4 ex/10.02.2014
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3231/2013.... → |
---|