Pretenţii. Sentința nr. 3866/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3866/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 25622/215/2011

-pretenții-

ROMÂNIA

Dosar nr._

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3866

Ședința publică de la 12 martie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: Cătălina-Maria Bran

Grefier: S. A. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C. C. și pe pârâta ., în prezent ., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 05.03.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre și pentru când, în vederea depunerii de concluzii scrise, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea pentru azi 12.03.2013.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 05.04.2011, reclamantul C. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . să fie obligată pârâta să îi plătească despăgubiri în sumă de 334.606 lei actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, constând în daune materiale de 84.606 lei și daune morale de 250.000 lei pentru prejudiciul nou încercat suferit și descoperit după pronunțarea hotărârii penale între 1 decembrie 2009- 31 august 2011, cu cheltuieli de judecată.

In fapt, reclamantul a arătat că în urma unui accident de circulație din 9 noiembrie 1992, a rămas paralizat, handicapat locomotor grav cu gradul I de invaliditate, cu însoțitor permanent, având nevoie continuu de tratament recuperator și de întreținere.

Prin sentința civilă nr. 37/08.02.1999 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr,. 2392/1997 rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 196 din data de 26.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel C. și irevocabilă prin decizia nr. 4781/2003, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că pârâta este răspunzătoare, în baza art. 1000 alin. 1 cod civil "pagubele materiale și daunele morale care s-au descoperit după pronunțarea hotărârii penale ", respectiv sentința penală nr. 608/1995 a Tîrgu Cărbunești, irevocabilă prin decizia penală nr. 352/1996 a Curții e Apel C.. În același mod a fost soluționată și excepția autorității de lucru judecat, ridicată de pârâtă, astfel că aceste două probleme de drept nu mai pot fi puse în discuție de către pârâta în cauza de față.

Daunele materiale de 84.606 lei constau în cheltuieli făcute de reclamant în perioada 1 decembrie 2009- 31 august 2011 pentru recuperarea și menținerea sănătății și pentru atingerea unui regim de viață cât mai apropiat de cel a unei persoane valide. Aceste daune sunt reprezentate de contravaloarea medicamentelor necompensate, contravaloarea materialelor sanitare ( sonde vezicale, pungi urinare, condoame urinare, mănuși chirurgicale), contravaloarea aparatelor și dispozitivelor de recuperare locomotorie și întreținere musculară, contravaloarea tratamentului recuperator în stațiuni balneoclimaterice, a carburanților, lubrifianților, pieselor de schimb, utilizați la autoturismul adaptat pentru deplasare autonomă și a unui ciobănesc german antrenat pentru protecția personală.

Daunele morale de 250.000 lei constau în prejudiciul nou încercat în perioada decembrie 2009- august 2011, cauzat de pierderea totală a capacității de muncă și de mișcare autonomă, prin lipsirea de posibilitatea de avea viață intimă normală și de a participa la viața socială obișnuită și de a se bucura efectiv și direct de binefacerea acestei participări, din cauza unei infirmități permanente dobândită din accident.

În drept își întemeiază acțiunea pe prevederile art 1000 alin.1 Codul civil, art. 20 alin. 3 din C.pr.civ.

În dovedire a solicitat administrarea probei cu martori, probei cu înscrisuri și expertiză.

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru în baza art. 15 lit o din legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

În dovedirea pretențiilor a anexat, în original: certificat nr._ din data de 28.05.2002 și bonuri fiscale.

La data de 17.01.2012 pârâta . a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii prin care reclamantul solicită obligarea acesteia la plata sumei de 84. 606 lei reprezentând daune materiale și suma de 250.000 lei cu titlu de daune morale.

P e cale de excepție a invocat autoritatea de lucru judecat la pretențiile morale invocate de reclamant, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

A arătat că prin sentința civilă nr. 2999/03.03.2008 pronunțată de Judecătoria C. definitivă prin decizia nr. 599/21.11.2008 a Tribunalului D. și irevocabilă conform deciziei nr. 299/03.03.2009 a Curții de Apel C., pârâta a fost obligată la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale, sumă globală reprezentând întregul prejudiciu moral suferit moral de reclamant.

La data formulării primei cereri de chemare în judecată reclamantul avea o vârstă care îi permitea să determine prejudiciul moral încercat ca urmare a dizabilității pe care acesta o afirmă.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 250.000 ca preț pentru pierderea totală permanentă a capacității de muncă și de mișcare autonomă, prin lipsirea de posibilitatea de avea o viață intimă normală și prin faptul că nu se poate bucura de viața socială. În aceste condiții, având în vedere că solicitarea din prezenta cerere referitoare la daune morale nu constituie un prejudiciu nou, survenit ulterior hotărârii menționate mai sus, instanța nu poate acorda o nouă despăgubire pentru prejudicii morale, pentru simplul fapt că în precedenta sentință s-a avut în vedere întregul prejudiciu moral suferit de reclamant.

Mai mult decât atât trebuie avut în vedere principiul potrivit căruia prejudiciul fiind unic și reparația trebuie să fie unică, nefiind posibil ca prin invocarea unor temeiuri diferite ale răspunderii civile delictuale să se obțină mai multe despăgubiri pentru producerea aceluiași prejudiciu.

Având în vedere că prin sentința civilă nr. 2999/3.03.2008 pronunțată de Judecătoria C., definitivă prin decizia nr.599/21.11.2008 a Tribunalului D. și irevocabilă conform deciziei nr. 299/3.03.2009 a Curții de Apel C., instanța s-a mai pronunțat o dată cu privire la această cerere, respectiv de plata despăgubirilor morale, solicită să se constate autoritatea de lucru judecat, cele două cereri având aceleași părți, obiect și cauză așa cu prevede art.1201 din vechiul cod civil.

Pe fond solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere faptul că în prezenta speță reclamantul nu face decât să invoce diverse temeiuri cu scopul de a obține un prejudiciu deja reparat.

În primul rând cheltuielile cu combustibili folosiți pentru autoturism nu pot fi imputat pârâtei, neexistând dovedită legătura_djntre aceste cheltuieli și fapta ilicită produsă în anul 1992. Reclamantul C. C. nu dovedește faptul că folosirea autoturismului s-a făcut exclusiv în scop terapeutic, pentru a respecta condiția ca toate cheltuielile solicitate să reprezinte cheltuieli necesare pentru repararea stării de sănătate zdruncinate de accidentul produs în 1992.

Mai mult decât atât din bonurile fiscale depuse la dosar se observă că reclamantul își alimentează zilnic mașina sau chiar și de doua ori pe zi ori le este imposibil să creadă că acest lucru îl face doar pentru a-și recupera sănătatea.

Având în vedere cuantumul mare al cheltuielilor cu benzina, se poate spune că acesta are o activitate bogată la volanul mașinii sale, fapt care în mod cert nu are nici cea mai mică legătură cu accidentul.

Există dubii și cu privire la modul cum se face proba daunelor materiale: așa-zisele cheltuieli de refacere a sănătății sunt dovedite cu facturi având ca obiect jucărie fantezie și perie ovală pentru animale, săpun floral, tigaie WOK, castraveți în oțet, jeans și multe alte produse alimentare.

Astfel, aceștia nu pot fi obligați în temeiul răspunderii civile delictuale să suporte cheltuielile curente ale reclamantului, pe care cu siguranță le-ar fi făcut și în ipoteza inexistenței dizabilității fizice.

În ceea ce privește cheltuielile cu medicamente și alte produse medicale achiziționate de reclamant, solicită să se aibă în vedere de faptul că prin sentința penală nr. 608/9.03.1999 a Judecătoriei Tîrgu Cărbunești, persoana vinovată de producerea accidentului suferit de reclamant, a fost obligată la plata unei rente lunare care să acopere prejudiciul suferit - respectiv acoperirea cheltuielilor necesare pentru refacerea întreținerea stării de sănătate. Această rentă, care se bucură de autoritatea de lucru judecat, a fost stabilită tocmai în considerarea acoperirii cheltuielilor pe care reclamantul le face cu procurarea medicamentelor și a altor necesități medicale.

Pentru a putea obține o sumă de bani suplimentară, reclamantul ar trebui să ceară actualizarea sumei ce constituie renta lunară stabilită, dar demersul ar trebui făcut împotriva persoanei obligate la plata acestei rente.

În altă ordine de idei acesta ar trebui să facă și dovada faptului că suma stabilită prin sentința penală a devenit insuficientă raportat la costul produselor medicale pe care trebuie să le achiziționeze pentru a-și reface sănătatea.

Având în vedere acest lucru consideră că S.C. AUTOMOBILE C. S.A. nu poate fi obligată la acoperirea cheltuielilor invocate în prezenta cauză.

Dispozițiile legale în materia procedurii penale stabilesc că odată aleasă calea procesului penal pentru repararea prejudiciului suferit, partea vătămată care s-a constituit parte civilă nu poate să se adreseze ulterior instanței civile pentru repararea aceluiași prejudiciu, dacă instanța penală s-a pronunțat asupra acțiunii civile.

În cazul lor, reclamantul C. C. a obținut pe calea acțiunii civile în procesul penal repararea prejudiciului suferit constând în contravaloarea cheltuielilor făcute pentru recuperarea și menținerea sănătății.

Rezultă, că acesta nu poate să obțină repararea aceluiași prejudiciu, de două ori, pe două căi diferite.

În apărare, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamantului.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamantul a depus: sentința civilă nr. 2999 din data de 03.03.2008 și decizia nr. 599 din data de 21.11.2008 și acte medicale și decizia civilă nr.. 299 din data de 03.03.2009, bonuir fiscale și facturi și decizia nr. 4781 din data de 18.11.2003

La data de 20.03.2012 reclamantul C. Cover a depus răspuns la întâmpinare.

A arătat că, în ce privește excepția autorității de lucru judecat invocatăde pârâtă, aceasta nu operează în cauza de față. Cererea sa se referă la prejudiciul suferit după pronunțarea hotărârii penale și este întemeiată pe prevederile art.1000 alin. 1 Cod civil și art 20, alin.3 Cod procedură penală. Având în vedere principiul fundamental de drept, în materia răspunderii civile delictuale, al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, învederează că, în cazul în care, după acordarea unor despăgubiri prin hotărâre judecătorească, se face dovada unor noi prejudicii, având drept cauză aceeași faptă ilicită, se pot obține noi despăgubiri suplimentare, fără a se putea invoca autoritatea de lucru judecat a hotărârilor anterior pronunțate, sub aspect procedural partea vătămată urmând să folosească calea unei noi acțiuni introduse la instanța civilă. Arată, de asemenea, că nu există tripla identitate de obiect, cauză și părți cerută de prevederile art. 1201 Cod civil.

În speță, obiectul cererii este diferit. Pretențiile care fac obiectul acțiunii de față se referă cu precizie la daunele materiale și morale născute sau descoperite în perioada determinată de timp cuprinsă între 1 decembrie 2009 și 31 august 2011. Sentința civilă nr. 2999/03.03.2009, invocată de pârâtă ca având autoritate de lucru judecat, are ca obiect prejudiciul material și moral născut sau descoperit în perioada de timp strict determinată între 1 septembrie 1998 și 10 decembrie 2003.

Acțiunea de față are ca obiect pagube materiale în sumă de 84.606 lei, și daune morale în sumă de 250.000 lei, născute sau descoperite în perioada 1 decembrie 2009 - 31 august 2011, după pronunțarea hotărârii penale.

Este eronată presupunerea pârâtei ca suma de 100.000 lei la care a fost obligată cu titlu de daune morale, reprezintă întregul prejudiciu moral suferit de mine. In hotărârea nr. 2999/03.03.2008, care a analizat perioada septembrie 1998 - decembrie 2003, instanța a apreciat că suma de 100.000 lei acoperă prejudiciul moral de „agrement", despăgubirea având, citez: „ scopul de a atenua pierderea posibilităților de îmbogățire spirituală, divertisment și destindere, menite să suplinească bucuriile firești ale existenței, care îi sunt refuzate ireversibil datorită infirmității cauzate de fapta ilicită de care se face răspunzătoare pârâta...". Evident că nu se poate referi la o altă perioadă de timp decât cea care era în discuție.

Nu este logic raționamentul pârâtei că suma acordată pentru suferințele îndurate pentru o perioada de timp, strict delimitată, poate acoperi întregul prejudiciu moral suferit ulterior de reclamant. De aceea, în lege s-a prevăzut în mod expres, art.20, al.(3), Cod I procedură penală, posibilitatea persoanei vătămate de a se adresa cu acțiune la instanța civilă pentru repararea pagubelor materiale și a daunelor morale care s-au născut ori s-au descoperit după pronunțarea hotărârii penale. De altfel, este logic să nu se considere autoritate de lucru judecat asupra prejudiciilor încercate ulterior, din moment ce la data pronunțării sentinței citate, acestea nu erau cunoscute. Asupra acestei probleme de drept, Curtea de Apel C. a opiniat, în decizia civilă nr.299 din 3 martie 2009 că, împrejurarea că printr-o sentință anterioară pârâta a fost obligată la daune morale, nu este de natură să împiedice instanța să acorde ulterior și alte daune morale nefiind vorba, de mai multe despăgubiri pentru acoperirea aceluiași prejudiciu. Așadar este evident că în această cauză nu există autoritate de lucru judecat.

Cu privire la susținerea pârâtei că prejudiciul este deja reparat, arătă că probele din dosar, evidența și bunul simț se opun acestei susțineri aberante. Speculațiile răuvoitoare ale pârâtei privind alimentarea zilnică a mașinii, cu combustibil, ori inexistența legăturii acestui fapt cu recuperarea sănătății sale, sunt nefondate. Am dovedit cu actele din dosar faptul că din cauza accidentului care l-a transformat dintr-un om normal într-o persoană cu dizabilități locomotorii grave, acesta nu se poate deplasa autonom decât cu un autoturism adaptat. Folosește un autoturism adaptat pentru deplasarea autonomă urbană și interurbană, la centrele de tratament, în stațiuni ori pentru nevoi personale, înțelegând să-și recupereze de la pârâtă numai costul carburanților. Este adevărat că aceștia costă mai mult, dar cum reclamantul nu poate traversa nici măcar ., este obligat să se folosească de acest mijloc de transport. Dacă dorește să-și cumpere un ziar, sau o pâine de pe vizavi, trebuie să ocolească un cartier întreg, ca să ajungă cu mașina pe partea aceea a străzii. Acolo unde se merge de obicei pe jos, acesta nu se poate deplasa decât cu mașina. Aceasta, deoarece nu se poate deplasa în locuri aglomerate, iar de mers pe jos, pot merge numai sprijinit lateral în cârje, dar după cea. 20 de pasi trebuie să se odihnească câteva minute pentru a putea continua. A dovedit aceste lucruri cu documentele medicale depuse la dosar, și expertizele medico-legale. Mersul pe jos este unul din calvarurile sale. Mă simt cu mult mai întreg, ca om, în mașină, la volan, pentru că sentimentul de libertate de mișcare devine real. Așadar, folosesc autoturismul numai pentru deplasare autonomă. Nu a susținut că acesta îi servește la refacerea sănătății. Este rușinoasă încercarea pârâtei de a duce în derizoriu handicapul său de care este responsabilă.

Referirile jignitoare pe care pârâta le face prin încercarea de discreditare a probelor care privesc daunele materiale, prin scoaterea în evidență a unor articole, (tigaie wok, castraveți în oțet etc.) altele decât cele pentru care a solicitat despăgubiri, aflate pe facturile care conțin mai multe cumpărături, demonstrează incapacitatea de înțelegere a situației de fapt.

Referitor la fondul acțiunii, arata că cererea sa este întemeiată. Prin sentința civilă nr.37/08.02.1999, rămasă definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr.2392/1997, s-a dispus obligarea pârâtei ..A. la plata sumei de_ lei, despăgubiri civile, constând în contravaloarea medicamentelor, materialelor sanitare, aparate și dispozitive de recuperare locomotorie pe perioada 09.03._99, statuându-se cu putere de lucru judecat că răspunderea pârâtei se întemeiază pe dispozițiile art.1000 alin.l Cod civil, privind răspunderea pentru fapta lucrului. Această răspundere se fundamentează pe ideea de garanție ce corespunde unor necesități sociale de protecție a victimei prejudiciului împotriva riscului de a rămâne nedespăgubită, în condițiile în care s-ar aplica, exclusiv, principiile de la răspunderea pentru fapta proprie. Această necesitate trebuie privită în contextul dezvoltării tehnice în prezent și în perspectivă, al descoperirii și punerii în valoare a unor energii capabile să dezvolte puterea omului, dar și să angajeze răspunderi sporite pentru cei care le folosesc.

In speță, a făcut dovada intervenției lucrului proprietatea pârâtei în producerea vătămării corporale și a leziunilor traumatice care i-au cauzat handicapul fizic.

De asemenea, a făcut dovada cu actele medicale depuse la dosar, că vătămările corporale grave și leziunile traumatice ireversibile cauzate de accident necesită tratament recuperator continuu și îngrijiri permanente, costul medicamentelor, materialelor sanitare, aparatelor de gimnastică recuperatorie și a tratamentelor de recuperare din stațiunile balneo-climaterice urmând să fie suportat de pârâtă. Totodată, a făcut dovada că, pentru deplasare autonomă, trebuie să se folosească de un autoturism, costul carburanților urmând, de asemenea, să fie suportat de pârâtă.

Prin hotărârea Judecătoriei C. nr. 8468/13.09.2005, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, s-a stabilit necesitatea despăgubirii sale pentru cheltuielile cu carburanții, piesele de schimb și lubrifianții folosiți pentru deplasarea autonomă cu autoturismul. Prin hotărârea menționată i-au fost acordate despăgubiri de această natură pentru perioada 15.12._05, pentru aceleași temeiuri de drept. în spiritul respectării principiului soluționării unitare a cauzelor cu spețe identice, se impune admiterea cererii privind despăgubirea cu contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru deplasare autonomă. A dovedit, cu actele medicale și expertizele medico-legale depuse la dosarul cauzei, că imposibilitatea de a se deplasa terestru, ca orice om normal, este consecința directă a infirmității de care este responsabilă pârâta în temeiul art 1000 alin.l Cod civil. Acest fapt legitimează cererea mea privind suportarea de către pârâtă a costului carburanților, lubrifianților și a pieselor de schimb utilizate pentru deplasarea autonomă cu autoturismul.

Având în vedere că a dovedit că prejudiciul, a cărui reparare am cerut-o, este cert și nu a fost încă reparat, fiind demonstrat fără putință de tăgadă că a fost provocat de fapta lucrului proprietatea pârâtei, solicită să se admită acțiunea așa cum a fost formulată.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către Grefa Judecătoriei C. în vederea atașării la prezenta cauză a dosarului nr._/215/2007 al Judecătoriei C., în vederea discutării excepției autorității de lucru judecat, dosarul fiind atașat la prezentul dosar.

Prin încheierea de ședință din data de 08.05.2012 instanța a dispus încuviințarea probei cu înscrisuri pentru ambele părți și a probei cu expertiză specialitatea contabilitate pentru reclamant cu obiectivele stabilite la același termen de judecată.

Raportul de expertiză a fost efectuat de către expert Alinti M. și depus la data de 12.11.2012 asupra căruia pârâta . a formulat obiecțiuni ce au fost respinse de instanță la termenul de judecată de la 05.03.2013.

Prin încheierea de ședință din data de 31.01.2013 instanța a dispus citarea în cauză în calitate de pârâtă a ., ca urmare a fuziunii prin absorbția .

La termenul de judecată din data de 05.03.2013, instanța a administrat proba cu interogatoriul reclamantului.

Analizând cu prioritate excepțiile invocate în cauză, excepții care se soluționează cu prioritate având în vedere disp. art. 137 alin. 1 C.p.c., instanța constată că acestea sunt întemeiate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul C. C. a solicitat obligarea pârâtei . (în prezent .) să-i plătească daune morale pentru prejudiciul nou încercat în perioada decembrie 2009 - august 2011, cauzat de pierderea totală permanentă a capacității de muncă și de mișcare autonomă, prin lipsirea de posibilitatea de a avea o viață intimă normală, de a participa la viața socială obișnuită și de a se bucura efectiv și direct de binefacerile acestei participări, din cauza infirmității permanente dobândite din accident.

Potrivit art. 1201 C. civil din 1864 (aplicabil în speță conform art. 230 lit. a din Legea 71/2011, dar și conform art. 24 din N.C.proc.civ.) este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Astfel, dispozițiile legale mai sus enunțate prevăd că autoritatea de lucru judecat presupune îndeplinirea cumulativă a trei condiții: identitate de părți, de cauză și de obiect ale unei acțiuni de chemare în judecată nou formate, în raport de o sentință judecătorească definitivă sau irevocabilă.

Potrivit art. 163 C.proc.civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe, iar potrivit art. 166 excepția puterii de lucru judecat se poate ridica de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.

Rezultă că pentru a opera excepția autorității de lucru judecat trebuie să fie întrunite cumulativ cele trei condiții, respectiv a doua cerere de chemare în judecată să aibă același obiect, să fie întemeiată pe aceeași cauză și să se judece între aceleași părți.

Prin sentința civilă nr. 2999/03.03.2008 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2007, definitivă prin decizia nr. 599/21.11.2008 pronunțată de Tribunalul D. și irevocabilă prin decizia civilă nr. 299/03.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția I Civilă, în ce privește capătul de cerere privind acordarea de daune morale, a fost obligată pârâta . să plătească reclamantului C. C., suma de_ lei cu titlul de daune morale.

În motivarea soluției, s-a arătat că reclamantul a solicitat acordarea de daune morale pentru prejudiciul nou încercat prin pierderea totală permanentă a capacității de muncă și de mișcare autonomă, iar vătămarea gravă a integrității corporale a unei persoane poate să se concretizeze și într-un prejudiciu care este consecința caracterului ireversibil al vătămării, cum ar fi de exemplu, paralizia, care lipsește persoana în cauză de posibilitatea deplină de a participa la viața socială și de a se bucura efectiv și direct de binefacerile acestei participări. Acest prejudiciu moral, denumit de "agrement" poate fi atenuat prin acordarea unor despăgubiri prin care cel vătămat să aibă posibilitatea să-și creeze o anumită ambianță în interiorul căminului său sau în afară, prin care să înlocuiască, cel puțin în parte, acele latitudini pe care un om deplin sănătos le are, dar de care a fost lipsit ireversibil prin accidentul a cărui victimă a fost reclamantul. Despăgubirea acordată reclamantului prin această sentință civilă are drept scop atenuarea pierderii posibilităților de îmbogățire spirituală, divertisment și destindere, menite să creeze o ambianță aptă să suplinească bucuriile firești ale existenței, care îi sunt refuzate ireversibil datorită infirmității cauzate de fapta ilicită de care este răspunzătoare pârâta.

Instanța reține că pretenția privind acordarea daunelor morale, ce a format obiectul dosarului nr._/215/2007, a fost formulată de reclamantul C. C. și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 05.01.2004, sub nr. 1287, fiind înregistrată, în urma trimiterii cauzei spre rejudecare, sub nr._/215/2007.

În motivarea cererii privind plata daunelor morale, ce a format obiectul acestei cauze, reclamantul a arătat că daunele solicitate constau în prejudiciul cauzat personalității fizice prin infirmitatea permanentă ce i s-a creat, prejudiciul cauzat personalității afective și sociale, prejudiciul estetic și de agrement. Aceste daune s-au născut și au fost descoperite la 14.05.2002 când a fost dată decizia asupra capacității de muncă nr. 2097 prin care a fost încadrat în gradul unu de invaliditate nerevizuibil.

Analizând condițiile existenței autorității de lucru judecat, raportat la sentința civilă menționată, instanța reține că există identitate de părți, în ambele dosare figurând aceleași părți, având aceeași calitate, respectiv de reclamant și pârâtă, dar și identitate de obiect, respectiv ambele acțiuni vizând acordarea de daune morale.

Instanța constată că există și identitate de cauză între pretenția ce face obiectul prezentei acțiuni și cea care a format obiectul dosarului nr._/215/2007 al Judecătoriei C..

Astfel, temeiul juridic al pretențiilor îl reprezintă răspunderea civilă delictuală a pârâtei reglementată de art. 1000 alin. 1 C.civil din 1864, răspundere ce a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin sentința penala nr. 608/1995 a Judecătoriei Târgu Cărbunești, irevocabilă prin decizia penală nr. 352/1996 a Curții de Apel C., și prin sentința civilă nr. 37/08.02.1999 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. 2392/1997, irevocabilă prin decizia civilă nr. 4781/18.11.2003 pronunțată de ÎCCJ.

Cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de fundamentul legal al dreptului pe care o parte îl pretinde împotriva alteia, izvorul acestuia, sursa lui generatoare.

Cauza cererii de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr._/215/2007 al Judecătoriei C. a reprezentat-o cauzarea unui nou prejudiciu moral ce își are izvorul în aceeași faptă delictuală, prejudiciu născut ulterior acordării de daune morale prin hotărârile judecătorești anterioare, respectiv sentința penala nr. 608/1995 a Judecătoriei Târgu Cărbunești, și prin sentința civilă nr. 37/08.02.1999 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. 2392/1997. Acest prejudiciu constă în faptul că infirmitatea inițial suferită de reclamant și pentru care a fost despăgubit moral, s-a transformat într-o infirmitate permanentă care a fost de natură a produce un nou prejudiciu personalității reclamantului ce nu mai poate participa, în mod definitiv, la viața socială pe care o avea înaintea accidentului și la care ar fi putut spera, dacă s-ar fi însănătoșit.

În cauza ce face obiectul prezentei acțiuni, reclamantul a invocat drept izvor al prejudiciului moral solicitat aceeași infirmitate fizică permanentă, ce fusese stabilită definitiv prin decizia nr. 2097/14.05.2002 prin care a fost încadrat în gradul unu de invaliditate nerevizuibil, infirmitate ce i-a cauzat pierderea definitivă a capacității de muncă și a posibilității participării la viața socială.

Instanța reține că de la data rămânerii definitive și irevocabile a soluției pronunțate în dosarul nr._/215/2007 al Judecătoriei C., nu i s-au produs reclamantului un nou prejudiciu fizic care să fi determinat un nou prejudiciu moral, cauza daunelor morale invocate în prezent fiind aceeași cu cea invocată la 05.01.2004 în dosarul nr._/215/2007, întrucât are la bază aceeași infirmitate fizică permanentă ce împiedică participarea reclamantului la o viață socială normală și posibilitatea de mișcare autonomă și de muncă.

Susținerea reclamantului potrivit căreia, în acea cauză i s-ar fi acordat daune morale raportat la o perioadă de timp, iar nu global pentru prejudiciul nou încercat este contrazisă chiar de cuprinsul cererii de chemare în judecată și al considerentelor sentinței civile care nu fac referire la vreo perioadă, ci arată că sunt stabilite global pentru prejudiciul moral suferit ulterior.

Prejudiciul moral și suferința invocate de reclamant sunt aceleași în ambele pricini, respectiv afectarea vieții private și sociale ca urmare a infirmității fizice permanente, prejudiciu care, deși este un prejudiciu continuu, instanța nu poate reține că poate fi reparat altfel decât prin acordarea unei sume globale menită să acopere toată suferința încercată de reclamant. În măsura în care instanța care a soluționat pricina anterioară ar fi înțeles să acorde daune morale numai pentru perioada cuprinsă între apariția acestuia, respectiv 14.05.2002 și data pronunțării, atunci ar fi existat o precizare expresă în acest sens. Nu se pot atribui unei hotărâri judecătorești ale efecte decât cele stabilite expres în dispozitivul acesteia coroborat cu considerentele avute în vedere. Or, atât în dispozitiv cât și în considerente, s-a făcut o apreciere globală, generală a prejudiciului nou încercat ca urmare a trecerii reclamatului de la o invaliditate temporară la o invaliditate permanentă, nerevizuibilă, de natura acestei invalidității fiind tocmai imposibilitatea ca situația reclamantului să se mai schimbe vreodată, în mod negativ, cel mult putând să se amelioreze prin tratamentele pe care le urmează.

Prin urmare, instanța constată că izvorul dreptului la despăgubirile morale solicitate de reclamant în ambele cauze îl reprezintă imposibilitatea participării la viața socială și pierderea capacității de muncă și de mișcare autonomă ca urmare a infirmității fizice permanente stabilite definitiv în anul 2002, astfel că ambele cereri de chemare în judecată au aceeași cauză.

Din aceste considerente, instanța urmează a admite excepția autorității de lucru judecat a cererii privind acordarea daunelor morale, raportat la sentința civilă nr. 2999/03.03.2008 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2007, definitivă prin decizia nr. 599/21.11.2008 pronunțată de Tribunalul D. și irevocabilă prin decizia civilă nr. 299/03.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția I Civilă, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Analizând și excepția autorității de lucru judecat a cererii privind acordarea daunelor morale raportat la sentința civilă nr. 369/15.09.2011 pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._/63/2009, definitivă prin decizia nr. 79/16.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția I Civilă, excepție invocată de instanță din oficiu, instanța constată că și în privința acestei cauze sunt îndeplinite condițiile autorității de lucru judecat.

Astfel, se constată că există identitate de părți, în ambele dosare figurând aceleași părți, având aceeași calitate, respectiv de reclamant și pârâtă, dar și identitate de obiect, respectiv ambele acțiuni vizând acordarea de daune morale. De asemenea, există și identitate de cauză între pretenția ce face obiectul prezentei acțiuni și cea care a format obiectul dosarului nr._/63/2009 al Tribunalului D..

Cauza cererii de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr._/63/2009 al Tribunalului D., în ce privește pretenția de acordare a daunelor morale, ca urmare a săvârșirii aceleiași fapte ilicite, a reprezentat-o producerea unui nou prejudiciu moral constând în lipsirea reclamantului de posibilitatea de a avea copii, din cauza alterării funcției sexuale, cauzate de infirmitatea permanentă dobândită prin accident, această ultimă categorie de daune fiind descoperită cu ocazia investigațiilor făcute în C., unde a fost internat pentru tratament, consemnate în biletul de ieșire din spital din data de 6 mai 2007.

Prin decizia civilă nr. 79/16.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția I Civilă, în dosarul nr._/63/2009, s-a reținut că, între timp, reclamantul a suferit un prejudiciu moral constând în consecințele dăunătoare pe care le suportă ca urmare a alterării ireversibile a vieții sexuale și a imposibilității de procreere, care i-au produs în mod incontestabil o traumă psihică profundă, astfel că a fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 80.000 lei daune morale. Această sumă a fost stabilită și acordată global, iar nu pentru o perioadă de timp anume, în considerarea întregului prejudiciu suferit de reclamant ca urmare a alterării vieții intime, aspect ce rezultă din considerentele și dispozitivul deciziei menționate.

În prezenta cauză, instanța reține că reclamantul a invocat drept izvor al prejudiciului moral aceeași infirmitate fizică permanentă ce i-a cauzat imposibilitatea de a avea o viață intimă normală și de a participa la viața socială.

Prin urmare, reclamantul nu a invocat un prejudiciu nou suferit, ci același prejudiciu, cel al alterării ireversibile a vieții intime, prejudiciu ce a format deja obiectul analizei printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă și care, deci, a fost deja reparat. Instanța reține, astfel, că nici de la data promovării acțiunii ce a format obiectul dosarului nr._/63/2009, nici după pronunțarea irevocabil în această cauză, și nici până în prezent, reclamantul nu a suferit un nou prejudiciu moral, suferința provocată prin stabilirea, în anul 2007, a afectării și a vieții sale sexuale și intime datorită aceleiași fapte ilicite, fiind deja analizată și reparată prin acordarea de daune morale.

Instanța reiterează motivele arătate anterior în ce privește faptul că prejudiciul moral nu poate fi reparat decât în mod global, ca urmare a aprecierii întregii suferințe pe care o resimte reclamantul din momentul descoperirii acestuia și de aici înainte, iar nu în etape de timp. În măsura în care s-ar fi acordat daune morale doar pentru o perioadă de timp, or periodic ar fi trebuit ca obligația să fie stabilită în sarcina pârâtei prin rate lunare ori pentru o perioadă anume indicată expres.

Din aceste considerente, instanța constată că izvorul dreptului la daune morale pentru prejudiciul constând în suferința cauzată reclamantului ca urmare a imposibilității de a avea o viață intimă, este același în ambele pricini întrucât această suferință a apărut și a fost descoperită în urma investigațiilor făcute în C. în anul 2007, în prezenta cauză nefiind vorba de un nou prejudiciu, ci de aceeași suferință.

Prin urmare, instanța va admite excepția autorității de lucru judecat a cererii privind acordarea daunelor morale raportat la sentința civilă nr. 369/15.09.2011 pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._/63/2009, definitivă prin decizia nr. 79/16.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția I Civilă, excepție invocată de instanță din oficiu.

Raportat la capătul de cerere privind acordarea de daune morale pentru suferințele arătate mai sus și soluția de admitere a excepțiilor autorității de lucru judecat analizate, instanța va respinge cererea formulată de reclamantul C. C. în contradictoriu cu pârâta ., în prezent ., privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale.

Analizând materialul probator administrat în cauză cu privire la fondul cauzei, referitor la acordarea de daune materiale, instanța constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul C. C. a solicitat și repararea prejudiciului material produs ulterior, în cuantum de 84.606 lei suferit și descoperit după pronunțarea hotărârii penale, între 1 decembrie 2009- 31 august 2011.

Aspectele legate de îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, de aplicabilitatea disp. art. 1000 alin. 1 C.civil și de răspunderea pârâtei pentru prejudiciile descoperite după pronunțarea sentinței penale nr. 608/1995 a Judecătoriei Târgu Cărbunești, irevocabilă prin decizia penală nr. 352/1996 a Curții de Apel C., au fost statuate cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 37/08.02.1999 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. 2392/1997, irevocabilă prin decizia civilă nr. 4781/18.11.2003 pronunțată de ÎCCJ, motiv pentru care acestea nu vor mai fi reluate în considerentele sentinței de față.

Pentru asigurarea stabilității raporturilor juridice deja tranșate de o instanță, aceste aspecte nu mai pot fi supuse unei noi analize, fără încălcarea autorității, dar și a puterii de lucru judecat reglementată de art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ. din 1864.

În prezenta cauză, reclamantul a solicitat cu titlu de daune materiale contravaloarea cheltuielilor făcute cu: medicamente necompensate, materiale sanitare, aparate de recuperare locomotorie și musculară, tratamente în stațiuni balneoclimaterice, carburanți, lubrifianți și piese de schimb pentru autoturismul adaptat și câine de protecție.

Cum răspunderea pârâtei pentru fapta lucrului a fost definitiv stabilită, rămâne de stabilit dacă prejudiciul invocat prin prezenta acțiune este în legătură de cauzalitate cu fapta săvârșită și consecința infirmității fizice produse reclamantului.

În ce privește medicamentele necompensate, materialele sanitare, aparatele pentru recuperare locomotorie și musculară și tratamentele în stațiuni balneoclimaterice, instanța reține că, potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, valoarea totală neactualizată a acestora este de_,37 lei, conform anexei II la raportul de expertiză.

În privința acestor cheltuieli, instanța apreciază, raportat și la hotărârile judecătorești anterioare, că reprezintă un prejudiciu nou încercat de reclamant, având drept cauză pierderea totală permanentă a capacității de muncă și de mișcare autonomă, infirmitate care este de natură a cauza în continuare un prejudiciu material reclamantului care este nevoit, pentru recuperarea fizică și ameliorarea stării de sănătate să facă aceste cheltuieli.

Susținerea pârâtei potrivit căreia facturile fiscale depuse de reclamant cuprind și alte cheltuieli nu este de natură a schimba valoarea acestor produse medicale reținute prin raportul de expertiză, din moment ce expertul nu a ținut cont și de celelalte produse cumpărate de reclamant. Ar fi excesiv a se cere reclamantului să cumpere, pe facturi fiscale diferite, produsele de care are nevoie. Atâta timp cât din aceste facturi expertul a reținut doar valoarea produselor medicale, iar nu și a altor produse pe care reclamantul era liber să și le achiziționeze, instanța apreciază că în mod corect a fost determinată valoarea acestor produse.

Apreciind că reclamantul este însă îndreptățit la acordarea cheltuielilor pentru suportarea tratamentului balneoclimateric necesar pentru refacerea sănătății, a cheltuielilor cu medicamente necompensate, materiale și aparate sanitare necesare pentru ameliorarea sănătății și atenuarea suferinței fizice continue a reclamantului, instanța constată că acestea intră în sfera cheltuielilor necesare și utile pentru menținerea și refacerea sănătății, astfel încât cererea reclamantului privind acordarea contravalorii actualizate a acestor cheltuieli efectuate în perioada 01.12._11, este întemeiată.

În privința cheltuielilor făcute de reclamant pentru carburanții și lubrifianții utilizați la autoturismul adaptat și absolut necesar deplasării, instanța reține că prin sentința civilă nr. 8468/13.09.2005 pronunțată de către Judecătoria C. în dosarul nr. 7161/2005, s-a statuat, cu putere de lucru judecat, că, în temeiul disp. art. 1000 alin. 1 C.civil, reclamantul este îndreptățit să conducă un autovehicul adaptat corespunzător, aspect pentru care acesta este îndreptățit și la decontarea contravalorii carburantului aferent deplasării cu acest autovehicul.

Cum pentru deplasarea reclamantului cu autoturismul adaptat este necesară alimentarea acestui autoturism cu carburanți, dar și achiziționarea lubrifianților (ulei auto), instanța apreciază că este de neconceput stabilirea dreptului reclamantului de a se deplasa cu autoturismul în lipsa asigurării și dreptului la achiziționarea produselor fără de care niciun autovehicul nu ar putea fi pus în mișcare. Prin urmare, aceste cheltuieli sunt în legătură directă cu necesitatea reclamantului de a se deplasa autonom, necesitate stabilită cu putere de lucru judecat.

Valoarea neactualizată a carburanților și uleiului auto este stabilită prin anexa II la raportul de expertiză, fiind în cuantum de_,09 lei.

În ce privește cheltuielile reclamantului cu piesele de schimb auto și accesorii câine de protecție, instanța apreciază că nu sunt în legătură directă cu refacerea și recuperarea sănătății, nu există legătură de cauzalitate între fapta pârâtei și aceste cheltuieli, fiind cheltuieli pe care reclamantul ar fi trebuit să le suporte și în absența producerii accidentului rutier al cărui victimă a fost.

Valoarea neactualizată a acestor cheltuieli este în cuantum total de 5791,88 lei, compusă din 5715, 85 lei piese auto și 76,03 lei accesorii câine.

Pentru stabilirea valorii actualizate a acestor cheltuieli, instanța folosește indicii de inflație indicați în anexa I la raportul de expertiză întocmit în cauză, rezultând, prin raportare la fiecare lună, următoarele valori: 58,68 lei pentru luna decembrie 2009; 8,52 lei pentru ianuarie 2010; 79,07 lei pentru aprilie 2010; 848,80 lei pentru iunie 2010; 44,73 lei pentru august 2010; 677,03 lei pentru noiembrie 2010; 56,83 lei pentru decembrie 2010; 38,31 lei pentru ianuarie 2011; 1383, 90 lei pentru martie 2011; 171,11 lei pentru aprilie 2011; 308,04 lei pentru mai 2011; 2148,34 lei pentru iulie 2011 și 260,67 lei pentru august 2011; 79,12 lei fiind valoarea actualizată a accesoriilor pentru câine, cheltuială efectuată în mai 2011.

Prin urmare, valoarea totală actualizată a acestor cheltuieli este de 6084,03 lei, valoare ce urmează a fi scăzută din valoarea totală actualizată de_,20 lei stabilită în anexa I la raportul de expertiză, pentru determinarea valorii totale actualizate a contravalorii cheltuielilor la restituirea cărora instanța a stabilit mai sus că reclamantul este îndreptățit.

Rezultă că suma de 25.459,05 lei, reprezintă valoarea actualizată cu indicele de inflație la data efectuării expertizei judiciare în specialitatea contabilitate a cheltuielilor efectuate de reclamant pentru medicamente, materiale și aparate sanitare, tratamente în stațiuni, carburanți și lubrifianți auto.

Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile art. 1000 alin. 1 C.civil rap. la art. 20 alin. 3 C.p.p., instanța constată că reclamantul a dovedit, pe baza probei cu înscrisuri și expertiză judiciară contabilă administrate în cauză că, în perioada 01.12._11, a suferit un prejudiciu material constând în cheltuieli efectuate de către acesta cu recuperarea și menținerea sănătății, respectiv contravaloarea medicamentelor necompensate și a materialelor sanitare, a aparatelor și dispozitivelor de recuperare locomotorie și întreținere musculară, a tratamentului în stațiuni balneoclimaterice și contravaloarea carburanților și lubrifianților aferenți consumați pentru deplasarea cu un autoturism adaptat, prejudiciu a cărui acoperire cade în sarcina pârâtei potrivit dispozițiilor legale mai sus enunțate.

Față de toate aceste considerente, instanța urmează a admite în parte acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamantul C. C., în contradictoriu cu pârâta ., în prezent ., privind obligarea pârâtei la plata daunelor materiale pentru perioada 01.12._11.

Va obliga, deci, pârâta să achite reclamantului suma de 25.459,05 lei, reprezentând despăgubiri materiale ce au fost actualizate cu indicele de inflație la data efectuării expertizei judiciare în specialitatea contabilitate, sumă ce va fi actualizată în continuare cu indicele de inflație la data plății efective.

În temeiul art. 274 C.p.c, instanța reține că reclamantului urmează a-i fi admis în parte, într-o proporție de aproximativ o treime raportat la valoarea de 84.606 lei solicitată prin acțiune, doar petitul privind daune materiale, nu și cel privind acordarea de daune morale. În cauză, pârâta a solicitat obligarea reclamantului la plata onorariului de avocat în cuantum de 1860 lei, din care, fiind două capete de cerere, rezultă că pentru cererea privind daune morale reclamantul a căzut în pretenții, astfel că pârâta are dreptul la jumătate din această cheltuială de judecată (adică 930 lei), iar pentru cererea privind daune materiale are dreptul la două treimi (adică 620 lei), în total 1550 lei.

În ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, instanța reține că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata onorariului de expert în cuantum de 700 lei, achitat de reclamant pentru dovedirea pretențiilor privind daune materiale, pretenții admise în proporția de 1/3, astfel că are dreptul, în limita în care pârâta a căzut în pretenții, la suma stabilită cu aproximație la valoarea de 250 lei.

Compensând în parte cheltuielile de judecată la care este îndreptățită pârâta a le primi de la reclamant, respectiv 1550 lei cu cele pe care trebuie să le primească reclamantul de la pârâtă, de 250 lei, rezultă o diferență de 1300 lei în favoarea pârâtei.

Prin urmare, instanța va admite în parte cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu expert, va admite în parte cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu avocat. Va compensa în parte cheltuielile de judecată și va mai obliga reclamantul să achite pârâtei suma de 1300 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția autorității de lucru judecat a cererii privind acordarea daunelor morale, raportat la sentința civilă nr. 2999/03.03.2008 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2007, definitivă prin decizia nr. 599/21.11.2008 pronunțată de Tribunalul D. și irevocabilă prin decizia civilă nr. 299/03.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția I Civilă, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Admite excepția autorității de lucru judecat a cererii privind acordarea daunelor morale raportat la sentința civilă nr. 369/15.09.2011 pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._/63/2009, definitivă prin decizia nr. 79/16.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. - Secția I Civilă, excepție invocată de instanță din oficiu.

Respinge cererea formulată de reclamantul C. C. în contradictoriu cu pârâta ., în prezent ., privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale.

Admite în parte acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamantul C. C. cu domiciliul în C., .. 114, județul D., în contradictoriu cu pârâta ., în prezent . cu sediul în C., .-1947), nr. 29, județul D., privind obligarea pârâtei la plata daunelor materiale pentru perioada 01.12._11.

Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 25.459,05 lei, reprezentând despăgubiri materiale ce au fost actualizate cu indicele de inflație la data efectuării expertizei judiciare în specialitatea contabilitate, sumă ce va fi actualizată în continuare cu indicele de inflație la data plății efective.

Admite în parte cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu expert.

Admite în parte cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu avocat.

Compensează în parte cheltuielile de judecată și mai obligă reclamantul să achite pârâtei suma de 1300 lei.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 martie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. B. S. A. G.

Red. jud. C.M.B.

Tehnored. gref. S.A.G.

24.04.2013,4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3866/2013. Judecătoria CRAIOVA