Pretenţii. Sentința nr. 5736/2013. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5736/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 318/215/2013
Dosar nr._ - Pretenții -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr. 5736
Ședința publică de la 08 Aprilie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. C. - Judecător
Grefier: A. M. C.
Pe rol judecarea actiunii civile formulate de reclamantul I. V. în contradictoriu cu paratul S. R. PRIN MINISTERUL FIONANTELOR PUBLICE, având ca obiect pretentii .
La apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta av. C. pentru reclamant, lipsind partile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Instanta pune în discutie exceptia prescriptiei dreptului de a formula actiunea, invocata de parat prin întampinare si acorda cuvantul asupra acesteia.
Av. C. pentru reclamant pune concluzii de respingere a exceptiei invocate din oficiu.
INSTANȚA
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 08.01.2013, reclamantul I. V. a chemat în judecata paratul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna obligarea acestuia la plata sumei de 10 000 euro, reprezentand despagubiri morale, ca urmare a suferintelor pricinuite de arestarea sa abuziva, în baza Decretului nr. 153/1970.
În motivare, reclamantul a arătat că acesta a fost arestat abuziv în baza Decretului nr. 153/1970, pe o perioada de 6 luni de zile, fiind eliberat la data de 04.04.1991, condamnarea sa fiind abuzivă, politică si discriminatorie față de etnia rromilor, acestia fiind maltratati si închisi pe nedrept, în baza decretului mentionat, ca urmare a unei sentinte civile, si nu a unei sentinte penale.
În drept, s-au invocat disp. art. 5 CEDO, art. 23, 52 Constitutia Romaniei.
În scop probator, reclamantul a depus la dosar urmatoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 531/15.03.1988 pronunțată de Judecătoria Băilești, jud. D., adresa raspuns nr. N 1755/PCDJ/29.11.2012, emisă de Penintenciarul C., xerocopie CI reclamant.
La data de 01.02.2013, paratul a depus la dosar întampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii formulate de reclamant.
A mentionat paratul faptul ca reclamantul nu a precizat temeiul juridic de drept substantial al cererii, pentru a da posibilitatea paratului de a formula aparari în cauza, reclamantul limitandu-se la a aprecia ca fata de acesta a fost comisa o eroare judiciara, fiind încalcate disp. art. 5 CEDO, art. 23, 52 Constitutie.
Paratul precizează că, de vreme ce reclamantul nu s-a folosit de procedura specială, considerand Judecatoria C. ca fiind instanța competentă cu solutionarea cererii sale, în speță devin aplicabile disp. art. 998-999 Cod civ.
Pe cale de exceptie, paratul a invocat exceptia prescriptiei dreptului de a formula actiunea.
În sustinerea exceptiei invocate, paratul a precizat ca sesizarea instantelor judecatoresti pentru valorificarea unui drept subiectiv nesocotit sau încalcat sau pentru realizarea unui interes, care se poate obtine numai pe calea justitiei, se circumscrie unor reguli specifice, proprii activitatii de judecata, din care fac parte institutia prescriptiei si termenele în raport cu care aceasta ăsi produce efectele, nefiind de natura sa îngradeasca accesul liber al cetatenilor la justitie.
Prin urmare, exercitarea unui drept de catre titularul sau, nu poate avea loc decat într-un anumit cadru prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente si termene, dupa a caror expirare, valorificarea respectivului drept nu mai este posibila.
Astfel, dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar orice clauză care se abate de la reglementarea legala a prescriptiei este nula, în conf. cu disp. art. 1 alin. 1 si 3 din Decretul nr. 167/1958, iar termenul general de prescriptie este de 3 ani, potrivit art. 3 din actul normativ mentionat.
Totodată, precizează că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască atât paguba, cat si pe cel care răspunde de aceasta, potrivit disp. art. 8 alin.1 din Decredt nr. 167/1958.
În speță, reclamantul a formulat acțiune în pretenții, solicitând acordarea de despăgubiri bănești, pentru acoperirea unui prejudiciu de natură morală, întemeindu-si în drept cererea pe norme care reglementează regulile ce guvernează răspunderea civilă delictuală.
Astfel, având în vedere că dreptul pretins în cauza dedusă judecații este un drept de creanță, deci un drept patrimonial, paratul apreciază că în speță devin incidente dispozițiile legale privind prescripția extinctivă cuprinse în Decretul nr. 167/1958.
A mai arătat paratul că în prezenta cauză nu se cunoaște data la care s-a născut dreptul la acțiune si a început sa curgă termenul prescripției extinctive, dacă s-a epuizat acest termen sau dacă s-a suspendat cursul prescripției.
Pârâtul menționează că activitatea delictuala invocata de reclamant s-a sistat în anul 1981, reclamantul fiind în imposibilitate obiectiva de a formula o astfel de actiune împotriva statului caracterizat printr-un regim totalitar înaintea anilor 1990, actiune ce ar fi fost întrerupătoare de prescripție, în sensul disp.art. 16 lit. b din Decretul nr. 167/1958. Astfel, a operat suspendarea cursului prescriptiei, potrivit art. 13 lit. a Decret 167/1958.
Ulterior, instalandu-se un nou regim democratic, care a recunoscut activitatea de politie politica realizata de anumite structuri ale securitatii, a încetat suspendarea cursului prescriptiei si astfel a intervenit momentul de la care putea fi formulata o astfel de actiune fundamentata pe dreptul comun.
În drept, paratul a invocat disp.a rt. 115-118 C..
La termenul de la 11.03.2013 reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 40.000 RON cu titlu de despăgubiri morale ca urmare a arestării abuzive, invocând ca temei de drept art. 998,999 Cod civil, respectiv art. 15,23,52 din Constituția României, art. 5 din CEDO și Declarațiile Universale ale Drepturilor Omului.
Examinând cu precădere excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât, instanța constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin prezenta acțiune reclamantul I. V. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 40.000 RON, reprezentând despăgubiri morale, ca urmare a suferințelor pricinuite de arestarea sa abuziva, în baza Decretului nr. 153/1970.
În acest context, instanța reține că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege și orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă, în conformitate cu disp. art. 1 alin.1 din Decretul 167/1958, iar termenul general de prescripție este de 3 ani, potrivit art. 3 din același act normativ.
De asemenea, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, așa cum prevede art. 8 alin 1 din decret 167/1958, iar cursul prescripției se poate suspenda, sau prescripția se poate întrerupe, în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 13, respectiv art. 16 din același act normativ.
În acest sens, se impune a se sublinia și faptul că instanța judecătorească poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea acțiunii, ori să încuviințeze executarea silită, însă cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depășirea termenului de prescripție, potrivit art. 19 alin. 1 și 2 din același act normativ.
Toate aceste dispoziții legale enumerate în precedent sunt norme de drept intern care sunt în concordanță cu jurisprudența CEDO, a respectării dreptului la un proces echitabil în componența sa de acces la instanță. În acest sens, CEDO s-a mai pronunțat „ având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice, cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare, iar instanțele naționale sunt cele care, în primul rând, trebuie să se pronunțe cu privire la regimul de prescripție extinctivă în dreptul intern”, ( Cauza V. J. împotriva României), neexcluzând posibilitatea stingerii unui drept de creanță prin prescrierea dreptului la acțiune (Cauza Weissman și alții împotriva României ).
În cauza de față, la data de 08.01.2013, reclamantul a formulat împotriva statului român, o acțiune în pretenții, solicitând despăgubiri bănești, pentru acoperirea unui prejudiciu de natură morală, întemeiată pe dispozițiile art. 998 și urm. Cod civ. norme de drept comun, care reglementează regulile ce guvernează răspunderea civilă delictuală.
Astfel, reclamantul susține că a fost arestat în mod abuziv în baza Dec. 153/1970, la data de 18.03.1988 pe o perioadă de 6 luni și a fost eliberat la data de 28.03.1988, condamnarea fiind una abuzivă, politică și discriminatorie, pentru care solicită obligarea statului român la despăgubiri morale în cuantum de 40.000 RON.
Având în vedere că dreptul pretins este de creanță, deci unul patrimonial, dar și disp. art. 21 din decret 167/1958 rezultă, că în cauză nu sunt exceptate de la aplicare dispozițiile legale privind prescripția extinctivă cuprinse în acest act normativ și enumerate în precedent, respectiv ale art. 1,3,8,13,16 și 19, urmând a se stabili când s-a născut dreptul la acțiune și a început să curgă termenul de prescripție extinctivă, în sensul art. 8 alin. 1 din decret precum și dacă el s-a împlinit.
Astfel, activitatea delictuală invocată de reclamant a durat în anul 1988, pe o perioadă de 6 luni începând cu data de 18.03.1988, însă după instalarea regimului democratic, care a recunoscut activitatea de poliție politică realizată de anumite structuri ale securității și a trecut securitatea sub controlul noilor instituții democratice care s-au creat, se putea formula o astfel de acțiune fundamentată pe dreptul comun.
Mai mult, în septembrie 1991 odată cu apariția Legii 61/1991 a fost abrogat decretul 153/1970 în baza căruia fusese condamnat reclamantul, iar ulterior, prin Legea 187/1999 s-a reglementat accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică, fiind asigurate astfel prin lege pârghii suficiente pentru valorificarea reală a acestui drept.
Cum reclamantul a formulat acțiunea la data de 08.01.2013, cu mult peste termenul prevăzut de lege, fără a se putea vorbi de o suspendare sau întrerupere a cursului prescripției, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât, iar ca o consecință a admiterii excepției va respinge acțiunea formulată de reclamant având ca obiect pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia prescriptiei dreptului la actiune.
Respinge actiunea civila formulata de reclamantul I. V., dom. în ., ., jud. D. în contradictoriu cu paratul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, cu sediul în Bucuresti, ., sector 5 .
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2013.
P., Grefier,
L. C. A.C.
Red. L.C.
Tehn. A.C./07.05.2013.
4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2148/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|
