Plângere contravenţională. Sentința nr. 2979/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2979/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 29006/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr. 2979

Ședința publică de la 25 februarie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: L. C.

Grefier: A. M. C.

Pe rol solutionarea plangerii contraventionale formulate de petentul B. A. în contradictoriu cu intimatul IPJ D..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta av. D. pentru petent si martorul P. V. N., lipsind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care:

În conf. cu disp.art. 192,193 rap. la art. 196 C., instanta procedeaza la audierea martorului P. V. N., depozitia acestuia fiind consemnata si atasata la dosar, potrivit disp.art. 198 C..

Nemaifiind cereri de formulat, probe de solicitat sau exceptii de invocat, instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.

Av. D. pentru petent pune concluzii de admitere a plangerii formulate si de anulare a procesului-verbal de contraventie contestat. F. cheltuieli de judecata.

INSTANȚA

Asupra plângerii de față, constată că:

La data de 05.11.2012, petentul B. A. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal . ,nr._,încheiat la data de 23.10.2012, de IPJ D. –Biroul Politiei Rutiere C., prin care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 280 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioada de 30 de zile, pentru fapta prevăzută de art. 52 al.1 din RA OUG 195/2002 și sancționată de art.100 al.3 lit.b din OUG 195/2002, solicitând admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal, exonerarea de la plata amenzii aplicate și restituirea permisului de conducere.

În subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii aplicate cu avertisment.

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că a data de 23.10.2012, orele 14.38, circula cu autoturismul Volvo, cu nr. de înmatriculare_ , pe . direcția de mers spre ieșirea din C. către Filiași, iar la intersecția cu Bld. Dacia a traversat pe culoarea verde a semaforului electric, deplasându-se către sediul S.C. Electrica S.A, unde intenționa să ajungă.

A arătat că după ce a traversat intersecția, aproape să ajungă la sediul S.C.Electrica, a fost oprit de agentul de poliție, fiind acuzat de faptul că ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului, fapt neadevărat, deoarece a trecut pe culoarea verde, iar în spele său cât și în fața sa erau și alți conducători auto, fapt care poate fi confirmat și dovedit, în acest sens a consemnat în procesul verbal pe care l-a semnat, că are obiecțiuni.

A susținut că a trecut pe culoarea verde a semaforului, întrucât este o intersecție importantă și foarte aglomerată și nu risca să provoace accidente de circulație .

A arătat că agentul de poliție la distanța la care se afla când acesta a fost oprit ( o distanță destul de mare) nu avea cum să vadă sau cel putin să aprecieze culoarea semaforului electric.

A arătat că împreună cu acesta în autoturism se aflau și alte persoane care pot relata cele întâmplate .

Apreciază petentul că procesul verbal este lovit de nulitate absolută, fiind incomplet, în sensul că nu este precizat locul faptei, fiind precizat generic, . nu se precizează din ce localitate și de asemenea nu se face o descriere a faptei, acesta fiind întocmit cu încălcarea dispozițiilor art.16 din OG 2/2001.

A susținut faptul că, textul de lege invocat pentru care a fost sancționat, și anume art.100 al.3 lit.b din OUG 195/2002 prevede cu totul alte fapte, decât cele pentru care a fost sancționat, fapt ce conduce la nulitatea procesului verbal.

În cazul în care se va trece peste excepțiile invocate, pe fondul cauzei, având în vedere motivele invocate, petentul a solicitat admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal, exonerarea de la plata amenzii aplicate și restituirea permisului de conducere și în subsidiar înlocuirea sancțiunilor aplicate cu avertisment.

Petentul a arătat că dovada celor menționate o va face cu înscrisuri și martori.

În drept și-a întemeiat plângerea pe OG 2/2001.

Odată cu plângerea s-a depus procesul-verbal contestat în original. La data de 16.11.2012 intimatul a depus întâmpinare, pin care a solicitat să se constate că procesul-verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, solicită ca instanța să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului și că în opinia acesteia, instanța nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal care este un act de autoritate.

Susține că măsura dispusă de agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând dovada deplină a situației de fapt menționată în cuprinsul său.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, invederează că deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și încadrării în drept.

Mai mult, susține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ este unanim acceptată, atât de doctrina de specialitate cât și în practica instanțelor judecătorești.

În drept a invocat prevederile Codului de procedură civilă și ale OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.

A mentionat faptul că nu detine material probator, abaterea săvârșită fiind constatată în mod direct de către agentul constatator.

Pentru motivele arătate, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În temeiul art. 242 alin.2 C.proc.civ a solicitat judecarea lipsă a cauzei.

În scop probatoriu petentul a solicitat și instanța a încuviințat proba testimonială, în cauza fiind audiat martorul P. V. N. la data de 25.02.2013.

Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 23.10.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu aplicarea amenzii în cuantum de 280 lei, sanctiunea si masura complementara de retinere a permisului de conducere .

S-a reținut in sarcina sa savarsirea contraventiei constand în aceea ca, în timpul deplasarii cu autoturismul cu nr de înmatriculare_, pe . C., iar la intersectia cu . trecut pe culoarea rosie a semaforului electric.

Contraventia retinuta este prevazuta de art. 52 alin.1 din RA OUG nr. 195/2002.

Potrivit art. 34 alin 1 din OG 2/2001 instanța competenta sa soluționeze plângerea verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal si hotărăște asupra sancțiunii aplicate.

Prin hotărârea pronunțata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza A. contra României s-a stabilit ca procedura contravenționala reglementata de OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor poate fi asimilata procedurii penale, din perspectiva articolului 6 din Convenție.

Una dintre garanțiile fundamentale prevăzute de articolul 6 din Convenție este prezumția de nevinovăție, astfel încât nu trebuie sa se pornească de la ideea preconceputa ca petentul a săvârșit fapta de care este acuzat, rezultând necesitatea unei administrări temeinice a probelor, procedura contravenționala fiind asimilata, in privința garanțiilor procesuale, celei penale.

Cat privește legalitatea procesului-verbal, instanța retine ca acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatata si din oficiu de către instanța.

Sub aspectul temeiniciei, se reține că starea de fapt constatată în procesul verbal nu a fost confirmată prin administrarea de către intimat a altor dovezi în acest sens, iar susținerile petentului în sensul că nu se face vinovat de fapta reținută, sunt probate de declarația martorului P. V. N., care a precizat că, aflandu-se în autotutismul care circula în spatele celui condus de petent, are cunostinta de faptul ca petentul a oprit autoturismul chiar în fata sa, la semaforul de pe . fata auto condus de petent se mai aflau oprite la semafor alte 2 sau 3 autoturisme, petentul fiind încadrat într-o coloana de autoturisme.

A precizat martorul faptul ca ulterior, dupa schimbarea culorii semaforului în verde, la aproximativ 400-500 metri, petentul a fost oprit de un agent de politie si sanctionat contraventional.

Nici în cuprinsul procesului-verbal de contravenție și nici în cuprinsul întâmpinării depuse, intimatul nu indică mijloacele de probă a faptei, care sa facă posibil controlul instanței de judecată asupra realității celor consemnate. Din analiza procesului-verbal de contravenție, instanța nu regăsește nici un element de natura să probeze consemnările agentului constatator, prin întampinare, intimatul arătând ca fapta a fost constatată in mod direct de organele de politie, nedeținând nici un material probator pentru procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 23.10.2012.

Instanța constata că, din probatorii rezulta o alta stare de fapt decât cea reținuta in sarcina petentului prin actul sancționator si in baza art.34 din O.G.nr. 2/2001 modificata, va admite plângerea formulată de petent și va dispune anularea procesului-verbal de contravenție mai sus menționat.

Va lua act ca în cauza nu se solicita cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plangerea contraventionala formulata de petentul B. A., dom. în C., .. 16, ..1, . în contradictoriu cu intimatul IPJ D., cu sediul în C., jud. D..

Anuleaza procesul-verbal ., nr._/23.10.2012 întocmit de intimat.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 25 februarie 2013.

P., Grefier,

L. C. A.C.

Red.L.C.

Tehn.A.C. 20.03.13./4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2979/2013. Judecătoria CRAIOVA