Pretenţii. Sentința nr. 8367/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 8367/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 25183/215/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8367/2013

Ședința publică de la 28 Mai 2013

Instanța constituită din:

Președinte: E. S.

Grefier: R. C. B.

Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința din data de 10.05.2013, având ca obiect pretenții formulată de reclamantul P. M. domiciliat în . în contradictoriu cu pârâtul M. C. I. domiciliat în C., .. 4, .. 1, . și intervenienta în interes propriu P. N. domiciliată în C., ., nr. 3, ., județul D. dezbateri ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată la data de 12.09.2011 sub nr._ reclamanta P. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. C. I. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata către reclamant a sumelor de 6655 lei și 700 de euro precum și plata cheltuielilor de judecată precum și instituirea în favoarea sa a unui drept de retenție asupra autoturismului Opel având seria WOLOTGF_.

În fapt reclamantul a arătat că la data de 28.04.2011 a convenit cu pârâtul să îi vândă autoturismul Opel având . sașiu WOLOTGF_, neînmatriculat în România la acea dată, tot atunci plătindu-i acestuia suma de 4000 lei.

La data de 04.05.2011 i-a dat pârâtului suma de 2655 lei reprezentând cheltuieli pe care acesta urma să le facă pentru înmatricularea autoturismului pe numele său.

În ziua de 05.07.2011 i-a dat pârâtului suma de 700 euro, reprezentând diferența de preț convenită cu acesta.

Reclamantul a mai arătat că pârâtul l-a înmatriculat pe numele unei alte persoane, respectiv P. G. N., susținând că aceasta este verișoara lui.

Constatând reaua credință a pârâtului, i-a solicitat să îi restituie întreaga sumă de bani pe care a plătit-o ca preț al mașinii și pentru înmatriculare însă aceasta a refuzat spunându-i că trebuie să îi achite un preț de 5000 de euro, după care va deveni proprietar.

În drept reclamantul a invocat prevederile art. 969 din Codul civil, iar în subsidiar pe principiul îmbogățirii fără justă cauză.

În dovedire, reclamantul a depus în copie la dosarul cauzei: acte de stare civilă, chitanțe, .

La data de 16.03.2012 pârâtul M. C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul a înțles să invoce lipsa calității procesual pasive a pârâtului având în vedere că pârâtul a contractat cu reclamantul în calitate de mandatar al numitei P. M. și nu în nume propriu.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În fapt, pârâtul a contractat cu numitul P. M. în vederea achiziționării respectiv vânzării unui autovehicul.

În acest sens s-au încheiat mai multe contracte de mână pentru fiecare dintre acestea stipulându-se că sumele de bani plătite reprezintă chirie, având în vedere că automobilul se află la P. M..

Având în vedere că acesta nu a plătit și nici nu a returnat autoturismul, proprietarul P. N. a formulat plângere penală împotriva lui P. M. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere, în acest sens punându-se în mișcare acțiunea penală.

Excepția non adimplenti contactus arată că nimeni nu -și poate invoca propria culpă în neexecutarea unei obligații, drept pentru care solicită respingerea acțiunii.

La termenul din data de 23.03.2012 numita P. N. a depus cerere de intervenție în interesul pârâtului M. C. I..

În fapt a arătat că este proprietarul autoturismului marca Opel tip Astra cu numărul de identificare WOLOTGF_(astfel cum rezultă din certificatul de înmatriculare al autoturismului și respectiv contractul de vânzare cumpărare pe care îl anexează prezentei), autoturism pe care a hotărât să îl ofere spre vânzare prin intermediul numitului M. C. I..

În această calitate M. C. I. a purta discuții cu reclamantul P. M. în vederea vânzării pentru reclamant, respectiv cumpărării autoturismului anterior menționat.

Având în vedere cele anterior menționate, a solicitat să se admită în principiu cererea de intervenție în interesul pârâtului M. C. I. și pe cale de consecință să se constate lipsa calității procesuale pasive a acestuia, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Totodată în temeiul art. 49 alin. 2 C.pr,civ formulează cerere de intervenție în interes propriu în contradictoriu cu reclamantul P. M., prin care solicită obligarea acestuia la restituirea autoturismului marca Opel tip Astra cu numărul de identificare WOLOTGF_ având în vedere că este proprietarul autoturismului marca Opel Astra cu nr. de identificare WOLOTGF_,.

A mai arătat că între numitul M. C. I. și numitul P. M. s-au purtat discuții în vederea vânzării autoturismului menționat convenindu-se a se achita un acont de 4000 lei, ulterior achitându-se încă 700 de euro, iar în cazul în care se va concretiza vânzarea, suma achitată cu titlu de acont să reprezinte valoarea închirierii autoturismului pentru o perioadă de 2 luni, autoturismul urmând a fi restituit.

Precizează faptul că în urma achitării sumei de 4000 lei RON i s-a predat numitului P. M. autoturismul marca Opel tip Astra cu nr. de identificare WOLOTGF_ și din acel moment nu a reușit să stabilească contractul cu acesta.

Având în vedere că autoturismul se află în continuare în detenția numitului P. M., din acțiunile acestuia ( absența unui răspuns la toate datele de contact oferite de acesta ) rezultă în mod cert refuzul de restituire a bunului, neoferindu-se nicio justificare asupra refuzului, iar reclamanta se află în imposibilitatea obiectivă de exercitarea atributelor specifice dreptului de proprietate asupra autoturismului care îi aparține.

Totodată având în vedere că acesta nu înțelege să achite diferența de preț, până la 5000 euro, apreciază că în cauză nu s-a perfectat contractul de vânzare cumpărare, drept care în temeiul art. 1077 Cod civil, solicită obligarea reclamantului P. M. la restituirea autoturismului către reclamantă.

Anexat a depus la dosarul cauzei în copie: cartea de identitate și contract de vânzare cumpărare.

Prin încheierea din data de 11.05.2012 instanța a dispus încuviințarea în principiu a cererii de intrevenție în interes propriu depusă de numita P. N., a dispus introducerea în calitate de intervenient a numitei P. N. și a respins cererea de intrevenție accesorie formulată de intervenienta în interes propriu P. N..

P. N. S. a depus precizare a cererii de intervenție formulate solicitând totodată ca în temeiul art. 977 și următoarele C.civil să interpreteze înscrisurile sub semnătură privată încheiate între P. M. și M. C. drept promisiune bilaterală de vânzare cumpărare, primul având calitatea de promitent- cumpărător și al doilea calitatea de mandatar al intervenientei -promitent vânzător.

A mai arătat că sumele de bani achitate de către P. M. constituie arvuna drept pentru care în temeiul art. 1298 Cod civil, acesta nu mai este îndriduit la recuperarea acesteia având în vedere ca transmiterea proprietății intervenientei auspra autoturismului marca Opel tip Astra, cu nr. de identificare WOLOTGF_, nu s-a efectuat din culpa acestuia, acesta neîndeplindu-și obligația de a achita prețul.

În consecință, a solicitat să se admită cererea de intervenție a intervenientei, să fie reclamantul P. M. la restituirea autoturismului sub sancțiunea de daune interese de 50 lei / zi de întârziere, să se respingă acțiunea reclamantului P. M. ca neîntemeiată și să se admită excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. C., cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 05.04.2013 intervenienta P. N. a formulat precizare a cererii inițiale prin care a menționat că în fapt intervenienta a achiziționat din Germania un autoturism marca Opel Astra fabricat în anul 2002.

Ulterior achiziționării a decis vinderea acestui autoturism, drept pentru care a fost lăsat într-un parc auto second hand, numitul M. C. I. urmând a se ocupa de vinderea acestui autoturism în numele și pe seama sa.

În situația dată, acesta i-a învederat că de autoturismul său se interesează o persoană dar că nu are suma de bani necesară pentru achitarea întregului preț de 5000 de euro, motiv pentru care solicitată achiziționarea acestuia în rate.

Dându-i acceptul pentru această modalitate de vindere, M. C. I. a primit suma de 4000 lei precum și a proximativ 700 euro, bani care reprezentau arvuna și plata taxelor de înmatriculare a autovehiculului, predând totodată autoturismul cumpărătorului, respectiv lui P. M..

Având în vedere că acesta din urmă nu a înțeles de a-și onora obligațiile de plăti și diferența de preț, a înțeles să formuleze împotriva acestuia plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere.

În consecință., apreciază că sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale a numitului P. M..

A mentionat că daunele cominatorii reprezintă o sancțiune pecuniară ce se aplică de instanțele de judecată în vederea asigurării executării unei obligații de a face sau a nu face iar rațiunea acordării unor astfel de daune o constituie exercitarea efectului lor de constrângere asupra debitorului care persistă în neexecutarea obligației pe care și-a asumat-o, prin silirea lui la plată către creditor a unor sume calculate în raport cu durata întârzierii îndeplinirii obligației de a face sau de a nu face ( ICCJ secțiile Unite - decizia nr. XX/12.12.2005 ).

În consecință, solicită respingerea acțiunii reclamantului P. M., admiterea cererii de intervenție și în consecință, obligarea acestuia la predarea autoturismului sub sancțiunea de daune cominatorii de 50 lei/ zi de întârziere.

La data de 05.04.2013, P. M., reclamant a depus precizări ale cererii de chemare în judecată cu privire la obiectul cererii în sensul că solicită rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare intervenită între reclamant și pârât la data de 28.04.2011, privind vânzarea-cumpărarea autoturismului Opel Astra materializată în înscrisurile depuse la dosarul cauzei, din culpa exclusivă a promitentului vânzător M. C. I..

Solicită obligarea pârâtului să îi restituie suma de 6657 lei RON, precum și suma de 700 de euro, pe care le-a plătit acestuia cu titlu de preț, precum și de cheltuieli necesare pentru înmatricularea autoturismului solicitate de pârâtul- vânzător.

Cu privire la temeiul de drept al cererii, acesta este reprezentat de dispozițiile art. 969, 970, 1020, 1021 C.civil .

La data de 05.04.2013 intrevenienta P. N. a depus precizare a cererii de intervenție, arătând că intervenienta și-a îndeplinit obligația esențiala de predare a autoturismului - art. 1314 C.civ., obiect al convenției anterior amintite iar P. M. nu si-a respectat obligația corelativa de plata a prețului - art. 1361 C.civ, in cauza fiind incidente dispozițiile art. 1365 C.civ.

Totodata, avand in vedere natura contractului, contract de vanzare- cumparare cu arvuna/antecontract apreciază ca in cauza sunt incidente dispozițiile art. 1365 C.civ. raportate la dispozițiile art. 1298 C.civ., drept pentru care cumpărătorul P. M. pierde arvuna data si are obligația de predare a bunului.

Pe de alta parte, avand în vedere reaua-credinta a reclamantului P. M. in exercitarea obligațiilor contractuale, in scopul garantării obligației de predarea a bunului, solicită obligarea acestuia la plata daunalor cominatorii in cunatum de 50 lei/ întârziere. "

În consecință, solicită respingerea acțiunii reclamantului P. M., admiterea cererii de intervenție și în consecință, obligarea acestuia la predarea autoturismului sub sancțiunea de daune cominatorii de 50 lei/ zi de întârziere.

Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantului, intervenientei în interes propriu și pârâtului, proba testimonială cu martorii Tărțăleanu C., R. G. A..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 28.04.2011 reclamantul P. M. a convenit cu pârâtul M. C. I. asupra cumpărării autoturismului marca Opel, cu număr de identificare WOLOTGF_, sens în care reclamantul a achitat pârâtului suma de 4.000 lei cu titlu de avans, astfel cum rezultă din chitanța încheiată la data respectivă.

În legătură cu natura convenției încheiate, instanța reține din interogatoriul administrat reclamantului, că între părți s-a încheiat o promisiune de vânzare cumpărare, prețul urmând a fi achitat de către reclamant în mai multe tranșe. Acest lucru rezultă din chitanțele încheiate ulterior la data de 04.05.2011 și 05.07.2011, dar și din raspunsul la interogatoriu al părților și declarațiile martorilor Tărțăleanu C. și R. G. A..

Astfel, la data de 04.05.2011 pârâtul a primit de la reclamant suma de 26.550 lei, contravaloare taxa de poluare, numere de preferință, asigurare obligatorie, asigurare casco, întocmire dosar poliție iar la data de 05.07.2011 a mai primit suma de 700 Euro reprezentând rată la autoturism, astfel cum reiese din cele două chitanțe încheiate la datele respective.

Instanța mai reține că intervenienta în interes propriu a cumpărat autoturismul sus mentionat la data de 16.02.2011 achitând prețul de 3550 Euro, potrivit contractului de vânzare cumpărare depus la dosarul cauzei (f.37).

La data de 05.05.2011 autoturismul a fost înmatriculat pe numele intervenientei, cu numărul de înmatriculare_ .

După cum au susținut pârâtul dar și intervenienta în interes propriu, precontractul de vânzare cumpărare a fost încheiat de pârât în calitate de mandatar al intervenientei, iar nu în nume propriu, pârâtul oferind spre vânzare autoturismul aflat într-un parc auto, administrat de acesta.

Aspectele susținute de aceștia sunt confirmate de răspunsul la interogatoriu administrat intervenientei coroborat cu înscrisurile sus menționate.

Prin urmare, chiar dacă în cele trei chitanțe încheiate cu reclamantul, nu este menționată calitatea de mandatar a pârâtului, instanța reține că acesta a înstrăinat autoturismul în baza mandatului acordat de intervenientă.

Instanța arată că potrivit dispozițiilor care reglementează contractul de mandat (art.1533 Cod Civil) acesta se poate încheia prin simplul acord de voință, legea necondiționând încheierea sa valabilă de vreo formă specială. D. în anumite cazuri, când legea prevede forma solemnă a actului ce urmează a fi încheiat de mandatar, și mandatul trebuie să îmbrace aceeași formă.

De asemenea, instanța reține că între mandant și terț există raporturi juridice directe iar toate efectele actului încheiat de mandatar se răsfrâng asupra mandantului.

În speță nu se poate vorbi despre un mandat fără reprezentare, pentru ca terțul cocontractant să se îndrepte direct împotriva mandatarului, întrucât din declarația martorului R. G. A. rezultă că reclamantului i s-a adus la cunoștință faptul că autoturismul aparține intervenientei.

Prin urmare, instanța urmează a admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârât prin întâmpinare, urmând a respinge acțiunea formulată ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Referitor la cererea de intervenție în interes propriu, instanța constată că intervenienta a invocat în speță dispozițiile art.1365 Cod Civil, privind rezoluțiunea vânzării pentru neplata prețului, solicitând în consecință obligarea reclamantului la restituirea autoturismului sub sancțiunea plății de daune cominatorii.

Instanța arată că rezoluțiunea este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic iar potrivit art.1021 Cod civil, rezoluțiunea are caracter judiciar, partea îndreptățită trebuind să se adreseze instanței judecătorești cu o acțiune în rezoluțiune, în situația în care părțile nu au prevăzut în contract un pact comisoriu.

Instanța mai arată că pentru admisibilitatea acțiunii în rezoluțiune judiciară trebuie îndeplinite trei condiții: 1.una dintre părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i revin, neexecutarea putând fi și parțială dar trebuie să fie considerată esențială la încheierea contractului. 2.neexecutarea să fie imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația 3.debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere, în condițiile prevăzute de lege.

Prin urmare, instanța va trebui să stabilească daca reclamantul nu și-a respectat obligația de plată a prețului pentru a se solicita rezoluțiunea pentru neîndeplinirea obligației.

In acest sens, instanța arată că deși reclamantul a susținut că prețul autoturismului a fost achitat în întregime conform celor 3 chitanțe, nu poate reține aceste susțineri, pentru următoarele motive. În primul rând, în ultima chitanță încheiată la data de 05.07.2011 s-a mentionat că suma de 700 Euro reprezintă rată la autoturism conform înțelegerii verbale, prin urmare apare pertinentă susținerea pârâtului și intervenientei conform căreia vânzarea s-a făcut cu plata prețului în rate care nu au fost achitate în întregime. În plus, intervenienta a achiziționat autoturismul cu suma de 3550 Euro, fiind putin probabil sa-l ofere spre vânzare la un preț inferior celui de achiziție. De asemenea, martorul R. G. A. a menționat că prețul autoturismului era afisat pe acesta, fiind în jur de 4000 Euro iar părțile s-au înțeles ca plata să se facă în rate.

Față de cele arătate, instanța constată că reclamantul nu si-a respectat obligația de a achita prețul autoturismului, iar neexecutarea obligației îi este imputabilă.

În legătură cu cea de-a treia condiție instanța arată că punerea în întârziere a debitorului se poate realiza, prin notificarea debitorului prin intermediul executorului judecătoresc de a executa obligația, potrivit art.1079 vechiul cod civil sau prin cererea de chemare în judecată a debitorului. Astfel, introducerea prezentei cereri de către intervenientă are ca efect punerea în întârziere a reclamantului.

Față de aceste considerente instanța va admite acțiunea formulată de intervenientă și va dispune rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare mai sus arătat.

Rezoluțiunea are ca efect principal desființarea retroactivă a convenției sinalagmatice, astfel că părțile urmează a fi repuse în situația anterioara, prin restituirea către intervenientă a autoturismului mentionat, respectiv restituirea către reclamant a sumei achitate cu titlu de avans-6655 lei și 700 Euro.

Referitor la susținerea intervenientei in sensul că reclamantul a pierdut arvuna dată, potrivit art.1298 C. Civil, instanța arată că suma achitată de reclamant a fost plătită cu titlul de avans(acont), reprezentând o parte din preț, astfel cum rezultă din mențiunea cuprinsă în chitanța din data de 28.04.2011. Astfel, instanța nu poate reține susținerile martorului R. G. A., în sensul că se pierde avansul în caz de neachitare a ratelor, întrucât nu se coroborează cu nici o altă proba administrată în cauză, fiind în contradicție cu mențiunea din cuprinsul chitanței.

Cererea intervenientei de plată a daunelor cominatorii este neîntemeiată în condițiile în care potrivit art.580 indice 3 alin.5 C., în cazul neexecutării obligației de a face, nu se pot acorda daune cominatorii.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga reclamantul la plata către intervenientă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8,15 lei, taxa timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. C. I..

Respinge acțiunea formulata de reclamantul P. M. domiciliat în . în contradictoriu cu pârâtul M. C. I. domiciliat în C., .. 4, .. 1, ., județul D., ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.

Admite în parte cererea de intervenție în interes propriu astfel cum a fost precizată.

Dispune rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 28.04.2011.

Dispune repunerea părților în situația anterioara prin restituirea către intervenientă a autoturismului marca Opel Astra cu număr de înmatriculare_ precum și restituirea către reclamant a sumei achitate ca avans in cuantum de 6655 lei și 700 EURO.

Obligă reclamantul la plata către intervenientă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8,15 lei, taxa timbru și timbru judiciar.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 28.05.2013.

PreședinteGrefier E. S. R. C. B.

Red. ES./ Tehnored. RCB/ 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 8367/2013. Judecătoria CRAIOVA