Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 25489/215/2013
Dosar nr._ -înlocuire sancțiune amenzii-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr._
Ședința publică de la 27 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. S.
Grefier V. P.
Pe rol soluționarea cererii de înlocuire a amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității formulată de petenta Poliția Locală a Municipiului C. în contradictoriu cu intimata V. D. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Procedând în condițiile art. 131 N.C.Pr.civ. la verificarea competenței, instanța constată că în conformitate cu dispozițiile art. 391 din OG nr. 2/2001 Judecătoria C. este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
În temeiul art. 238 alin. 1 N.C.Pr.civ., instanța stabilește că durata estimată, optimă și previzibilă, necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de circumstanțele cauzei, este de cel mult 30 de zile.
În conformitate cu dispozițiile art. 258 raportat la art. 255 N.C.p.c., încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de petent prin sesizarea formulată, ca fiind admisibilă și necesară soluționării cauzei.
Instanța, constatând probele administrate declară cercetarea procesului încheiată conform art. 244 N.C.Pr.civ. și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele :
La data de 18.07.2013, petenta Poliția Locală a Municipiului C. în contradictoriu cu intimata V. D. I., a formulat cerere de înlocuire a amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În motivare, petentul a arătat că, potrivit prevederilor art. 9, alin. 3 din O.G. 2/2001 „încazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”. În continuare petentul a învederat că din cuprinsul dosarului de executare al Primăriei Băilești, județul D. rezultă că nu există posibilitatea executării silite pentru încasarea amenzilor stabilite prin procesul-verbal de contravenție ..C. nr._ întocmit la data de 30.04.2010.
Cu referire la prevederile art. 9, alin. 5 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aplicarea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității este condițională de acordul contravenientului, petentul a arătat că au fost declarate neconstituționale de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1354/2008. Astfel, examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea a constatat că prin dispozițiile art. 9, alin. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 aplicarea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității este condițională de acordul contravenientului, acest fapt fiind de natură a lipsi de eficiență sancțiunea aplicată pentru comiterea unei fapte antisociale, cu consecința încălcării dispozițiilor art. 1, alin. 5 din Constituția României, în conformitate cu care „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.
S-a solicitat de către petent judecarea cauzei în lipsa părților legal citate.
În dovedirea cererii, petentul a depus la dosar originalul procesului-verbal de contravenție ..C. nr._ întocmit la data de 30.04.2010, adresa nr._/10.12.2012, procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate, titlul executoriu nr. 5735/10.06.2010, somația nr. 5735/10.06.2010, adres a nr. 711/07.06.2012, adresa nr._/05.06.2012 emisă de Primăria Băilești.
Intimatul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale în materie instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ..C. nr._ întocmit la data de 30.04.2010, intimatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 100 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de dispozițiile art. 45 pct. 2 din L 92/2007 și sancționate potrivit disp. 45 pct. 2 din L 92/2007.
Intimatului i-a fost comunicat actul sancționator comunicat însă acesta nu și-a îndeplinit obligația de plată a amenzii contravenționale în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii.
În procedura de executare a sancțiunii aplicate s-a constatat de către organul de executare imposibilitatea executării silite a sancțiunii aplicate întrucât debitorul nu prezintă bunuri susceptibile de executare silită a creanțelor bugetare. Prin urmare, a fost dispusă restituirea titlului executoriu către organul constatator, în vederea urmării procedurii reglementate de art. 5 coroborat cu art. 9 din O.G. 2/2001.
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. 3 din OG 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată în a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama și de partea din amendă care a fost achitată.
Față de situația de fapt constatată instanța, reținând că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de dispoziția legală mai sus menționată, va admite cererea și va dispune înlocuirea înlocuirea sancțiunii cu amendă contarvențională în cuantum de 100 lei aplicate intimatei V. D. I. prin procesul – verbal de contravenție ..C. nr._ întocmit la data de 30.04.2010 cu prestarea unei activității în folosul comunității pe o durată de 25 ore,ce se va executa pe raza Unității Administrativ –Teritoriale oraș Băilești, jud. D., în domeniul serviciilor publice, în locurile stabilite prin hotărârea Consiliului Local.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta Poliția Locală a Municipiului C. în contradictoriu cu intimata V. D. I., domiciliată în Băilești, .. 194, județul D..
În conformitate cu dispozițiile art. 39 ind.1 din OG nr. 2/2001 dispune înlocuirea sancțiunii cu amendă contarvențională în cuantum de 100 lei aplicate intimatei V. D. I. prin procesul – verbal de contravenție ..C. nr._ întocmit la data de 30.04.2010 cu prestarea unei activității în folosul comunității pe o durată de 25 ore,ce se va executa pe raza Unității Administrativ –Teritoriale oraș Băilești, jud. D., în domeniul serviciilor publice, în locurile stabilite prin hotărârea Consiliului Local.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică azi, 27.11.2013.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red. R.S./tehn.V.P.
4 ex./10.01.2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 03/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2285/2013.... → |
|---|








