Contestaţie la executare. Sentința nr. 9542/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9542/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 02-07-2014 în dosarul nr. 15516/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 9542/2014
Ședința publică de la 02 Iulie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE -CLAUDIA-MIRELA RADU
Grefier -A.-E. B.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea N. S. L. în contradictoriu cu creditorii O. P. SA, B. T. ANELIN D., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probatoriul fiind administrat, instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată și reține următoarele:
La data de 22.04.2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._
contestația la executare formulată de contestatoarea contestatoarea N. S. L. în contradictoriu cu creditorii O. P. SA, B. T. ANELIN D. împotriva Somației din data de 04.04.2014 în cadrul dosarului de executare silită nr.314/EX/2014, precum și împotriva Încheierii nr.314/04.04.2014 emisă în cadrul aceluiași dosar de executare nr.314/EX/2014 și împotriva tuturor actelor de executare silită efectuate de creditor solicitând admiterea contestației, anularea tuturor actelor de executare silită întocmite în cadrul dosarului de executare nr.314/EX/2014, încetarea executării silite.
In motivarea contestației, s-a arătat că, prin Somația din data de 04.04.2014 emisă de Biroul Executorului Judecătoresc T. Anelin D. i s-a comunicat obligația de achitare a sumei de 2.599,87 lei compusă din 204 lei cheltuieli de judecată și 1942,77 lei debit și 453,10 lei cheltuieli de executare, debitul în cuantum de 1.942,77 lei având ca baza titlul executoriu reprezentat de Sentința Civilă nr._/16.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr._/299/2009.
Totodată a precizat că așa cum rezultă din Adresa eliberată de B. E. M. dosarul de executare silită nr.651/E/2009 ce sta la baza sentinței pronunțate privind întoarcearea executării silite privește pe debitorul Iovitoiu N., nu pe N. S. L. .
A mai arătat că înțelege să invoce excepția lipsei procesuale paseive a acesteia în raport de dosarul de executare silită.
Totodată a arătat că sub aspect de excepție solicită să se constate ca debitul în cuantum de 1942,77 lei și cheltuieli de judecată în cuantum de 204 lei ce are la baza titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr.22.534/16.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr._/299/2009 să fie prescrisă.
A mai arătat că potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, art.3 al aceluiași act normativ prevăzând faptul că termenul de prescripție este de 3 ani..
În drept contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art.711 și următoarele C.P.C .
În scop probator, contestatoarea a depus la dosar următoarele înscrisuri:chitanța nr._/17.04.2014 somația, încheierea nr.314/04.04.2014, încheierea nr.3521/17.03.2014 pronunțată de Judecătoria C., încheierea nr.3403/13.03.2014, Sentința Civilă nr._/16.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
La termenul de judecată din data de 22.05.2014 s-a depus de către creditorul O. P. S.A întâmpinare, prin care s-a solicitat respingerea contestației la executare, ca fiind neîntemeiată, obligarea reclamantei debitoare la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu .
A arătat că la data de 17.03.2014, în baza cererii de executare silită a creditoarei S.C O. P. S.A, Judecătoria C. a pronunțat Încheierea de Ședință nr.3521 din Camera de Consiliu în dosarul nr._, prin care a admis cererea de încuviințare a executării silite formulată de B. T. Anelin D. în dosarul de executare nr.314/2014 și a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Sentința Civilă nr._/16.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului din dosarul nr._/299/2009.
Totodată a precizat că la data de 04.04.2014, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința Civilă nr._ din data de 16.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr._/299/2009, B. T. Anelin D. a emis somația de plată pentru reclamanta debitoare N. S. L. prin care i-a pus în vedere să achite creditoarei S.C O. P. S.A suma de 2.146,77 lei actualizată cu indicele de inflație reprezentând debit restant, la care se adaugă cheltuielile de executare în cuantum de 453,10 lei stabilite de executorul judecătoresc prin încheierea nr.314/04.04.2014.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a reclamantei debitoare arată că la data de 16.11.2010, prin sentința civilă nr._, Judecătoria Sectorului 1 București a admis contestația la executare a ..A în contradictoriu cu N. S. L. în considerentele sentinței civile, instanța, din eroare materială, a făcut referire la dosarul de executare nr.651 /2009 B. Enca M., în loc de dosarul de executare 195/2009 B. Enca M. .
A mai precizat că conform adresei de înființare a popririi nr.195/2009 emisă de B. Enca M. creditoarea în dosarul de executare nr.195/2009 deschis la B. Enca M. este N. S. L..
A mai precizat că în data de 25.02.2014, în baza titlului executoriu constituit de Sentința Civilă nr._/16.11.2010, creditoarea S.C O. P. S.A a cerut executarea silită prin cererea nr.6289 înregistrată la B. T. Anelin D., prin care a solicitat declanșarea procedurii de execuatre silită până la concurența sumei de 2.146,77 sumă constituită din suma de 1.942,77 lei încasată de debitoarea N. S. L. în dosarul executional nr.195/2009 constituit la B. Enca M. și din cheltuieli dfe judecată în valoare de 204 lei.
Totodată a învederat că procedura de executare silită în prezența speță este cea prevăzută de Noul Cod de Procedură Civilă, fiind începută după . 25.02.2014, reclamanta debitoare susținând în mod eronat că dreptul de a cere executarea silită este prescris.
În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.715 alin.3 și art.705 C.P.C .
La întâmpinare au fost atașate următoarele înscrisuri:comunicarea adresa Judecătoria C. din 24.04.2014, data comunicării 07.05.2014, Sentința Civilă nr._/16.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr._/299/2009, adresa de înființare poprire creanță nr.195/2009, cererea de executare silită pentru debitor N. S. L. din data de 25.02.2014.
La data de 24.06.2014 s-a depus la dosarul cauzei în copie certificată cu originalul dosarul de executare nr.314/EX/2014.
Analizând actele si lucrările dosarului si având in vedere dispozițiile legale in materie, instanța retine următoarele:
Prin SC nr._/16.11.2010 a Judecătoriei Sectorului 1 București contestatoarea N. S. Letiția, alături de N. V. au fost obligați la plata către intimata ., a sumei de 1942,77 lei prin întoarcerea executării și la plata sumei de 204 lei cheltuieli de judecată, sentință ce este definitivă de la data pronunțării, respectiv de la data de 16.11.2010, recursul nefiind suspensiv de executare.
Pentru neexecutarea de bună voie a titlului executoriu menționat, creditoarea intimată a solicitat executarea silită a hotărârii la data de 25.02.2014, întocmindu-se dosarul de executare nr. 314/EX/2014 al B. T. Anelin D..
În speță, contestatoarea invocă lipsa calității sale de debitor, susținere pe care instanța o va respinge, având în vedere că în dispozitivul titlului executoriu, parte din hotărâre care se execută, contestatorea figurează ca și debitoare a obligației de plată.
În ceea ce privește prescrierea dreptului de a solicita executarea silită, instanța constată următoarele:
Potrivit disp. art. 705 NCPC, "(1)Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripție este de 10 ani.(2)Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită. În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii lor definitive."
În speță, hotărârea judecătorească pronunțată cu drept de recurs, a devenit definitivă la momentul pronunțării, adică la data de 16.11.2014, iar la data începerii executării silite, adică la momentul formulării cererii de executare silită de către creditor, respectiv 25.02.2014, termenul de prescripție a executării silite de 3 ani se împlinise, astfel că instanța va constata prescrisă executarea silită a titlului executoriu reprezentat de SC nr._/2010 a Judecătoriei Sector 1 București și, pe cale de consecință, va dispune anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr.314/EX/2014 al B. T. Anelin D. și încetarea executării silite.
Văzând și disp. art. 453 NCPC,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea N. S. L., cu domiciliul în Târgu Cărbunești, Trandafirilor, nr.51A, ., . în contradictoriu cu creditorii O. P. SA, cu sediul în sector 1 București, Coralilor, nr.22 A,, B. T. ANELIN D., cu sediul în C., România Muncitoare, nr.54 A, ., județul D. .
Costată prescrisă executarea silită a titlului executoriu reprezentat de SC nr._/2010 a Judecătoriei Sector 1 București și dispune anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr.314/EX/2014 al B. T. Anelin D. și încetarea executării silite.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 186 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 02.07.2014.
Președinte,Grefier,
C. M. R. B. A. E.
Red.C.M.R
Tehnored.A.B
A.B. 08 Iulie 2014
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9925/2014. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... → |
---|