Contestaţie la executare. Sentința nr. 6299/2014. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6299/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 32632/215/2012
Dosar nr._ - contestație la executare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6299/2014
Ședința publică de la 05 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C.
Grefier A. M.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator G. R. C. și pe intimat B.C.R., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au raspuns partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Instanța invoca din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecata, reținând cauza spre soluționare pe acest aspect.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata:
Potrivit art. 248 C.p.c. orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina păți timp de 1 an.
Așadar, in conformitate cu acest text legal, in cazul nerespectarii cerintei de a exista continuitate intre actele de procedura, intervine perimarea. Aceasta are o natură mixtă in sensul ca este atât o sancțiune procedurala –de aplicatie generala- care opereaza in ipoteza nerespectării termenului prevazut de lege, cat si o prezumtie de desistare, dedusa din faptul nestaruintei –vreme îndelungata-in judecata.
Pentru a interveni perimarea unei acțiuni este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții.
În primul rând perimarea presupune existența pe rolul instanței de judecată a unei cerii de chemare în judecată, iar procesul declanșat să fie lăsat în nelucrare din vina părții un anumit interval de timp.
Lăsarea procesului în nelucrare presupune nerespectarea principiului continuității în îndeplinirea actelor de procedură, care se aplică în cazul oricărei persoane fizice sau juridice ce apelează la concursul forței coercitive a statului.
Or, in speța, din verificarea actelor de la dosar rezulta ca ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 25.03.2013, când s-a menținut suspendarea cauzei în temeiul art. 155 ind. 1 C., pentru că contestatorul nu si-a îndeplinit obligatia stabilita de instanta în sarcina sa prin încheierea de sedinta din 28.01.2013, respectiv aceea de a face dovada achitarii taxei judiciare de timbru în suma de 194 lei si 0,3 lei timbru judiciar, obligatie care a generat suspendarea cauzei, în temeiul disp.a rt. 155 ind.1 C. si nici aceea de a achita taxa de timbru aferenta cererii de repunere pe rol a cauzei, în suma de 97 lei, desi a fost legal citat cu aceasta mentiune.
Întrucât de la aceasta data si pana la termenul de fata a trecut mai mult de un an, iar vina pentru rămânerea in nelucrare a cererii de chemare in judecata ii incumba reclamantului si ținând cont de faptul ca nu se poate retine incidenta vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare (in sensul art. 249-251 C.), instanța apreciază ca devin aplicabile dispozițiile art. 248 C..
Pe cale de consecința, având in vedere si art. 252, al. 1, teza I C.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea formulată de contestatorul G. R. C., cu domiciliul în C., ., ., jud. D., în contradictoriu cu intimata B.C.R, cu sediul în C. jud. D..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Mai 2014.
Președinte,Grefier,
L. CanacheA. M.
Red L.C.
Tehnored./A.M.
2 ex./09.05.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3258/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7559/2014.... → |
|---|








