Plângere contravenţională. Sentința nr. 7559/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7559/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 34690/215/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ - plângere contravențională -

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7559/2014

Ședința publică de la 26 Mai 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. C.

GREFIER: C. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta I. I. C. C. C. în contradictoriu cu intimatul I. D., având ca obiect plângere contravenționala .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petenta, prin avocat B. A., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, martora G. A. G., lipsind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost executat mandatul de aducere al martorei G. A. G., după care:

Instanța, în temeiul art. 311 C., procedează la audierea martorei G. A. G., sub prestare de jurământ religios, declarația acesteia fiind consemnata si atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petenta, prin avocat B. A., solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului-verbal de contravenție și exonerarea de plata amenzii aplicate. În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertismentul. A dovedit că fapta nu există, întrucât petenta nici nu avea program de lucru la ora reținută în procesul-verbal de contravenție. Arată că nu solicită obligarea intimatului la plata cheltuielilor de contravenție.

INSTANȚA,

Prin acțiunea înregistrată la data de 23.10.2013, petenta Întreprinderea Individuală C. C. C. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. D. anularea procesului - verbal . nr._ din data de 08.10.2013, exonerarea de la plata amenzii, iar într-o teză subsidiară admiterea plângerii și înlocuirea amenzii cu avertisment.

În fapt, societatea petentă a fost sancționată cu amendă în cuantum de 8000 lei prin procesul verbal contestat încheiat la data de 08.10.2013 pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 13 it h din Legea nr. 319/2006 și sancționată de art. 39 alin. 4 din legea nr. 319/2006, reținându-se în sarcina petentei faptul că nu a instruit lucrătorii G. A. G. și B. C. asupra riscurilor la care sunt supuși la locul de muncă, aspect consemnat în procesul verbal de control nr. 2048 din data de 07.10.2013.

Petenta a mai arătat că procesul - verbal de contravenție este nelegal întocmit întrucât starea de fapt reținută nu este reală. Astfel persoanele găsite nu erau angajatele societății și prin urmare nu aveau cum să le facă instructaj privind locul de muncă și pericolele la care ar fi expuși. G. A. G. și B. C. nu erau angajații societății, iar declarațiile lor au fost date sub amenințare și intimidare. De altfel, aceștia nu desfășurau in momentul controlului nici un fel de activități care sa conducă la ideea ca erau angajații societății, mai ales ca stăteau pe o canapea, la masa, ca orice client. Nu are nici un angajat pentru ca barul nu este o locație prea căutata si nici foarte mare care sa necesite personal angajat . Are doar câteva locuri . De altfel, singurul angajat al întreprinderii individuale este C. C. C., daca ar fi fost necesar mai mulți angajați atunci tipul de întreprindere ar fi fost societate comerciala.

Astfel, numitul C. C. deține un bar in cartierul Rovine doar din luna iunie a acestui an, . mica cu doar 6 mese pentru clienți. Fiind vorba de o locație mica acesta este cel care asigura servirea in acest „barulet", întrucât este lesne de inteles ca pentru numai 6 mese practice nu s-ar justifica prezenta a inca unui angajat, motivate pe de o parte de lipsa veniturilor suficiente pentru a suporta un salariu in plus, iar pe de alta parte nu este un spațiu mare si nu are o capacitate care sa permită o activitate continua pentru doi angajați. Astfel este foarte important de menționat faptul ca spațiul efectiv dedicat clienților este de maxim 15 metrii pătrați. Ori chiar daca ar fi ocupate toate mesele, tot nu ar fi justificata prezenta a doi angajați care sa servească clienții de la 6 mese . Este de notorietate faptul că in barurile mari, de exemplu cu peste 20 mese si implicit cu mai mulți angajați, fiecărui angajat ii sunt repartizate un sector cu cel puțin 7-8 mese la care sa servească .

Mai mult, nici chiar in restaurantele de lux nu exista ospătari care sa servească numai 3 mese .Daca ar fi sa credem opinia paratei ca in barul acestuia își mai desfășura activitatea încă un angajat in afara de petent.Este practic absurda si ireala reținerea făcuta in sensul ca pentru 6 mese ar fi nevoie de 2 angajați atâta timp cit se cunoaște ca nici un bar nu este frecventat la capacitate de clienți pe parcursul timpului de lucru care este de 6 ore pe zi, intre orele 22-4, ci exista doar cel mult 2-3 ore in care ar putea fi cele 6 mese ocupate . Mai mult decit atat, nu este de neglijat faptul ca avem doar citeva luni de funcționare, timp in care nu se putea forma o clientela proprie si permanenta, astfel incit sa aibă venituri excedentare care sa-i permită angajarea inca unei persoane care practic nu ar avea ce sa facă in cea mai mare parte a timpului .Va dovedi cu acte veniturile minime ale societății . De altfel, chiar si programul de 6 ore nu justifica prezenta inca unui angajat cit timp nu se lucrează in ture si nu exista program in timpul zilei . Cu atat mai mult, pentru considerentele arătate nu se justifica prezenta unui lăutar angajat, cum in mod absurd a fost consemnat de către parata care, in mod sigur a pierdut din vedere pana la încheierea procesului verbal la sediul acesteia faptul ca barul este o locație extreme de mica confundându-l probabil cu alte baruri vizitate in ziua respective si intimidând un copil ca ar fi cântaret si de unul singur .

Pe fond, daca totuși se va trece peste apărările mai sus menționate, solicită instanței sa constate gradul de pericol social scăzut al faptei reținute in sarcina societății, motiv pentru care apreciază ca amenda aplicata este disproporționata in raport de presupusa fapta savârșită . Prin urmare, respectând proporția intre pericolul social al faptei săvârșite si urmarea produsa de aceasta fapta apreciază ca in situația in care se va trece peste motivul de nulitate invocat mai sus, se poate înlocui sancțiunea amenzii cu cea a avertismentului in conformitate cu OG 2/2001.

Având in vedere considerentele invocate, solicită . admiterea plângerii, anularea procesului-verbal de contravenție mai sus amintit, exonerarea de la plata amenzii, iar . admiterea plângerii si înlocuirea amenzii cu avertismentul.

In drept, își întemeiază plângerea pe dispozițiile prevăzute de OG 2/2001. In dovedirea prezentei contestații intelege sa se folosească de proba cu acte, martori si orice alt mijloc de proba admis de lege.

Anexează in original procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției.

S-a depus: proces verbal de contravenție în original, copie plic .

La data de 18.11.2013, petenta Întreprinderea Individuală C. C. C. a depus precizare prin care a învederat că pentru fiecare din capetele de cerere solicită ca și probe:

Proba cu înscrisuri reprezentate de procesul verbal contestat, cererea de înregistrată la I. D. sub nr. 6328/13.11.2013 prin care a solicitat numiților G. A. G. și B. C. pe care dorește să îi audieze ca martori în prezenta cauză și cărora I. le-a luat declarații în timpul desfășurării controlului.

Pentru fiecare capăt de cerere înțelege să se folosească de proba testimonială cu următorii martori: G. A. G. și B. M. C. precum și martorul S. M. D. .

La data de 20.12.2013, intimatul IT D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca netemeinică și nelegală. Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției s-a întocmit în mod corect în baza Legii nr.319/2006 actualizata, precum si cu respectarea O.G. nr. 2/2001, actualizată, privind regimul juridic al contravențiilor. Fapta contravenționala pentru care unitatea a fost sancționată consta in nerespectarea dispozițiilor art.13 litera h) din Legea nr.319/2006 si sancționată de art.39 alin.4 din aceeași lege si este evidențiata in procesul verbal de contravenție . nr._/08.10.2013 si comunicat societății prin serviciile postale,conform copiei dupa confirmarea de primire ,act pe care-1 depune anexat.

Astfel la data de 05.10.2013 s-a efectuat un control la societatea petenta si a fost lăsata înștiințarea . nr._ de către agentul constatator si primita de către persoanele B. C. in calitate de muzicant si G. A. G., act pe care-1 depune anexat. Potrivit acestei instiintari unitatea trebuia sa se prezinte la data de 07.10.2013 ora 9:00 cu o . acte evidențiate in cuprinsul acestui document.

La data de 07.10.2013 s-a întocmit procesul verbal de control . nr._ in cuprinsul căruia sunt evidențiate constatările si masurile dispuse ca urmare a neconformitaților din domeniul securității si sanatatii in munca.Acest proces verbal este insotit de Anexa nr. 2 unde s-a constatat ca persoanele si G. G. si B. C. nu au fost instruite asupra riscurilor la care aceștia sunt expuși la locul de munca incat nu au fost respectate dispozițiile art.13 litera h) din Legea nr. 319/2006. In cuprinsul procesului verbal de control s-au menționat clar obiectivele controlului respectiv respectarea prevederilor legale in domeniul securității si sanatății în munca, iar acest document prezintă situația găsita cu ocazia controlului efectuat .Astfel la data de 05.10.2013 au fost intervievate persoanele G. A. G. si B. C. conform FISELOR . nr._ si nr._, acte pe care le depune anexat.

Din cuprinsul acestor fise de identificare se poate constata ca cele doua persoane prestau in concret activitate in folosul unității conform mențiunilor realizate pe propria răspundere la al treilea aliniat din cuprinsul acestor documente. Persoana B. C. a menționat clar ca "nu am fost instruit din punct de vedere al protecției muncii" la data controlului si a semnat iar aceste aspecte dovedesc săvârșirea contravenției reținute in mod corect in sarcina petentei. Dupa cum puteți observa cele doua persoane au fost găsite in interiorul localului unde isi desfășura unitatea activitatea prestând activitatea de curățenie de către G. A. G. si persoana B. C. era muzicant care cânta la orga .

Depune anexat extrasul Revisal din data de 07.10.2013 ora 10:17:58 din care se poate observa ca nu a fost identificat angajatorul_ desi unitatea figurează inregistrata la Registrul Comerțului. Având in vedere ca activitatea din locația respectiva nu se putea desfășura fara salariați, solicită respingerea susținerii petentei potrivit căreia persoanele găsite nu erau angajatele unității desi acest aspect este contrazis si de declarațiile completate pe propria răspundere de cele doua persoane materializate in cele doua FISE DE IDENTIFICARE anexate.

Anexa nr.2 la P.V. de control nr._ din 07.10.2013 reprezintă anexa de constatare a neconformitatilor si a masurilor dispuse in domeniul securității si sanatatii in munca ,act pe care-1 depune anexat.

Dupa cum se poate constata in momentul întocmirii acestui proces verbal si Anexa nr. 2, angajatorul nu a putut face dovada ca a organizat aceasta obligație clara prevăzută de art. 13 litera h) din Legea nr. 319/2006. Unitatea a fost sancționată pentru fapta contravenționala existenta in momentul controlului efectuat.

Agentul constatator a întocmit la data de 08.10.2013 actul sancționator in mod corect reținând fapta contravenționala existenta la unitate si evidențiata in procesul verbal de control. Daca societatea respecta dispozițiile art. 13 litera h) din Legea nr. 319/2006 anterior controlului unitatea nu mai era sancționată contravențional .

Solicită să se constate ca ,inspectorul de munca din domeniul securității si sanatatii in munca a întocmit in mod corect procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/08.10.2013 in cuprinsul căruia a fost trecuta fapta contravenționala prevăzuta de art. 13 litera h) din Legea nr. 319/2006.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/08.10.2013, solicită să se constate ca, actul sancționator face dovada deplina a situației de fapt si a încadrarii in drept având in vedere ca pana in momentul sancționării petentei aceasta obligație stabilita prin art.13 litera h) din Legea nr.319/2006 nu era îndeplinita astfel incat fapta contravenționala exista in mod concret si in materialitatea sa la data controlului.

În ceea ce privește susținerea petentei potrivit căreia aspectele relatate de către agentul constatator nu corespund realității, solicită respingerea acestei susțineri ca neantemeiate având in vedere ca aceste susțineri nu sunt de natura sa determine anularea procesului verbal de contravenției iar neîndeplinirea acestei ,obligații reprezintă culpa exclusiva a petentei si constituie forme de fraudare a legislației in vigoare in domeniul muncii si protecției sociale, având consecințe extrem de grave asupra fiscalității, funcționarii unei economii de piața eficienta si reala si, nu in ultimul rand ,asupra calității vieții lucratorului, având in vedere faptul ca acesta este lipsit de drepturile elementare care ii revin: asigurări de sănătate, asigurarea de șomaj, asigurarea sociala pentru pensie si alte drepturi sociale.

Din cele arătate rezulta ca,plangerea contravenționala este neantemeiata si in concluzie solicită respingerea acesteia si menținerea in totalitate a valabilității p.v.c.c. nr._/08.10.2013 din care reiese in mod indubitabil veridicitatea situației de fapt găsita cu ocazia controlului efectuat la societate.

Depune anexat actele care au stat la baza sancționării unității si va

solicită proba cu inscrisuri.

In drept, intampinarea se intemeiaza pe prevederile art.205,206 din Codul de procedura civila, ale Legii nr.319/2006 republicata, si ale O.G. nr. 2/2001 actualizata.

In baza art. 411 alin.l punctul 2 din Codul de procedura civila, va solicitam judecarea cauzei si in lipsa lor.

Anexat s-a depus: proces verbal contestat, în copie, confirmare de primire, înștiințare . nr._, fișă de identificare a numitului B. C., fișă de identificare a numitei G. A. G., proces verbal de control nr._ din data de 07.10.2013, anexă la procesul verbal nr. 2048 din data de 07.10.2013, certificat de furnizare de informații extinse.

Prin încheierea de ședință din data de 03.03.2014 instanța a dispus încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu 3 martori respectiv S. M. D., B. C. și martorul asistent G. A. G., probe solicitate de petent.

La termenul de judecată din data de 31.03.2013 instanța a dispus audierea martorilor B. M. C., S. M. D..

La termenul de judecată din data de 26.05.2014 instanța a dispus audierea martorului G. A. G..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit la data de 08.10.2013 de către un agent constatator din cadrul intimatului I. D., societatea petentă a fost sancționată potrivit art. 39 alin. 4 din Legea 319/2006 cu amendă contravențională în cuantum de 8000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 13 lit. ah din Legea 319/2006.

S-a reținut în sarcina petentei faptul că nu a instruit lucrătorii G. A. G. și B. C. asupra riscurilor la care sunt supuși la locul de muncă, aspect consemnat în procesul verbal de control nr. 2048 din data de 07.10.2013.

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța constată că nu există nici un motiv pentru care să constate nulitatea sau să anuleze procesul-verbal contestat. Astfel, OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cuprinde norme juridice generale referitoare la procedura de constatare a contravențiilor și de întocmire a procesului verbal pentru ca acest act juridic administrativ unilateral să beneficieze de prezumțiile de legalitate,de autenticitate și de veridicitate.

În ceea ce privește temeinicia, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de principiu, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, probă ce incumbă petentului.

Petenta a solicitat încuviințarea probei testimoniale, în cauză fiind audiați martorii B. M. C. și G. A. G., care au declarat că se aflau în incinta barului la momentul efectuării controlului, primul martor pentru a lua legătura cu administratorul societății pentru a se angaja muzicant în bar, iar acea de-a doua martoră în calitate de prietenă cu același administrator, care la venirea agenților constatatori supraveghea barul întrucât administratorul era plecat pentru a cumpăra detergenți de la un magazin non-stop.

În analizarea probatoriului administrat instanța constată că cele declarate de martorii propuși de petentă nu se coroborează cu cele declarate de aceleași persoane în fișele de identificare ., nr._ și respectiv ., nr._, filele 26-29 din dosar.

Din cuprinsul acestor fise de identificare se constată că cele doua persoane prestau in concret activitate in folosul unității conform mențiunilor realizate pe propria răspundere.

Astfel, persoana B. C. a menționat că "nu am fost instruit din punct de vedere al protecției muncii" la data controlului și a semnat iar aceste aspecte dovedesc săvârșirea contravenției reținute in mod corect in sarcina petentei, cele doua persoane fiind găsite in interiorul localului unde isi desfășura societatea activitatea prestând activitatea de curățenie martora G. A. G. iar martorul B. C. era muzicant care cânta în bar la orgă.

Prin urmare, în actul sancționator s-a reținut că petenta nu a instruit lucrătorii G. A. G. și B. C. asupra riscurilor la care sunt supuși la locul de muncă, fapt atestat de aceștia sub semnătură în fața organului de control, recunoscând că prestează activitate în cadrul barului societății petentei, iar în acest context declarațiile date ca și martori propuși de petentă, nu pot fi reținute de instanță, fiind apreciate ca o eronată interpretare.

În aceste condiții, instanța apreciază declarațiile martorilor petentei ca fiind subiective și le va înlătura din probatoriu astfel că petenta nu a răsturnat prezumția de legalitate si veridicitate care operează in favoarea procesului-verbal de contravenție contestat în ceea ce privește starea de fapt reținută, măsura dispusă de către agentul constatator fiind temeinică și legală.

În ceea ce privește teza subsidiară privind înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment, instanța având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, apreciază că se impune numai reindividualizarea cuantumului amenzii, prin reducerea la minimul prevăzut de lege de la 8000 lei la 4000 lei, instanța luând în considerare circumstanțele personale ale contravenientei, care în perioada imediat următoare datorită situației financiare și-a întrerupt activitatea, conform certificatului de radiere, fila 52 din dosar.

Față de aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea și va reduce cuantumul amenzii contravenționale aplicată petentei în baza procesului-verbal de contravenție ., nr._/08.10.2013 întocmit de intimată, de la 8000 lei la 4000 lei.

Se vor menține celelalte dispoziții din procesul-verbal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea privind pe petenta I. I. C. C. C., cu sediul în C., .. 67, .. 1, . în contradictoriu cu intimatul I. D., cu sediul în C., .. 51, jud. D..

Reduce cuantumul amenzii contravenționale aplicată petentei în baza procesului-verbal de contravenție ., nr._/08.10.2013 întocmit de intimată, de la 8000 lei la 4000 lei.

Menține celelalte dispoziții din procesul-verbal.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.05.2014

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. C. C. C.

Red.L.C.

Tehnored. C.C.

Ex.4 ex./10.06.2014.

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7559/2014. Judecătoria CRAIOVA