Contestaţie la executare. Sentința nr. 6424/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6424/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 39386/215/2013
DOSAR NR._ Contestație la executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA – JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6424
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 06.05.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. M. B. - judecător
GREFIER: A. S.
Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică din data de 29.04.2014 în cauza civilă privind pe contestatoarea S.C. S. C. S.R.L., în contradictoriu cu intimata F. C. V., având ca obiect contestație la executare, dezbateri consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, pentru a da posibilitatea contestatoarei să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 06.05.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 25.11.2013 sub nr._ /2014 contestatoarea S.C. S. C. S.R.L., în contradictoriu cu intimata F. C. V., a formulat contestație la executare, solicitând anularea încheierii nr._ din 08.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2013; desființarea executării silite pornită în cadrul dosarului execuțional nr. DGG 2264/17.09.2013 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc D. D. G.; anularea înștiințării deschiderii procedurii silite din data de 21.11.2013 emisă de B. E. Judecătoresc D. D. G. în cadrul dosarului execuțional nr. DGG 2264/17.09.2013; anularea somației din data de 21.11.2013 emisă de B. E. Judecătoresc D. D. G. în cadrul dosarului execuțional nr. DGG 2264/17.09.2013, anularea încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare dispusă în data de 02.10.2013 de către Biroul Executorului Judecătoresc D. D. G., desființarea executării silite ce face obiectul dosarului execuțional nr. DGG 2264/17.09.2013 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc D. D. G., precum și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații la executare.
În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că, în fapt, în data de 22.11.2013, a fost înștiințată de B.E.J. D. D. G. că pe rolul acestui birou se află în curs de desfășurare un dosar de executare silită DGG 2264/17.09.2013, format la solicitarea creditoarei intimate F. C. V., aducându-i-se la cunoștință, prin somația din 21.11.2013 că, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de închiriere nr._ din 21.11.2006 trebuie să achite intimatei F. C. V. "5331,00 lei, precum și dobânzile și penalitățile calculate până la achitarea efectivă …".
Prin încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare nr. 02.10.2013 au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 5294 lei reprezentând 24 lei taxe judiciare de timbru și timbru judiciar, 70 lei comunicare timbre poștale – faza deschidere procedură, 5200 lei onorariu executor judecătoresc.
Contestatoarea a mai arătat că la data de 21.11.2006 a încheiat cu intimata un contract de închiriere asupra unui imobil situat în C., .. 1 B, în suprafață de 135 mp, perioada pentru care a fost încheiat contractul fiind stabilită de la 08.11.2006 la 31.11.2007 iar prețul chiriei a fost stabilit pentru suma de 5 euro/lună potrivit art. 3.1 din contract.
Executarea silită a fost începută cu încălcarea dispozițiilor art. 405 Noul cod de procedură civilă, întrucât contractul de închiriere pus în executare în cadrul dosarului execuțional DGG 2264/17.09.2013 nu constituie titlul executoriu.
Pe de altă parte, dreptul de a solicitat executarea silită s-a prescris, față de prevederile art. 405 N.c.p.c., termenul până la care intimata ar fi putut să solicite sume decurgând din contractul de închiriere împlinindu-se la data de 31.12.2010 întrucât termenul care începea să curgă de la data expirării contractului de închiriere, respectiv 31.12.2007.
Independent de acest aspect, contractul de închiriere a fost încheiat sub imperiul vechiului cod civil și nu constituie titlu executoriu, întrucât caracterul executoriu trebuie raportat la data încheierii contractului.
Pe de altă parte, a fost încălcat principiul electa una via non datur recursus ad alteram întrucât intimata nu poate solicita în același timp atât obținerea executării contractului de închiriere pe calea dreptului comun în cadrul dosarului nr._/215/2008, dar și pe calea executării silite în cadrul dosarului execuțional DGG 2264/17.09.2013 aflat pe rolul B.E.J. D. D. G..
Față de cele învederate contestatoarea apreciază că suma nu este certă, lichidă și exigibilă în condițiile art. 662 Noul cod de procedură civilă.
Onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 5200 lei este vădit disproporționat raportat la munca depusă de acesta în dosarul execuțional, depășind chiar pretinsul debit.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite contestatoarea a solicitat să se aprecieze că se impune admiterea acesteia nu numai raportat la starea de fapt dar mai ales având în vedere că se pune în executare un înscris care necesită a fi analizat nu numai în ce privește motivele invocate, dar prin continuarea executării silite se ajunge inevitabil la paralizarea activității contestatoarei.
În drept, au fost invocate prevederile art. 711, art. 718 Noul cod de procedură civilă.
În susținerea acțiunii au fost depuse la dosar, în xerocopie, înștiințare deschidere procedură, încheierea nr._/08.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2013, contract de închiriere nr._/21.11.2006, somație emisă la 21.11.2013, încheiere privind stabilirea cheltuielilor de executare dispusă la 02.10.2013, adresă solicitare informații debitor emisă la 21.11.2013, extras de pe portalul instanțelor de judecată cu privire la dosarul nr._/215/2008, cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr._/215/2008.
La data de 05.12.2013 intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca fiind neîntemeiată și respingerea cererii de suspendare a executării silite, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării intimata a arătat că, întrucât contestatoarea nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de închiriere încheiat cu aceasta, a solicitat executarea silită.
Cu privire la prescripției dreptului de a solicita și obține executarea silită a contractului de închiriere nr._/21.11.2006, intimata a arătat că, în mod eronat, contestatoarea susține că s-ar fi împlinit termenul de prescripție.
Astfel, având în vedere data contractului de închiriere din 08.11.2006 coroborat cu dispozițiile art. 710 N.c.p.c., art. 6, alin. 4 N.c.civ., contractului de închiriere îi sunt aplicabile în materie de prescripție extinctivă dispozițiile vechiului cod civil și ale Decretului nr. 167/1958.
Or, așa cum însăși contestatoarea recunoaște, prin cererea înregistrată sub nr._/215/2008, a solicitat obligarea contestatoarei la plata chiriei datorate și evacuarea acesteia de pe terenul obiect al contractului de închiriere, în prezent dosarul nr._/215/2008 fiind suspendat în baza art. 244 C.p.civ., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._/215/2010* aflat pe rolul Tribunalului D..
Prin urmare, dată fiind cererea de chemare în judecată, termenul de prescripție al dreptului material la acțiune și implicit al executării silite s-a întrerupt, un nou termen de prescripției începând să curgă abia la rămânerea definitivă a hotărârii ce va fi pronunțată în dosarul nr._/215/2008.
Cu privire la susținerile contestatoarei legate de faptul că actul în baza căruia s-a pornit executarea silită nu ar fi titlu executoriu, intimata a arătat că cererea în anularea încheierii nr._/08.10.2013 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul nr._/215/2013 este nefondată.
Față de prevederile art. 5 și art. 10 din Legea 76/_ intimata consideră că chiar dacă contractul de închiriere nr._/2006 în baza căruia s-a pornit executarea silită nu constituia în reglementarea anterioară titlu executoriu, dispozițiile Legii 76/2012, lege specială în raport de dispozițiile vechiului cod civil, prevăd expres derogarea cu privire la caracterul de titlu executoriu al contractelor de închiriere chiar încheiate sub imperiul vechilor reglementări.
De altfel, măsura în care acest contract de închiriere constituie sau nu titlu executoriu și măsura în care se poate proceda la executarea acestuia a fost deja supusă controlului judecătoresc în cadrul procedurii de încuviințare a executării silite.
Or, în situația în care acest contract nu ar fi constituit titlu executoriu, N.c.p.c. prevăzând clar și expres cazurile în care se respinge cererea de încuviințare a executării, instanța de judecată nu ar fi dispus încuviințarea executării.
Pe de altă parte încheierea prin care instanța admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac, conform art. 665, alin. 6 N.c.p.c.
Cu privire la încălcarea principiului electa una via non datur recursus ad alteram, intimata arată, în primul rând, că acest principiu este aplicabil în materie penală iar în al doilea rând nu este aplicabil în cauză de față, fiind recunoscut persoanei vătămate sau reclamantului în cazul competenței teritoriale alternative.
Cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al obligațiilor, intimata a solicitat respingerea susținerilor contestatoarei legate de faptul că aceasta nu ar cunoaște dacă datorează sau nu aceste sume de bani. Pornind de la însuși contractul de închiriere se poate observa că suma datorată de contestatoare cu titlu de chirie este clar stabilită astfel încât este evident caracterul cert și lichid al creanței solicitate, creanța fiind și exigibilă dată fiind data exigibilității fiecărei chirii.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, intimata a solicitat respingerea acesteia, având în vedere că aceasta nu îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, respectiv nu este depusă dovada achitării cauțiunii în conformitate cu art. 718 N.c.p.c.
Intimata apreciază că, în raport de prevederile art. 638 N.c.p.c., suspendarea executării titlului executoriu reprezentat de contractul de închiriere nr._/21.11.2006 poate fi cerută numai în cadrul unei acțiuni separate de desființare a acestuia și nu în cadrul contestației la executare.
Atât timp cât contestatoarea nu face dovada promovării unei acțiuni în desființarea contractului, cererea de suspendare a executării acestui titlu executoriu este nefondată.
Intimata a mai arătat că, având în vedere că contestatoarea invocă în cadrul contestației la executare exclusiv motive legale de lipsa caracterului executoriu al contractului de închiriere nr._/21.11.2006 și nici un alt motiv de nelegalitate a executării silite, nu se impune suspendarea executării dat fiind faptul că s-a stabilit deja definitiv caracterul executoriu al contractului de închiriere nr._/21.11.2006 prin încheierea nr._/2013 a Judecătoriei C..
Paralizarea activității contestatoarei nu constituie un motiv întemeiat pentru suspendarea executării silite începute în dosarul nr. DGG 2264/17.09.2013 al B.E.J. D. D. G. și pentru limitarea drepturilor intimatei la a obține în condiții de deplină legalitate executare drepturilor de care a fost privată de contestatoare. În caz contrat, s-ar ajunge la situația în care orice debitor care nu-și execută de bunăvoie și la termen obligațiile legal asumate, invocând o perturbare a activității comerciale, să obțină suspendarea executării, punând încă o dată creditorul de bună-credință, cum este cazul de față, în situația de a aștepta și mai mult îndeplinirea obligațiilor, respectiv realizarea drepturilor.
Prin încheierea de ședință din data de 10.12.2013 instanța a respins cererea de suspendare a executării silite.
La data de 03.02.2014 contestatoarea a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a arătat că contractul de închiriere nr._/21.11.2006 nu este valabil încheiat, întrucât intimata nu este proprietară asupra terenului din C., .. 1 B, în suprafață de 135 mp. Nefiind proprietară nici suma pe care o solicită cu titlu de chirie, contestatoarea apreciază că nu o datorează.
Pentru construcția edificată pe teren contestatoarea arată că deține autorizație de construire.
Împrejurarea că în dosarul nr._/215/210* se contestă de către S.C. Schauma C. S.R.L. însăși dispoziția nr._/2006 pe care intimata îl exhibă ca și titlu de proprietate, a constituit fundamentul suspendării dosarului nr._/215/208 al Judecătoriei C..
În măsura în care titlul intimatei va fi desființat, va rămâne fără obiect nu numai capătul de cerere privind executarea silită a sumei de bani dar și evacuarea.
Cât privește capătul de cerere din contestația la executare prin care s-a solicitat anularea încheierii nr._/08.10.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2013, contestatoarea arată că dispozițiile art. 665, alin. 6 N.c.p.c. sunt într-adevăr în sensul că această încheiere nu este supusă niciunei căi de atac însă, acest text se coroborează cu art. 711, alin. 3 N.c.p.c.
Instanța a dispus emiterea unei adrese către B.E.J. D. D. G. pentru a înainta la dosar, în copii conforme cu originalul, actele dosarului de executare nr. DDG 2264/17.09.2013, acestea fiind înaintate la data de 17.03.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
La data de 21.11.2006 s-a încheiat intre contestatoarea S.C. S. C. S.R.L. si intimata F. C. V. contractul de închiriere nr._/21.11.2006 avand ca obiect un imobil situat în C., .. 1 B, în suprafață de 135 mp, teren pe care se afla la data incheierii contractului o constructie provizorie, care a constituit motivul inchirierii terenului, perioada pentru care a fost încheiat contractul fiind stabilită de la 08.11.2006 la 31.11.2007, iar prețul chiriei a fost stabilit pentru suma de 5 euro/lună potrivit art. 3.1 din contract.
Executarea silita a fost pornita in baza contractului de inchiriere inregistrat la organele fiscale sub nr._/21.11.2006, contract care a fost apreciat de instanta de judecata, in speta Judecatoria C., ca titlu executoriu, prin incheierea nr._ pronuntata de Judecatoria C. la data de 08.10.2013 in dosarul nr._/215/2013 fiind „incuviintata executarea silita a titlului executoriu reprezentat de contractul nr._/21.11.2006.”
Potrivit dispozitiilor art.6 C.Civ si art.102 alin 1 Lg.71/2011, actul juridic este supus dispozitiilor legii in vigoare la data cand a fost incheiat actul juridic, in tot ceea ce priveste incheierea, interpretarea, efectele, executarea si incetarea sa.
Contractul de inchiriere nr._/21.11.2006 fiind incheiat sub imperiul Codului civil de la 1864 (C.Civ vechi) este asadar supus dispozitiilor legale ale acestui Cod., nefiind, potrivit acestei legi, titlu executoriu.
Instanta retine ca dispozitiile art.1798 N.C.Civ. care prevad ca, contractele de locatiune incheiate prin inscris sub semnatura privata care au fost inregistrate la organele fiscale, precum si cele incheiate in forma autentica, sunt titluri executorii, nu sunt aplicabile in cauza avand in vedere data incheierii contractului de locatiune si faptului ca acestuia i se aplica, in ceea ce priveste executarea, legea de la data incheierii acestuia.
In acest context instanta apreciaza contestatia la executare intemeiata si urmeaza sa o admita, cu consecinta anularii incheierii de incuviintare a executarii silite, dar si a executarii silite ce face obiectul dosarului de executare nr. DGG 2264/17.09.2013 al B.E.J. D. D. G., executare pornita in temeiul unui act - contractul de inchiriere nr._/21.11.2006 - ce nu este titlu executoriu.
In ceea ce priveste sustinerile intimatei F. C. V. referitoare la faptul ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.5 si 10 din Lg.76/2011 ca lege speciala in raport de C.civ vechi, si care prevad expres derogare cu privire la caracterul de titlu executoriu al contractelor de inchiriere, chiar incheiate sub imperiul vechilor reglementari, instanta retine ca acestea sunt neantemeiate avand in vedere ca aceste norme nu acorda atributul executorialitatii inscrisurilor carora legea sub imperiul careia au fost incheiate nu le acorda aceasta calitate, ci prevad doar posibilitatea de a fi puse in executare hotararile judecatoresti si inscrisurile pe care legea le defineste a fi titluri executorii, pronuntate sau intocmite anterior datei de 15.02.2013, fara a mai fi investite cu formula executorie.
Retinand ca executarea a fost pornita in temeiul unui act care nu reprezinta titlu executoriu in temeiul legii si anuland executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. DGG 2264/17.09.2013 al B.E.J. D. D. G., instanta nu va mai analiza si celalalte sustineri ale contestatoarei in ceea ce priveste prescrierea dreptului de a solicita executarea silita si încălcarea principiului electa una via non datur recursus ad alteram.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. S. C. S.R.L., cu sediul în C., ., nr. 4, ., ., în contradictoriu cu intimata F. C. V., cu domiciliul în C., ., nr. 105, . 1, ., jud. D..
Anulează executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. DGG 2264/17.09.2013 al B.E.J. D. D. G..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi 06.05._.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. S.M.B.
Tehnored. A.S. 4 ex./ 09.06.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8520/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9986/2014.... → |
---|