Fond funciar. Sentința nr. 1062/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 1062/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 30230/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1062/2014

Ședința publică de la 30 Ianuarie 2014

Instanța constituită din:

Președinte - F. D. - judecător

Grefier - R. M. B.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. A. și pe pârâții C. L. C., C. DE A. A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR C. PRIN PRIMAR, având ca obiect fond funciar.

Dezbaterile asupra fondului au fost cosemnate prin încheierea de ședință din data de 23.01.2014 care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, pentru a avea nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de astăzi când, in aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată la data de 14.11.2012 reclamanta S. Anișoara a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. L. C. și C. de aplicare a legilor fondului funciar C. prin Primar să se dispună obligarea pârâților să-i restituie prin echivalent terenul în suprafață de 316,2 m.p. situat în C., ., județul D..

În motivarea acțiunii a arătat că tatăl său Stovicek Pepy Ludwik a încercat ani în șir să -și recupereze dreptul său de proprietate asupra terenului din C., ., județul D.. Toate eforturile lui au fost aproape zadarnice deoarece din întreaga sa suprafață de teren a reușit să fie pus în posesie doar pentru 79,8 m.p. corespunzător sentinței civile nr. 223/25.05.2001. În acest sens a fost emisă de Primarul Municipiului C. Dispoziția nr._/05.09.2006.

Din această dispoziție rezultă că pentru terenul în suprafață de 316,2 m.p. se propune acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005, dar fără nici un rezultat concret în acest sens. În decizie se face mențiunea că terenul de 316,2 m.p. este imposibil de restituit în natură, ceea ce nu corespunde adevărului.

Conform sentinței civile nr. 223/25.05.2004 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. 5913/civ/2003 definitivă și irevocabilă s-a dispus următoarea modalitate de restituire: " Obligă Primarul Municipiului C., în condițiile Legii nr. 10/2001 și HG nr. 498/2000 să facă reclamantului oferta de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului constând în diferența de teren în suprafață de 316, 2 m.p. situat în C., ., județul D.. "

Hotărârea judecătorească mai sus arătată nu a fost dusă la îndeplinire întocmai.

Prin Dispoziția nr._/05.09.2006 Primarul Municipiului C. a propus formal acordarea de despăgubiri fără nicio finalizare a demersului juridic și fără a respecta dispozitivul sentinței judecătorești citată și în sensul " să facă reclamantului oferta de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului constând în diferența de teren în suprafață de 316,2 m.p."

Făcând apelul la toate mijloacele de interpretare a actelor normative și a hotărârilor judecătorești rezultă fără nici un dubiu că prin sentința nr. 223/25.05.2004 nu s-a dispus acordarea de despăgubiri, s-a dispus clar să facă reclamantului oferta de restituire prin echivalent constând în diferența de teren în suprafață de 316, 2 m.p. ceea ce nu s-a întâmplat în fapt.

Face precizarea că această suprafață de 316,2 m.p. teren există în realitate în ., C. se află în posesia sa și poate oricând fi restituită în natură prin echivalent.

Mai precizează faptul că sentința civilă nr. 223/25.05.2005 este definitivă și irevocabilă și nu a fost dusă la îndeplinire în esența ei.

Având în vedere cele mai sus arătate, solicită admiterea acțiunii în sensul de a i se restitui în natură și suprafața de 316,2 m.p.

Temeiul de drept, legea nr. 247/2005, sentința judecătorească nr. 223/25.05.2004.

Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, martori și cercetare locală și expertiză tehnică.

S-au depus la dosar: acte de stare civilă, sentința civilă nr. 223 din data de 25.05.2004, act de partaj voluntar autentificat sub nr. 710 din data de 22.06.2011.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către C. L. C. pentru a se comunica regimul juridic al imobilului, respectiv suprafața de 316,2 mp, și să precizeze de ce nu s-a restituit reclamantei în natură această suprafață așa cum se menționează prin sentința civilă nr. 223/25.05.2004 a Tribunalului D., relațiile fiind comunicate cu adresa nr._ din data de 01.03.2013.

La solicitarea reclamantei ,instanța a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice specialitatea topografie pentru identificarea suprafeței de teren prin amplasament, vecinătăți și întocmirea schiței topo și să precizeze dacă această suprafață se află în posesia reclamantei.

Raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie a fost efectuat de către expert P. I. și a fost depus la dosar la data de 30.04.2013.

Prin încheierea de ședință din data de 27.06.2013 instanța a dispus suspendarea prezentei cauze în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ, cauza fiind repusă pe rol la data de 19.09.2013.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către expert P. I. pentru a comunica natura juridică a terenului, respectiv dacă face parte din domeniu public sau privat al municipiului, relațiile fiind comunicate cu adresa din 17.10.2013.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către Primăria C. pentru a comunica natura juridică a terenului, în suprafață de 316 m.p. și să înainteze documentația din care rezultă regimul juridic, relațiile fiind comunicate cu adresa nr._ din data de 24.11.2013 și adresa nr._ din data de 28.11.2013.

Examinând materialul probator administrat în cauză ,instanța reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 14.11.2012 reclamanta S. Anișoara a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. L. C. și C. de aplicare a legilor fondului funciar C. prin Primar să se dispună obligarea pârâților să-i restituie prin echivalent terenul în suprafață de 316,2 m.p. situat în C., ., județul D..

În motivarea acțiunii a arătat că tatăl său Stovicek Pepy Ludwik a încercat ani în șir să -și recupereze dreptul său de proprietate asupra terenului din C., ., județul D.. Toate eforturile lui au fost aproape zadarnice deoarece din întreaga sa suprafață de teren a reușit să fie pus în posesie doar pentru 79,8 m.p. corespunzător sentinței civile nr. 223/25.05.2001. În acest sens a fost emisă de Primarul Municipiului C. Dispoziția nr._/05.09.2006.

A mai susținut că din această dispoziție rezultă că pentru terenul în suprafață de 316,2 m.p. se propune acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005, dar fără nici un rezultat concret în acest sens. În decizie se face mențiunea că terenul de 316,2 m.p. este imposibil de restituit în natură, ceea ce nu corespunde adevărului.

Conform sentinței civile nr. 223/25.05.2004 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. 5913/civ/2003 definitivă și irevocabilă s-a dispus următoarea modalitate de restituire: " Obligă Primarul Municipiului C., în condițiile Legii nr. 10/2001 și HG nr. 498/2000 să facă reclamantului oferta de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului constând în diferența de teren în suprafață de 316, 2 m.p. situat în C., ., județul D.. "

Reclamanta a mai susținut că prin Dispoziția nr._/05.09.2006 Primarul Municipiului C. a propus formal acordarea de despăgubiri fără nicio finalizare a demersului juridic și fără a respecta dispozitivul sentinței judecătorești citată și în sensul " să facă reclamantului oferta de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului constând în diferența de teren în suprafață de 316,2m.p. .

A precizat că această suprafață de 316,2 m.p. teren există în realitate în ., C. se află în posesia sa și poate oricând fi restituită în natură prin echivalent.

Instanța constată că la data de 25.05.2004 a fost pronunțată s.c. nr.223 prin care s-a dispus restituirea în natură către tatăl reclamantei a terenului în suprafață de 79,8 m.p., situat în C., . și a fost obligat Primarul Municipiului C. ca prin dispoziție motivată ,în condițiile Legii nr.10/2001 și H.G. nr.498/2000 să facă reclamantului ofertă de restituire pin echivalent corespunzătoare valorii imobilului constând în diferența de teren în suprafață de 316,2 m.p.situat în C. .. 5, jud. D..

În consecință ,autorul sau reclamanta,în calitate de moștenitore ,ca persoane îndreptățite ,aveau dreptul conform art.25 din Legea nr. 10/2001 să susțină în fața organelor de conducere ale unității deținătoare, Primăria Mun. C.,cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 316,2m.p. iar conform art.26(3) din Legea nr.10/2001R, dispoziția motivată de respingere a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află unitatea deținătoare .

Întrucât litigiul în cadrul căruia s-a pronunțat s.c. nr.223/25.05.2004 a fost soluționat în cadrul legal al Legii nr.10/2001,prezenta acțiune,întemeiată pe dispozițiile dreptului comun apare ca fiind neîntemeiată, reclamanta putând uza de calea specială prevăzută de dispozițiile legale menționate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta S. A., domiciliată în C., str. ., ., . și pe pârâții C. L. C., cu sediul în C., jud. D. și C. DE A. A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR C. PRIN PRIMAR, cu sediul în C., jud. D..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.01.2014.

Președinte, Grefier,

F. D. R.-M. B.

Red. F.D.

Tehnored. R.M.B

5 exempl. R.B. 14 Martie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 1062/2014. Judecătoria CRAIOVA