Fond funciar. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-12-2014 în dosarul nr. 2050/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Ședința publică de la 12 Decembrie 2014

Instanța constituită din:

Președinte: C.-Nicușor M.

Grefier: R. C. B.

Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința din data de 14.11.2014, având ca obiect fond funciar privind pe reclamantul G. M. T. domiciliat în . în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEANĂ D. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR cu sediul în C., județul D. și C. L. PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR BUCOVĂȚ cu sediul în ., dezbateri ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. în data de 24.01.2013 sub nr._ reclamantul G. M. T. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEANĂ D. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR și C. L. PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR BUCOVĂȚ rectificarea titlului de proprietate nr._ din 07.10.2011 emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D. în sensul evidențierii corecte a tarlalei si parcelelor din care face parte suprafața de teren intravilan de 7563 mp.

În fapt a arătat că prin titlul de proprietate nr. nr._ din 07.10.2011 emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de 8900 mp situată în ..

Pentru suprafața de 7653 mp teren intravilan inclusă în titlul de proprietate a fost mentionat in mod eronat numărul tarlalei și parcelei.

Acest lucru s-a constatat cu ocazia întocmirii documentației cadastrale de . în vederea intabulării dreptului de proprietate în Cartea Funciară, fiind respinsă intabularea.

Prin cererile nr. 1172/22.02.2012, 3063/09.05.2012 si 6346/28.08.2012 a solicitat Primăriei Bucovat rectificarea titlului de proprietate cu privire la numărul tarlalei si parcelei terenului intravilan.

Prin adresa nr. 6346/08.10.2012 Primăria . răspuns că în titlul de proprietate, nr._ din 07.10.2011 a fost înscrisă eronat tarlaua 4 parcelele nr. 16/1,16/3,16/2 si 16.

S-a menționat amplasamentul corect al suprafeței intravilane, respectiv:

Arabil - tarlaua 120, . 4201 mp;

Arabil - tarlaua 120, . 2052 mp;

Vii - tarlaua 120, . 400 mp;

Curți constructs - . 1000 mp.

S-a arătat si faptul că vecinătățile mentionate în titlu sunt corecte.

A fost refuzată însă retractarea titlului de proprietate, motivat de . si i s-a recomandat adresarea către instanta de judecată.

Din acest motiv, formulează prezenta acțiune prin care solicită rectificarea titlului de proprietate nr._ din 07.10.2011 în sensul evidențierii corecte a tarlalei si parcelelor din care face parte suprafața de teren intravilan de 7563 mp, cu menținerea vecinătăților cuprinse in titlu, respectiv:

Arabil suprafața 4201 mp - tarlaua 120, . loc de tarlaua 4 .>

Arabil suprafața 2052 mp - tarlaua 120, . loc de tarlaua 4 .>

Vii - suprafața 400 mp - tarlaua 120, . loc de tarlaua 4 .>

Curți constructii - suprafața 1000 mp - . loc de tarlaua 4

.> In drept, îți întemeiează cererea pe dispozițiile art. 58 din Legea nr. 18/1991 . Înțelege să facă proba celor solicitate cu acte și expertiză topo cadastrală.

A atașat la acțiune adresa nr. 6346/08.10.2012, TDP_/07.10.2011 și cererea nr. 1172/22.02.2012.

În data de 04.02.2013 reclamantul a precizat acțiunea arătând că solicită rectificarea titlului de proprietate nr._ din 07.10.2011 emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D. si cu privire la vecinătăți.

Astfel, din măsurătorile cadastrale efectuate de . materializate în schița de aplasament si delimitare a imobilului a rezultat că vecinitătile terenului înscrise în tiltlu de proprietate a cărui rectificare o solicit sunt greșite cu privire la punctele cardinale.

Cu cererea nr. 794/31.01.2013 a solicitat Primăriei Bucovat menționarea corectă a vecinitătilor terenului intravilan situat în corn. Bucovat înscris în titlu de prorietate nr._ din 07.10.2011.

Prin adresa nr. 794/01.02.2013 Primăria Bucovat i-a comunicat vecinătățile corecte ale suprafeței de teren intravilan situat în corn. Bucovat înscris în titlu de prorietate nr._ din 07.10.2011, respectiv:

suprafața de 1000 mp - folosința curți constructii, amplasată în tarlaua nr. 120 . vecini: nord - Dugaiasu F.;

Est - Guranoiu M. T. .>

Sud - C. S.

Vest - DJ 552

suprafața de 400 mp - folosința vie, amplasată în tarlaua nr. 120 . vecini: nord - Guranoiu M. T. .>

Est - Guranoiu M. T. .>

Sud - C. S.

Vest - Guranoiu M. T. .>

suprafața de 2052 mp - folosința arabil, amplasată în tarlaua nr. 120 . vecini:

Nord - DC 3/1;

Est - D. C., V. G.

Sud - C. S.

Vest- Pircalabu llie, Guranoiu M. T. .>

arabil suprafața 4297 mp - tarlaua 120, . loc de tarlaua 4 . următorii vecini:

Nord - A. V., P. D., C. D., S.

D., S. S., T. A., D. I., Pircalabu llie

Est - Guranoiu M. T. tarlaua 120 .>

Sud - Guranoiu M. T. tarlaua 120 .

S.

Vest - Guranoiu M. T. tarlaua 120 . 20/1, Dugaiasu F., Dugaiasu A., Alexae V., P. D..

În consecință solicită rectificarea titlului în sensul evidențierii corecte a tarlalei și parcelei și a vecinătăților corecte.

A atașat la precizare adresa nr. 794/01.02.2013 și schița de amplasament și delimitare a imobilului vizată de Primăria Bucovăț.

Prin încheierea din data de 08.02.2013 instanța a dispus efectuarea unei expertize specialitatea topografie avizată OCPI care a fost întocmită și depusă la dosarul cauzei de expert B. Ș..

În data de 18.09.2013 reclamantul a precizat din nou acțiunea arătând că solicită rectificarea titlului nr._/07.10.2011 emis de C. Județeană D. în sensul arătat în cuprinsul raportului de expertiză depus la dosar, respectiv în sensul evidențierii corecte a suprafeței de teren intravilan la 7778 mp ( cât a reieșit din măsurătorile cadastrale), a tarlalei și parcelelor și a vecinătăților corecte a acestora, respectiv:

1. Curți construcții suprafața de 862 mp – T 120, P 20/ - în loc de T 4, P 16, cu următorii vecini:

N- Dugaiasu F.

Est – G. M. T. T 120, P 20/4

Sud – C. Ș.

Vest – DJ 552

2. Vie – suprafața 567 mp T 120, P 20/2 – în loc de T 4, P 16/2 cu următorii vecini:

N- G. M. T. T 120, P 20/4

Est – G. M. T. T 120, P 20/4

Sud – C. Ș.

Vest – G. M. T. T 120, P 20/4

3. Arabil suprafața 2052 mp – T 120, P 20/3 – în loc de T 4, P 16/3, cu următorii vecini:

N – DC 3/1

Est – D. C., V. G.

Sud – C. Ș.

Vest – Pîrcalabu I., G. M. T. T 120, P 20/4

4. Arabil suprafața 4297 mp – T 120, P 20/4 – în loc de T 4, P 16/1, cu următorii vecini:

N- A. V., P. D., C. D., S. D., S. Ș., T. A., D. I., Pîrcalabu I.

Est – G. M. T., T 120, P 20/3

Sud – G. M. T., T 120, P 20/2, C. Ș.

Vest – G. M. T. T 120, P 20/2 ȘI 20/1, Dugaiasu F., Dugaiasu A., A. V., P. D..

În ședința publică din data de 22.11.2013 instanța a audiat martorii D. F. și C. C. C..

În data de 20.02.2014 reclamantul a depus note de ședință prin care a precizat următoarele:

Având în vedere dispozițiile din încheierea de ședința din data de 24.01.2014, depun dovada dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,75 ha teren intravilan mentionat în registrul agricol, respectiv actul de vanzare nr. 2562/9/10.07.1944, prin care tatal meu Guranoiu M. a cumparat de la S. D. O.P. suprafața de 75 ari, cuprinzând loc de casa, gradina si vie situată în vatra comunei Bucovat si casa cu trei camere si prăvălie, dependințe - bucătărie,grajd ,patul.

Precizez următoarele:

Prin titlul de proprietate nr. 7-_ din data de 02.09.1992 emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor i s-a reconstituit autorului meu, Guranoiu M., dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de 8900 mp situați în corn. Bucovat. iud. Poli.

Din această suprafață, doar 5601 mp intravilan au fost reconstituiți pe vechiul amplasament, diferența de 3299 mp fiind reconstituită în extravilan, pe alte amplasamente decât cele de pe care a fost deposedat autorul meu. "

Motivul pentru care această suprafață nu a fost reconstituită pe vechiul amplasament a fost că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991,(niT)se prevedea obligativitatea reconstituirii pe vechiul amplasament.

Precizez că autorul meu detinut si folosit tot terenul înscris în acest titlu de proprietate până la data decesului, 1992.

Ulterior, terenul mi-a revenit mie, în calitate de moștenitor, asa cum rezultă din certificatele de moștenitor nr.42 din 13.01.1994( dupa tatal meu Guranoiu M.) si nr.247 din 30.12.1998( dupa mama mea Guranoiu E.), data de la care il dețin si folosesc neintrerup in calitate de proprietar.

Acest aspect rezultă si din declarațiile martorilor audiați în fata instantei la termenul din 24.01.2014.

Potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005, prin cererea adresată Primăriei comunei Bucovăț, nr. 214/28.11.2005 am solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente pentru terenul de 2100mp situat în intravilanul corn. Bucovăț cu următoarele vecinătăți :est - C. F.;vest - ulița;sud - P. llie;nord - Falan I.

Această cerere a fost respinsă de C. Comunala Bucovat, poziția nr. 283 din anexă.

Împotriva propunerii de respingere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 2100 mp situată în intravilanul comunei Bucovăț, propunere făcută de C. Comunală Bucovăț, am formulat contestatie la C. Județeană de aplicare a Legii nr. 247/2005.

Prin adresa nr. 2342/17.04.2007 C. Locala de aplicare a Legii nr. 247/2005 Bucovat mi-a comunicat hotărârea nr. 3942/02.11.2006 prin care s-a dispus admiterea contestatiei, înscrierea în anexa nr. 3 cu 2100 mp intravilan, referitor la vechiul amplasament, dreptul de proprietate fiind reconstituit integral si retractarea TDP nr. 7 -_/1992 pentru acordarea terenului pe vechiul amplasament.

Această hotărâre a fost cu respectarea prevederilor Legii nr. 18/1991 asa cum a fost modificată prin legea nr. 247/2005, în sensul că restituirea terenului s-a făcut pe vechile amplasamente care nu fuseseră atribuite în mod legal nici unei persoane.

Legea nr. 247/2005 a modificat esențial procedura de reconstituire a dreptului de proprietate în sensul că legiuitorul a precizat în mod clar că “ reconstituirea se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane”- art. 2 din Legea nr. 1/2000.

De asemenea, art. 39 alin. 1 din HG nr. 890/2005 reglementează același lucru “reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane”

Precizez că această suprafață de teren a aparținut tatălui meu, Guranoiu M., care a deținut suprafața de 0.89 ha cu care s-a înscris în CAP Bucovat.

Ca urmare a hotărârii nr. 3942/02.11.2006 emisă de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate D. am depus titlul de proprietate nr. 7-_ din data de 02.09.1992, în original, cu adresa nr. 5117/28.08.2007 la Primăria Bucovat în vederea retractării.

C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a retractat titlul de proprietate nr. 7-_ din data de 02.09.1992 și a emis titlul de proprietate nr._ din 07.10.2011, în care a fost cuprinsă și suprafața de 2100mp solicitată .

Cu ocazia întocmirii documentației cadastrale de . în vederea intabulării dreptului de proprietate în Cartea Funciară asupra terenului cuprins în titlul a cărui rectificare o solicit am constatat existenta unor erori asupra numărului tarlalei si parcelei mentionate si ulterior a poziției vecinilor.

Aceste erori aparțin Primăriei Bucovat si au fost recunoscute de aceasta prin adresele nr. 6346/08.10.2012 si 794/01.02.2013, aflate la dosar.

Starea de fapt corectă, respectiv tarlaua, parcelele si vecinii au fost confirmate de Primăria Bucovat și expertiza topo-cadastrala efectuată in cauză și avizată de OCPI D..

Vă rog sa observați ca dreptul meu de proprietate a fost consfintit prin titlu de proprietate emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D..

În consecință, vă rog sa-mi admiteti acțiunea asa cum a fost precizată, si să dispuneți rectificarea titlului nr._ din 07.10.2011 emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D. în sensul arătat în cuprinsul raportului de expertiză depus la dosar, respectiv în sensul evidențierii corecte a suprafatei de teren intravilan la 7778 mp( cât a reieșit din măsurătorile cadastrale), a tarlalei si parcelelor si a vecinătăților corecte a acestora.

Anexez:

actul de vanzare nr. 2562/9/10.07.1944

certificatele de moștenitor nr. 42 din 13.01.1994( dupa tatal meu Guranoiu M.) si nr. 247 din 30.12.1998( dupa mama mea Guranoiu E.)

adresa nr. 2342/17.04.2007 si hotărârea nr. 3942/02.11.2006

adresa nr. 5117/28.08.2007 si titlul de proprietate nr. 7-_ din data de 02.09.1992.

În data de 31.03.2014 reclamantul a depus la dosar note de ședință prin care a arătat următoarele:

Având în vedere dispozițiile din încheierea de ședința din data de 24.02.2014, vă aduc la cunostintă următoarele:

Prin sentinta nr._ din 28.11.2007 pronuntată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2007, definitivă prin respingerea recursului de Tribunalul D. prin decizia nr. 1109 din 03 iunie 2008 a fost respinsă acțiunea formulată de Toporiste M. D. prin care solicita anularea hotărârii nr. 3942/02.11.2006 emisă de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate D..

La pronunțarea acestei soluții instanta a avut în vedere faptul că Toporiste M. D. nu are un act de proprietate asupra terenului mentionat în hotărârea nr. 3942/02.11.2006 .

Instanta de recurs a retinut că legea fondului funciar nu-i conferă reclamantului, ca si proprietar al unor constructii dobândite la licitatie, vocație la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului afectat de constructii.

Precizez că dl. Toporiste M. D. a cumpărat prin adjucare în urma licitatiei publice de la . proceselor verbale de licitatie nr. 15/27.03.2007 si nr. 16/27.03.2007 bunuri ce reprezentau fostul sediu al acestei firme si magazie de tabla, fără teren.

Acest aspect rezultă în mod cert din anunțul de licitatie din ziar, din procesele verbale de licitatie nr. 15/27.03.2007 si nr.16/27.03.2007, din factura fiscală nr._/22.04.2003, din raportul cu privire la stadiul procedurii falimentului întocmit de lichidatorul judiciar în dosarul nr. 41/F/1998.

Dl. Toporiste M. D. a formulat numeroase solicitări la Primăria Bucovat și Prefectura D. cu privire la terenul pe care se află amplasate construcțiile, institutiile publice răspunzând constant că terenul se afla la dispoziția Comisiei de fond funciar Bucovat si că a fost reconstituit dreptul de proprietate fostului proprietar.

Depun in acest sens:

adresa nr. 9695/_/20.12.2006 emisă de Institutia Prefectului județului D.;

adresa nr. 5402/30.11.2006 emisa de PrimăriaComunei Bucovat

adresa nr. 5403/30.11.2006 emisa de PrimăriaComunei Bucovat

adresa nr. 8138/12.01.2012 emisa de PrimăriaComunei Bucovat

Documentația topo-cadastrala întocmită dl Toporiste M. D. pentru intabularea dreptului de proprietate a fost respinsă de Oficiul de cadastru si Publicitate. Imobiliară D. întrucât nu s-au depus actele de proprietate pentru teren precum și aciuit^ juridic care să facă legătura între teren si constructii, fiind vorba de proprietari diferiți, așa cum rezultă din adresa nr. 2474/D/31.06.2006 emisă de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară D..

În consecință, dl. Toporiste M. D. sau Primăria Bucovat nu au nici un drept de proprietate sau vreun alt drept asupra terenului în suprafață de 2052 mp situat în tarlaua 120 P 20/4 cuprins în titlul de proprietate a cărui rectificare o solicit.

Chiar dacă construcțiile cumpărate de dl. Toporiste M. D. sunt amplasate pe acest teren, si va rog sa rețineți că a cumpărat doar doua constructii cu o suprafața de 362 mp, si nu 4 constructii asa cum rezultă din documentația topo cadastrală, acest fapt nu poate afecta dreptul meu de proprietate asupra terenului în suprafața de 2052 mp.

În literatura de specialitate, dar mai ales în practica din acest domeniu, s-a conturat principiului potrivit căruia „proprietarul terenului dobândește proprietatea construcțiilor, plantațiilor, lucrărilor, fie că este de bună sau de rea credință” si nu invers.

Prin urmare, vă rog sa admiteti acțiunea asa cum a fost precizată.

Depun documentele la care m-am referit.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin cererea de reconstituire nr. 246/14.03.1991 tatăl reclamantului G. M. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 0,89 ha teren intravilan din care 0,75 ha arabil, 0,04 ha vii și 0,10 ha alte terenuri.

G. M. a fost validat cu suprafața de 0,89 ha teren intravilan din care 0,75 ha arabil, 0,04 ha vii și 0,10 ha alte terenuri.

Ulterior prin titlul de proprietate nr. 7-_ din data de 02.09.1992 emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor i s-a reconstituit autorului reclamantului, Guranoiu M., dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de 8900 mp situați în ..

Din această suprafață, doar 5601 mp intravilan au fost reconstituiți pe vechiul amplasament, diferența de 3299 mp fiind reconstituită în extravilan, pe alte amplasamente decât cele de pe care a fost deposedat autorul reclamantului G. M..

Motivul pentru care această suprafață nu a fost reconstituită pe vechiul amplasament a fost că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, nu se prevedea obligativitatea reconstituirii pe vechiul amplasament.

Precizez că autorul meu deținut si folosit tot terenul înscris în acest titlu de proprietate până la data decesului, 1992.

Ulterior, terenul i-a revenit reclamantului, în calitate de moștenitor, așa cum rezultă din certificatele de moștenitor nr. 42 din 13.01.1994( dupa tatal său Guranoiu M.) si nr. 247 din 30.12.1998( după mama sa Guranoiu E.), data de la care îl deține și îl folosește neîntrerupt in calitate de proprietar.

Acest aspect rezultă si din declarațiile martorilor audiați în fata instanței la termenul din 24.01.2014.

Ulterior prin cererea nr. 93/16.09.2005 adresată Comisiei Locale Bucovăț reclamantul a solicitat în baza Legii 247/2005 reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 150 mp în . amplasament, în vatra satului, cu următoarele vecinătăți: est – G. M. T., vest – ulița, sud – P. I. și nord Fostul . și după reconstituirea dreptului de proprietate a solicitat și modificarea titlului de proprietate nr. 7-_ din data de 02.09.1992 în sensul diminuării suprafeței de teren extravilan arabil din tarlaua 42 . de 150 mp.

C. L. Bucovăț a formulat propunere de respingere a cererii reclamantului (poziția 283 din anexă) împotriva acestei soluții reclamantul a formulat contestație la C. Județeană de aplicare a Legii nr. 247/2005 înregistrată sub numărul 25/09.02.2006 contestație care a fost admisă prin hotărârea nr. 3941/02.11.2006 și s-a dispus înscrierea cu 150 mp teren intravilan în Anexa 3 pe vechiul amplasament.

Prin cererea adresată Comisiei Locale Bucovăț nr. 214/28.11.2005 reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente pentru terenul de 2100 mp situat în intravilanul corn. Bucovăț cu următoarele vecinătăți: est - C. F.; vest - ulița; sud - P. llie; nord - Falan I. și după reconstituirea dreptului de proprietate a solicitat și modificarea titlului de proprietate nr. 7-_ din data de 02.09.1992 în sensul diminuării suprafeței de teren extravilan arabil din tarlaua 42 . de 2100 mp.

Această cerere a fost respinsă de C. Comunala Bucovat, poziția nr. 282 din anexă.

Împotriva propunerii de respingere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 2100 mp situată în intravilanul comunei Bucovăț, propunere făcută de C. Comunală Bucovăț, reclamantul a formulat contestație la C. Județeană de aplicare a Legii nr. 247/2005.

Prin hotărârea nr. 3942/02.11.2006 s-a dispus admiterea contestației, înscrierea în anexa nr. 3 cu 2100 mp intravilan, referitor la vechiul amplasament si retractarea TDP nr. 7 -_/1992 pentru acordarea terenului pe vechiul amplasament.

Ulterior C. Județeană a emis TDP nr._/07.10.2011 prin retractarea TDP 7 -_/1992 pentru suprafața de 0,89 ha din care 0,1247 ha teren extravilan arabil în T 42 P 12, și 0,7653 ha teren intravilan din care 0,4201 ha teren intravilan arabil în T 4 P 16/1, 0,2502 ha teren intravilan arabil în T 4 P 16/3, 0,04 ha teren intravilan vii în T 4 P 16/2 și teren intravilan curți construcții în suprafață de 1000 mp în T 4 P 16, titlu a cărui rectificare se cere în cauza de față.

Din expertiză tehnică specialitatea topografie avizată OCPI întocmită în cauză de expert B. Ș. rezultă că reclamantul se află în posesia următoarelor suprafețe de teren intravilan:

1. Curți construcții suprafața de 862 mp – T 120, P 20/1 cu următorii vecini:

N- Dugaiasu F.

Est – G. M. T. T 120, P 20/4

Sud – C. Ș.

Vest – DJ 552

2. Vie – suprafața 567 mp T 120, P 20/2 – cu următorii vecini:

N- G. M. T. T 120, P 20/4

Est – G. M. T. T 120, P 20/4

Sud – C. Ș.

Vest – G. M. T. T 120, P 20/4

3. Arabil suprafața 2052 mp – T 120, P 20/3 – cu următorii vecini:

N – DC 3/1

Est – D. C., V. G.

Sud – C. Ș.

Vest – Pîrcalabu I., G. M. T. T 120, P 20/4

4. Arabil suprafața 4297 mp – T 120, P 20/4 – cu următorii vecini:

N- A. V., P. D., C. D., S. D., S. Ș., T. A., D. I., Pîrcalabu I.

Est – G. M. T., T 120, P 20/3

Sud – G. M. T., T 120, P 20/2, C. Ș.

Vest – G. M. T. T 120, P 20/2 ȘI 20/1, Dugaiasu F., Dugaiasu A., A. V., P. D..

Această teren intravilan are o suprafață totală de 7778 mp și reprezintă un corp comun de proprietate, iar conform celor relatate de expertul B. Ș. reprezintă vechiul amplasament al autorului G. M. menționat în actul de vânzare cumpărare din data de 10.07.1944 prin care G. M. a dobândit dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,75 ha care este menționată și în registrul agricol al autorului G. M..

Autorul reclamantului a fost validat în baza Legii 18/1991 cu o suprafață de 0,89 ha emițându-se TDP nr. 7 -_/1992 în care se regăsește o suprafață de teren de 5601 mp intravilan și ulterior cu o suprafața de 2250 mp teren intravilan pe vechile amplasamente, și s-a dispus retractarea TDP nr. 7 -_/1992 pentru acordarea terenului pe vechiul amplasament prin hotărârile 3941 și 3942 /02.11.2006 ale Comisiei Județene D. de Aplicare a Legii 247/2005, în total o suprafață de 7851 mp intavilan.

Din relațiile comunicate de către C. L. Bucovăț nu au fost emise titluri de proprietate altor persoane cu privire la suprafața de 7778 mp care reprezintă vechiul amplasament al autorului reclamantului G. M..

Întrucât în TDP nr._/07.10.2011 emis prin retractarea TDP 7 -_/1992 reclamantul are o suprafață de teren intravilan de 7653 mp, însă acesta a fost validat cu suprafață de teren de 7851 mp pe vechiul amplasament, în fapt reclamantul posedând 7778 mp, iar conform planului cadastral și expertizei tehnice specialitatea topografie avizată OCPI în titlu sunt menționate eronat cele patru suprafețele ca întindere, amplasament ( numărul de . vecinătăți instanța constată că la emiterea TDP nr._/07.10.2011 nu s-au respectat dispozițiile art. 27 din Legea 18/1991 care dispune că "Punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile. În toate cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, cu ocazia măsurătorilor comisia locală ia act de recunoașterea reciprocă a limitelor proprietății de către vecini, le consemnează în documentele constatatoare, întocmind planurile parcelare și înaintează documentația comisiei județene sau prefectului pentru validare și, respectiv, eliberarea titlurilor de proprietate."

În consecință instanța va admite acțiunea precizată, va constata nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._ din 07.10.2011.

Va dispune rectificarea titlului de proprietate nr._ din 07.10.2011, în sensul radierii din titlul de proprietate a suprafețelor de teren situate în intravilan și trecerii în titlul de proprietate la rubrica " suprafața primită în intravilan " a unei suprafețe de 0,7778 ha compusă din suprafața categoria de folosință arabil de 0,4297 ha situată în T 120 P 20/4 cu următorii vecini: la N - A. V., P. D., C. D., S. D., S. S., T. A., D. I. și Pircalabu I., la E – G. M. T. T 120 P 20/3 și T 120 P 20/2, la S - G. M. T. T 120 P 20/2 și C. S. și la V - G. M. T. T 120 P 20/2 și P 20/1, Dugăiasu F., Dugaiasu A., A. V. și P. D.; suprafața categoria de folosință arabil de 0,2052 ha situată în T 120 P 20/3 cu următorii vecini: la N – DC 3/1, la E – D. C. și V. G., la S – C. S. și la V - G. M. T. T 120 P 20/4 și Pircalabu I.; suprafața categoria de folosință vii de 0,0567 ha situată în T 120 P 20/2 cu următorii vecini: la N - G. M. T. T 120 P 20/4, la E - G. M. T. T 120 P 20/4, la S – C. S. și la V - G. M. T. T 120 P 20/4 și suprafața categoria de folosință curți construcții de 0,0862 ha situată în T 120 P 20/1 cu următorii vecini: la N – Dugaiasu F., la E - G. M. T. T 120 P 20/4 și C. S., la S – C. Ș. și la V – DJ 552, precum și în sensul diminuării suprafeței de teren extravilan arabil din același titlu de proprietate situată în T 42 P 12 de la 0,1247 ha la 0,1122 ha, pentru a se respecta anexa de validare a autorului reclamantului G. M. pentru suprafața de 0,89 ha

Va obliga C. L. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Bucovăț să emită actele premergătoare emiterii titlului de proprietate rectificat în sensul arătat mai sus și C. Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar D. să emită, în baza actelor premergătoare emise de C. L. de Aplicare a Legilor Funciar Bucovăț titlul de proprietate rectificat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea precizată formulată de reclamantul G. M. T. domiciliat în . în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEANĂ D. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR cu sediul în C., județul D. și C. L. PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR BUCOVĂȚ cu sediul în ..

Constată nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._ din 07.10.2011.

Dispune rectificarea titlului de proprietate nr._ din 07.10.2011, în sensul radierii din titlul de proprietate a suprafețelor de teren situate în intravilan și trecerii în titlul de proprietate la rubrica " suprafața primită în intravilan " a unei suprafețe de 0,7778 ha compusă din suprafața categoria de folosință arabil de 0,4297 ha situată în T 120 P 20/4 cu următorii vecini: la N - A. V., P. D., C. D., S. D., S. S., T. A., D. I. și Pircalabu I., la E – G. M. T. T 120 P 20/3 și T 120 P 20/2, la S - G. M. T. T 120 P 20/2 și C. S. și la V - G. M. T. T 120 P 20/2 și P 20/1, Dugăiasu F., Dugaiasu A., A. V. și P. D.; suprafața categoria de folosință arabil de 0,2052 ha situată în T 120 P 20/3 cu următorii vecini: la N – DC 3/1, la E – D. C. și V. G., la S – C. S. și la V - G. M. T. T 120 P 20/4 și Pircalabu I.; suprafața categoria de folosință vii de 0,0567 ha situată în T 120 P 20/2 cu următorii vecini: la N - G. M. T. T 120 P 20/4, la E - G. M. T. T 120 P 20/4, la S – C. S. și la V - G. M. T. T 120 P 20/4 și suprafața categoria de folosință curți construcții de 0,0862 ha situată în T 120 P 20/1 cu următorii vecini: la N – Dugaiasu F., la E - G. M. T. T 120 P 20/4 și C. S., la S – C. Ș. și la V – DJ 552, precum și în sensul diminuării suprafeței de teren extravilan arabil din același titlu de proprietate situată în T 42 P 12 de la 0,1247 ha la 0,1122 ha.

Obligă C. L. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Bucovăț să emită actele premergătoare emiterii titlului de proprietate rectificat în sensul arătat mai sus și C. Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar D. să emită, în baza actelor premergătoare emise de C. L. de Aplicare a Legilor Funciar Bucovăț titlul de proprietate rectificat.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.12.2014.

PreședinteGrefier C.-Nicușor M. R. C. B.

Red. C.N.M

Tehnored. RCB/ 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA