Fond funciar. Sentința nr. 3204/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3204/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 28531/215/2012
Dosar nr._ - fond funciar -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
Județul D.
Secția Civilă
SENTINTA CIVILA NR. 3204
Ședința publică din data de 06 martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. V.
GREFIER: C. E. C.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședință publică din data de 27 februarie 2014, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care fac parte integrantă din prezenta hotărâre privind pe reclamantul B. G. G. în contradictoriu cu pârâții B. E., pârât C. D. A., B. N. V., P. JUDEȚULUI D., C. M. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR C., având ca obiect fond funciar.
INSTANȚA
Deliberînd asupra cauzei de fond funciar de față constată că prin cererea precizată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la 01.11.2012, reclamantul B. G.-G., în contradictoriu cu pîrîtii B. E.,C. D. A.,B. N. V.,C. Locală de fond funciar a municipiului C. si P. Judetului D.-C. Judeteană D., a solicitat ca prin hotărîrea ce se va pronunta să se constate nulitatea absolută a inscrisului intitulat „Ordin privind stabilirea dreptului de proprietate asupra rerenurilor” emis de P. judetului D. nr.24 din 29.01.2009 si sa fie obligate piritii la cheltuieli de judecatasa.
In motivara cererii reclamantul arata ca in mod gresit P. Judetului a emis Ordinul nr.24/20.01.2009 prin care a stabilit dreptul de proprietate a celor trei piriti ,B. E.,C. D. A.,B. N. V. asupra terenului in suprafata de 413 mp,situat in C.,.,jud.D. intrucit pe acest teren pe care eru construite trei case a apartinut autorilor sai,B. Aricu-bunic si B. Osilio-tata.Desi acest teren a fost atribuit lui B. M.C.,autorul piritilor prin Decizia nr.99/1955 pentru a-si edifica o locuinta in conditiile Decretului nr.493/1954 acesta needificind casa de locuit la care s-a obligat terenul a fost atribuit bunicului sau B. Aricu care impreuna cu fiul sau B. Osilio au construit trei case si au folosit terenul ca proprietari,in drept nefiind invocate dispozitii legale iar in dovedire s-a solicitat proba cu inscrisuri,interogatorii cu piritii si martori,fiind atasat in copie xerox Ordinul nr.24/29.01.2009 emis de P. Judetului D..
La data de 14.02.2013 reclamantul a depus precizare la actiune aratind ca temeiul de drept il constituie art.III ,alin.1,lit.b si alin 2 din Legea nr.169/1997.
In cauza ,la data de 20.03.2013 piritii B. E.,C. D. A. si B. N. V. au formulat intimpinare in cauza prin care au solicitat respingerea actiunii aratind ca terenul in litigiu a apartinut autorului lor fiindu-i atribuit prin Decizia nr.99/1955 care a efectuat demersuri personale dupa anul 1990 pentru obtinerea actului de proprietate, solicitind in dovedire proba cu inscrisurile depuse in copii certificate dupa:cererea nr.955/15.01.2001,adresanr.995/01.02.2001,cerereanr._/20.09.2011,decizia nr.99/1955.
Prin notele de sedinte si prin concluziile orale ale aparatorului piritilor au fost invocate exceptiile lipsei calitatii active a reclamantului si lipsa de interes al reclamantului in formularea actiunii,exceptii care au fost unite cu fondul cauzei fiind necesare administrarea de probe in vederea solutionarii juste a cauzei.
În dovedire,la propunearea partilor,prin aparatori,s-a încuviintat si administrat proba cu înscrisurile depuse aratate mai sus,proba cu interogatoriul luat piritului B. N. si B. E.,f.111,160,proba testimoniala cu martorii T. D., V. C.,V. I.,C. Nicolita, 112,120-121,159,interogatoriul luat reclamantului,f.116,-119 iar la solicitarea instantei de judecata prin adresa nr.9637/05.06.2013 C. Judeteana D. a inaintat Ordinul nr.24/29.01.2013 si actele premergatoare acestuia comunicate cu adresa nr._/15.10.2008 de Primaria municipiului C.,f.65-88 si la solicitarea aparatorilor s-a incuviintat si atasat cauzei dosarul nr._/2006 al Judecatoriei C.(nr,nou_ ).
Analizînd continutul înscrisurilor arătate mai sus ,aflate la dosarul cauzei,rezultă,ca situatie de fapt, că prin Ordinul nr.24 din 29.01.2009, emis de P. Judetului D. in baza Deciziei nr.99/1955 si certificatului de mostenitor nr.35/2008,s-a atribuit in proprietate piritilor B. E.,C. D.-+A. si B. N.-V. terenul in suprafata de 413 mp,situat in intravilanul localitatii C.,.,jud.D..La emiterea acestui ordin s-au avut in vedere actele comunicate de Primaria municipiului C. cu adresa nr._/15.10.2008 constind in copii dupa cererea nr._ din 27.06.2008,formulata de piriti,acte de identitate privind pe piriti,certificat de deces nr._/2602/27 oct 2007 privind pe defunctul B. C.,autorul piritilor,Decizia nr.99/1955 emisa de Comotetul Executiv al Sfatului Popular al comunei Bucovat,raionul C. pe numele autorului B. C. prin care s-a atribuit acestuia spre folosinta vesnica,in conditiile Decretului nr.493/1954,terenul situat in C.,., avind ca vecinatati:la N-L. nr.96,la S-. nr.98,la V-lot nr.100.
Din continutul declaratiilor martorilor T. D. si C. Nicolita coroborate cu raspunsurile la interogatoriul luat piritei B. E. rezulta ca pe terenul atribuit autorului B. C.,sotul piritei B. E.,acestia au edificat initial in anii 1956-1957 o casa de locuit care in prezent se afla in stare avansata de degradare iar in anii urmatori pe acelasi teren,pirita impreuna cu sotul ajutati de bunicii piritei,B. Aricu si B. M. dar si de parintii piritei,B. Osilio si B. Constanta au mai edificat si alte constructii –case de locuit pentru a locui bunicii si parintii adusi de pirita. Faptul ca reclamantul B. G. G. are aceeasi autori comuni cu sora sa B. E. nu are nici o relevanta juridica asupra proprietatii imobilului teren aflat in litigiu intrucit nici reclamantul si nici autorii comuni,bunicii B. Aricu si B. M. sa parintii B. Osilio si B. Constanta nu au solicitat autoritatilor locale administrative sa li se atribuie in folosinta acest teren si nu si-au clarificat situatia juridica a constructiilor edificate ca tolerati,cu acordul autorului B. C.,titularul deciziei nr.99/1955 prin care i s-a atribuit in folosinta terenul care ,in mod legal s-a atribuit in proprietate piritilor B. E.,B. N.-V. si C. D.-A.,in calitate de mostenitori legali ai autorului lor si singurii solicitanti ai cererii de constituire a dreptului de proprietate in conditiile aratate mai sus,fiind respectate dispozitiile art.36 alin.2,6 din Legea fondului funciar nr.18/1991.F. de imprejurarile de fapt si de drept aratate vor fi respinse exceptiile lipsei de interes si lipsei calitatii procesuale active a reclamantului in formularea actiunii avind in vedere calitatea acestuia de mostenitor –descendent al autorilor comuni cu pirita B. E.-sora sa,reclamantul avind reprezentarea eronata ca autorii comuni sunt posesorii carora li s-a atribuit folosinta terenului in litigiu avind astfel calitatea procesuala activa si interesul de a obtine nulitatea actului juridic precizat insa din probele administrate rezultind ca actiunea formulata de reclamant este netemeinica va fi respinsa intrucit nu a dovedit vreun drept real in persoana autorilor sai sau a lui personal asupra terenului in litigiu si in cauza nu este incident vreun caz de nulitate absoluta din cele prevazute de art.III din Legea nr.169/1997.
Vazind dispoz.art.274 din Cp.c,se va respinge cererea reclamantului prin care a solicitat cheltuieli de judecata intrucit a cazut in pretentiile formulate si va fi respinsa ca nedovedita cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecata formulata de aparatorul piritilor care inainte de dezbaterile pe fondul cauzei in data de 27.02.2014 nu a depus acte in dovedirea acestor cheltuieli,chitanta privind plata onorariului de avocat in cuantum de 4000 lei fiind depusa odata cu concluziile scrise dupa dezbateri,in data de 05.03.2014 si nu va fi avuta in vedere.
PENTRUACESTEMOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes a reclamantului, invocate de pârâți prin Întâmpinare.
Respinge, pe fond, acțiunea privind pe reclamantul B. G. G., cu domiciliul în C., ., ., județul D. în contradictoriu cu pârâții B. E., cu domiciliul în C., ., județul D., C. D. A., cu domiciliul în C., ., județul D., B. N. V., cu domiciliul în C., ., județul D., P. JUDEȚULUI D. și C. M. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR C..
Respinge cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată formulată de reclamant .
Respinge, ca nedovedită, cererea formulată de pârâți prin apărător, privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.03.2014.
Președinte, Grefier,
Red. MV / tehn CDP
6 ex/31.03.2014
← Reexaminare taxe de timbru. Sentința nr. 2014/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2546/2014.... → |
---|